Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mai văzusem câţiva străini şi înainte, însă atât de mulţi, venind cu grupurile în autocare, am văzut numai la mare.
Românii de pe litoral discutau în vara aceea invazia de nemţi şi de finlandezi ca pe un noroc: plaja era plină de străini, pe stradă se vorbeau limbi străine, copiii străinilor se bălăceau în apă. Erau oameni la fel ca noi, totuşi erau străini. Aveam ce povesti acasă! Nu erau ei extratereştri, dar fiindcă era pentru prima oară când puteam să mă întind pe nisip alături de nişte nordici şi să beau o bere lângă o masă cu străini adevăraţi, nu ruşi sau polonezi, aveam sentimentul că eu sunt extraterestru, că am în sfârşit acces la o lume care îmi fusese interzisă. Dacă în Bucureşti te întâlneai şi discutai cu un străin, trebuia să dai o declaraţie. În vara aceea, străinii umpluseră Litoralul. Vorbeai cu ei, te salutai la venire şi la plecare, erau zile când stăteai de dimineaţa până seara cu ei. Şi nu mai trebuia să dai declaraţii. Ce-ţi puteai dori mai mult? Norocul ce dăduse peste noi, cei care ne aflam în vacanţă la mare, era unul incomplet, deoarece străinii umblau goi şi pe mulţi nu-i deosebeai de ai noştri. Doar că erau mai graşi şi femeile lor mai albe şi mai pistruiate. A fi fost străin echivala pentru mine cu a fi cetăţeanul unor lumi care aveau să ne rămână pe vecie străine. Eu nu aveam să devin niciodată un străin. Eu eram veşnic românul care se uita plin de curiozitate şi de o admiraţie nedisimulată la străini.
Îi definea până şi faptul că pogorau doar două săptămâni printre noi, apoi urcau în autobuze şi se duceau definitiv în străinătatea lor. Străinul era cometa căreia puteai să-i adulmeci o clipă pulberea din coadă. Erau mulţi străini la mare? Mă întrebau ai mei, la sfârşitul vacanţei. Oho! Răspundeam, cu mândria celui căruia i se întâmplase pe neaşteptate lucrul după care jinduiam toţi. La fabrica unde lucram, specialiştii străini câştigau zilnic salariul meu pe două luni. Străinii din fabrică spuneau "Plec mâine la München şi s-ar putea să mă întorc tot mâine". Deşi îi invidiam, nu credeam tot ce ziceau. Cum să pleci la München, la New York şi la Singapore ca şi cum te-ai duce la Buzău? Veneau ei, străinii, de pe altă planetă, e drept, dar nici chiar aşa. Şi la Buzău, ca să mergi, trebuia să te pregăteşti, să ai delegaţie şi să ţi se aprobe o diurnă. Oare cine le dădea lor aprobările?
De la 1 ianuarie 2007 am devenit şi noi, românii, străini. Dacă ai bani, pleci dimineaţa la München şi seara eşti înapoi. Mergi pe străzile nemţilor şi ei zic "Ăsta precis e străin". La München, nemţii beau bere bavareză, dar tu poţi să cumperi o bere şi mai străină, daneză sau filipineză. Cui îi pasă că eşti român? Eşti un străin ca toţi străinii. În nici un caz o persoană la care autohtonii să se uite cu admiraţie şi cu jind. Pe litoralul nostru vin străinii săraci, dar noi mergem la bulgari, unde suntem străinii după care bulgarii se uită cu admiraţie şi cu jind. Nu suntem nişte pârliţi de români. Ah, ce mi-ar plăcea să mă duc în Kirkizihstan sau în Cazahstan, îmbrăcat în haine second hand din Anglia şi să se uite kirkizihstanezii şi cazahstanezii după mine ca după un străin care-şi poate permite tot ce ei nu-şi permit!
Citește pe Antena3.ro
