În jungla străzii, printre gibonii pe patru roţi

Am zis, vazand accidentul lui Huidu, care a strans toata Romania in fata televizorului, ca e si un lucru bun, singurul, in ceea ce s-a intamplat. Se vor mai potoli nebunii, ca sa nu spun dementii, de pe sosele. Cel putin pentru o vreme. Stiam ca jungla incepe chiar din poarta casei in care locuiesc, dar cum trecusera numai doua zile de la nenorocirea amintita, eram tentat sa cred ca masinile pe care le voi intalni pe strada vor fi conduse intr-o proportie covarsitoare de oameni, ca gibonii se vor feri, macar pentru un timp, sa mai urce la volan, iar daca o vor face, vor incerca sa imite comportamentul oamenilor, din randul carora au provenit ei insisi candva. Nici vorba, insa, de asa ceva! Imediat ce am ajuns la primul semafor, a si tasnit un gibonel cu lant de aur la gat in fruntea cozii ce se formase regulamentar. L-au urmat altii, care, tot asa, rupsesera lanturile si se bucurau, fara nicio opreliste, de libertate. De toata libertatea din jungla orasului! Cu toata culoarea rosie a semaforului, vreo doi s-au dus in mare viteza mai departe, spre alte cozi de masini, ce asteptau rabdatoare sa fie depasite pe linia de tramvai, spre alti oameni, care se cautau prin buzunarele sufletului de bun simt si demnitate, ca sa aiba dragii de giboni ce calca in copite! Spun copite si nu picioare, dupa durerea resimtita in zonele cu pricina, in urma trecerii lor vijelioase. M-am pitit dupa volan si-am pornit increzator mai departe. Doamne, ce mult mi-ar fi placut sa pot circula pe trotuar! Cu masina, nu cu pasul. Trotuarul pare a fi singura banda unde pot fi cat de cat respectate regulile de circulatie. Pe sosea n-ai nicio sansa! Esti falfait tot timpul sa te dai la-o-parte. Uneori esti destul de prost sa crezi ca n-ai motive sa-ti pese de asta-ai viteza care trebuie, ba chiar citiva kilometrii peste-, dar gibonii, dovada ca se trag din oameni, nu viceversa, cum se credea pana acum, stiu sa injure, nu gluma, iar daca injuraturile n-au niciun efect, te conving cu pumnul sau cu bata.Tu ai ales sa circuli prin jungla, care este lumea lor, nu invers!

Iata-ma in afara orasului. Incep sa ma simt din nou printre oameni. Cei mai multi dintre giboni au ramas departe, in urma. Ma grabesc sa-mi pansez demnitatea si s-o pun inapoi, la locul ei. Ce mi-a mai ramas din ea, mai precis. Fac la fel si cu bunul simt, chit ca nu-mi foloseste la nimic. Mai degraba ma incurca, dar, deh, fire proasta de om, pastrez tot felul de lucruri nefolositoare pe linga mine.

E toamna, si pentru oameni, si pentru giboni! Verdele a murit doar in semafoare, nu si pe campuri. Cerul inalt, de octombrie, din care picura o lumina blanda, canepie, si linistea usor fosnitoare a padurilor aproape ca ma fac sa chiu de bucurie. Imi trece repede, insa. E un accident pe sosea. Va trebui sa astept cel putin un ceas in coloana. Ma supun asemenea celorlalti oameni. Trece o masina a politiei. Apoi un elicopter SMURD pe deasupra. Dupa care, un gibon! Pe linga coloana oprita, urmat de altul, si altul, si altul.....De unde or fi aparut? Probabil de acolo de unde nu apare niciodata in astfel de situatii politia rutiera!

Mi-e ciuda pe faptul ca oamenii trebuie sa imparta o toamna atat de frumoasa cu gibonii! Si mi-e ciuda ca nu ma pot muta in padure, ca sa pot scapa de jungla. Altminteri, va trebui ca in scurt timp sa-mi iau fie pistol, fie bata, fie bicicleta, fie adio de la masina. In numele dreptului de a-mi apara bruma de demnitate si, cateodata, chiar viata, in fata gibonilor.