Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ne bucurăm că se domoleşte inflaţia. Motivele sunt numeroase. Le voi inşira pe cele mai semnificative.
Inflaţia mare a lovit puternic in stimulentele muncii. Preţurile căţărătoare au indepărtat numeroase categorii sociale de fluxul real al pregătirii şi performanţei profesionale. Iată o cauză, una dintre multe altele, ce a făcut ca noi să nu avem incă decăt o eficienţă modestă. De frica inflaţiei s-au dat indexări fără nici o legătură cu rezultatele economice. Au fost făcute incercări de deblocare financiară prin compensări, deşi adevăratele cauze ale arieratelor s-au dovedit a fi ineficienţa, indisciplina financiară şi lipsa celui mai elementar respect faţă de contractul economic.
Sigur, inflaţia a făcut şi bine. In sensul că, fără inflaţie, nu am fi scăpat de gravul dezacord dintre bani (mulţi) şi mărfuri (puţine). Răul a fost insă mult mai mare. In anii cu inflaţie foarte mare, uneori galopantă sau chiar explozivă, economia nu a funcţionat bine. Dar inflaţia mare a dus la iluzia de bine, in a cărei plasă au căzut intreprinderile de stat, cu deosebire cele monopoliste. Aceste intreprinderi au făcut profit murdar, din inflaţie. Iar după ce inflaţia a fost domolită, s-a văzut căt de greu este ca aceste intreprinderi să fie dezvăţate de drog, care le dădea doar senzaţia de bine, in timp ce le ucidea treptat. Toate aceste intreprinderi au nevoie acum ca să supravieţuiască de muncă indărjită, de organizare raţională a muncii, de asumare a riscului in afaceri şi de iniţiativă, de management performant. Valori cu care ele nu sunt obişnuite.
E limpede că romănii se săturaseră de preţurile in creştere neincetată. Şi că suportau tot mai greu inflaţia. Iată de ce, intre marile teme ale anilor 2000, a fost nominalizată ofensiva impotriva inflaţiei. O intrebare nu putea fi insă evitată: care va fi costul bătăliei cu inflaţia? Intrebarea trezea ingrijorări. Se umfla opinia că domolirea inflaţiei va costa mult. Şi că preţul ar putea fi, in primul rănd, o explozie a şomajului. N-a fost aşa. După ce, de căţiva ani buni, in cursa preţurilor nu se mai aleargă la galop, ci la trap, inflaţia dănd semne vizibile de cuminţire, nu mică a fost mirarea multor analişti, din ţară sau de afară, că şomajul a scăzut şi mai mult.
La patul de suferinţă al inflaţiei mai curg incă lacrimi. Cine plănge după inflaţie? Desigur, cei care-şi permit luxul să fie nerentabili şi obligă populaţia şi societăţile comerciale competitive, aşa cum au făcut ani la rănd, să le accepte indolenţa, nepriceperea şi risipa. Fără nici o zbatere de a transmite un mesaj clar: "Priviţi, noi facem ceva concret pentru a ne schimba, pentru a produce mai bine, mai ieftin. De ce să cumpăraţi produse de import cănd ale noastre sunt superioare sau la nivelul celor străine?!"â¦
La noi inflaţia a fost provocată intr-un moment in care s-a creat impresia că piaţa de consum s-ar confrunta cu un surplus monetar. In realitate, nu excesul de bani ne sufoca. Ne sufoca penuria de mărfuri şi de servicii. Astfel, inflaţia a ajuns un fel de inlocuitor de productivitate, eficienţă şi competitivitate. Marile intreprinderi de stat au stins motoarele competiţiei economice şi au aprins un singur bec - preţul! Au umflat preţurile, făcănd inflaţie.
Nu mai putem continua aşa. Avem nevoie de produse competitive, care să fie căutate pe piaţa internă şi la export. Avem nevoie de un alt stil de comerţ. Şi avem nevoie de o intoarcere rapidă a tuturor acestor intreprinderi, cu 180 de grade, din poziţia cu spatele la piaţă in poziţia cu faţa la piaţă, intr-un climat competiţional. Altfel, nimeni nu le va putea spune romănilor nici cănd se vor bucura de salarii mari,nici cănd va creşte puterea de cumpărare a banilor noştri şi nici cănd vor scăpa de inflaţie.
Cine plănge după inflaţie? Desigur, cei care-şi permit luxul să Â fie nerentabili şi obligă populaţia şi societăţile comerciale competitive, aşa cum au făcut ani la rănd, să le accepte indolenţa, nepriceperea şi risipa.
