Nu vom reuşi decât împreuna şi separat. Iată noul slogan USL lansat, de la tribuna Congresului PSD, de Victor Ponta. La ce se referă el concret? La obiectivele politice şi economice ale USL, care presupun un efort concertat, şi la europarlamentare, unde fiecare partid va acţiona pe cont propriu. Ce putem descifra din maniera în care a fost făcut acest important anunţ şi enunţ? Care sunt consecinţele separării la europarlamentare?
În principiu, europarlamentarele ar putea fi atacate şi împreună, dar şi separat. Nimic nu impiedică cele două partide să întocmescă o listă, respectând algoritmul politic rezultat în urma alegerilor parlamentare. Iar apoi să facă, tot împreună, eforturile din campania electorală. Urmând ca apoi candidaţii, odata aleşi, să mergă fiecare la grupul său din Parlamentul European. Pe de altă parte, sub aspect ideologic, e mai sănatos ca cele trei familii politice din USL să meargă separat. Asta dacă PC ar dori, la rândul sau, sa îşi încerce singur şansele şi să-şi trimită reprezentanţii în familia popularilor. Un alt argument al separării poate fi dorinţa partidelor din USL de a-şi măsura fiecare, pe cont propriu, potenţa electorală.
În mod normal, un anunţ atât de important mă aşteptam să fie făcut de cei trei lideri USL într-o conferinţă de presă comuna. Victor Ponta a ales altfel. Să lanseze el această decizie pe piaţă. Şi într-un mod destul de abrupt şi de tâfnos. Care, pe bună dreptate, i-a surprins pe ceilalţi doi lideri USL, chiar dacă ei încă nu s-au exprimat în acest sens. De ce a procedat Ponta astfel? Iată o întrebare cu multe puncte pentru cel care ştie să răspundă la ea.
Sunt destul de mulţi social-democraţi care cred că, fără ajutorul lor, PNL nu ar fi obţinut scorul foarte ridicat de la parlamentare. Sau chiar de la locale. Sunt la fel de mulţi liberali care cred că nici PSD, fără PNL, nu ar fi atins scorul pe care-l are. Prin urmare, unii cred că unu plus unu fac întotdeauna doi, în timp ce alţii sunt convinşi că alianţa, numită USL, a transformat cifra doi în cifra trei. Niciodată nu se poate şti cine are dreptate. Pentru că este cu neputinţă să organizezi, simultan, şi alegeri împreuna şi alegeri separat.
Acum ce ar putea rezulta în primavara anului viitor? Fie o surpriză plăcuta pentru PSD, care va obţine rezultate de peste două ori mai mari decât ale liberalilor, fie, dimpotrivă, un succes de proporţii PNL. În timp ce PSD mizează pe creşterea evidentă a popularităţii sale, în condiţiile în care dispune de un premier aflat în primul an de guvernare, PNL ştie că popularitatea Guvernului Ponta 2, spre sfărşitul anului şi începutul anului viitor, va începe să se erodeze. Astfel încât ceea ce astăzi apare ca un câştig al PSD, mâine s-ar putea să se transforme într-un deficit.
Acum zarurile au fost aruncate. Fiecare partid va trebui să îşi joace şansele. Singur şi până la capăt. Cred că pentru PNL, dacă această opţiune este un rău, răul e necesar. De ce? Pentru că, într-adevar, la primăvară, la europarlamentare, vom vedea care este capacitatea reală a liberalilor de a se organiza, de a se mobiliza. Care este priza lor electorală? PNL s-ar putea să aibă o surpriză placută.
Sursa: CorectNews - http://www.corectnews.com/politics/impreuna-separat