Înapoi, marş!

Au căzut prefecţii celorlalţi, subpre­fecţii, ge­neralii, coloneii, probabil se va face în curând ordine şi în cimitire, stabilindu-se şi punându-se în operă o strictă ierarhie de partid până când nu va rămâne numai el, partidul prezidenţial.

Noua organizare a Guvernului român vine să răstoarne toate locurile comune ale domeniului. Aşa ceva nu s-a mai văzut de multă vreme. Miniştri superperformanţi călăresc confortabil domenii de ac­ti­vi­tate fără nici o legătură directă între ele. Ministrul transporturilor, om al Re­naşterii, fără îndoială, situat undeva între Michelangelo, Zăroni şi Dacian Cioloş, a reuşit să se ilustreze în cele 9-10 luni ale noului său mandat prin fapte de arme care-l situează mult în afara simţurilor noastre. El a construit numeroase autostrăzi, şosele, aeroporturi şi figuri de stil, a pus în operă atât visul înaintaşilor, cât şi coşmarul urmaşilor, reuşind, până la urmă incredibila performanţă ca, într-o săptămână, în locuri diferite din această ţară, să deraieze trei trenuri.

Putea rămâne această situaţie excepţională îngropată prin văgăunile unde au căzut vagoanele? Nu era normal ca societatea, ţara, prin partidul ei conducător (momentan) să-l onoreze pe modestul campion al deraierilor? N-a mai surprins pe nimeni, aşadar, investitura pe care a primit-o Radu Berceanu de la preşedintele Băsescu şi de la premierul Boc, de a conduce şi agricultura. Şi când zicem agricultură zicem puţin, pentru că în această noţiune încap şi pădurile, şi apele, şi civilizaţia rurală. Numai într-un trecut legendar am mai putea descoperi astfel de atleţi ai supranormalului, care dădeau 2-3 clase într-un an şi 4-5 ministere dintr-o mână în alta.

Şi de ce n-ar fi aşa? Oare trenurile, când merg, nu merg prin agricultură? Nu străbat ele păduri compacte şi crânguri singuratice? Nu trec ele, acolo unde există poduri, peste ape şi văi? Implementarea lui Radu Berceanu în zonele agrare, silvice, pe cursul râurilor şi, de fapt, pretutindeni în "râul şi ramul" de la noi, este un proces firesc, logic şi compensator. Aşa cum îndelung aşteptată a fost şi venirea, măcar ca pacient emerit, a lui Adriean Videanu la Ministerul Sănătăţii, în completarea Ministerului Economiei, pe care talentatul fost primar al Bucureştilor şi al bordurilor sale l-a dus la perfecţiune, în aşa fel încât produsele economiei naţionale româneşti domină pieţele lumii, din Japonia până în Germania, de la Videle până la Wisconsin.

De ce nu are poporul român generozitatea celorlalte neamuri mari ale lumii, care-şi pun la locul meritat valorile excepţionale, încă din timpul vieţii lor? A trebuit să vină Guvernul Boc să facă dreptate şi să o aşeze pe doamna Plăcintă şi la relaţia cu Parlamentul. Adică de ce o asemenea energie vitală să vegeteze doar la un Minister al Tineretului şi Sportului? Numai un înghiţitor de broscoi ca Ioan Oltean ne-ar putea povăţui, printre sughiţuri, silabisind pofticios broscoiul.

În cursa ei victorioasă către vârful piramidei (fireşte, prinnăuntrul piramidei), doamna Elena Udrea trebuia să facă dreptate şi la Ministerul Mediului, nu se putea ca partidul prezidenţial să nu-i ofere spaţiul necesar lărgimii sale de viziune şi de acţiune. Dumneaei care a făcut atâta bine unor lideri osteniţi, ce aveau nevoie de un cuvânt cald şi de o îmbrăţişare protectoare, trebuia recompensată şi pusă la muncă după puterile sale, înghiţitorul Oltean Ioan oferind o reţetă economicoasă de gogâlţare tradiţională.

Iată-l şi pe titularul de la Justiţie, avocatul Cătălin Predoiu, instalându-se, cu pronunţia sa specială, selectată parcă din conversaţiile şerpilor, şi urcând maiestuos pe treptele diplomaţiei româneşti, să dea un semn celorlalte popoare că noi suntem aici şi nu ne încearcă nici o criză.

Toate ar fi cum ar fi, dar interimatul primului ministru la învăţământ este incomparabil. De două-trei zile, de când s-a anunţat inspirata cobeligeranţă, un frison străbate România: şcolile începute şi neterminate se scutură de paragină şi încep să crească singure, Legea Învăţământului pe care premierul şi-a asumat răspunderea, înainte de a fi şi ministru al Învăţământului, a fost cerută de acesta şi el a început s-o citească în biroul său. Există suspiciunea că, până la alegeri, dl Boc va afla, în fine, conţinutul legii pe care şi-a asumat răspunderea. Şi mai e ceva. Mai e accentul. Generalizarea felului în care vorbeşte premierul-mi­-nis­tru va da un fior de Europă în expansiune limbii noastre. Toţi elevii şi studenţii vor învăţa să pronunţe ianuarie, februa­rie, acceptând că Europa de lângă noi se hurducă ungureşte.

Opera de confundare a partidului cu poporul continuă. Au căzut prefecţii celorlalţi, subprefecţii, generalii, coloneii, probabil se va face în curând ordine şi în cimitire, stabilindu-se şi punându-se în operă o strictă ierarhie de partid până când nu va rămâne numai el, partidul prezidenţial, în viaţă, lupta hotărâtă şi organizată împotriva poporului va continua, zi şi noapte, la sate şi oraşe. Înapoi, marş!