Instructiuni pentru a provoca frica

Frica, una dintre jumatatile reactiei elementare "lupta sau fuga", e usor de descris, greu de definit. Exista oare un antidot pentru frica? Exista oare o stare diametral opusa fricii, cu exceptia curajului orb, la limita inconstientei?

Exista putine intrebari la care sansele de raspuns negativ sunt foarte modeste, una dintre ele - "Aveti simtul umorului?" - ar fi un exemplu ideal. Cine oare, fie el si posesorul celui mai cubic cap din intregul Univers, ar fi in stare sa-si marturiseasca lipsa acestui simt atat de greu de definit? In schimb, la intrebarea "De ce va este frica?" raspunsul nu se lasa asteptat, chiar daca fanfaronii vor spune "De nimic si de nimeni!", oamenii relativ normali vor vorbi despre apa, foc, avioane, microbi, inaltimi, accidente, fara a intra in domeniul pur psihiatric al fobiilor (parte integranta a tulburarilor anxioase), ci doar la un nivel pur existential, chiar cotidian.

Dar fictiunea se ocupa doar rareori de frica particulara a unui individ sau a unui grup - Roahld Dahl, un mare maestru in provocarea spaimelor, ne vorbeste de imposibilitatea de a nu fi punctual (Drumul spre cer) sau de groaza de boli exotice (Schimbarea), dar reuseste sa ne ingrozeasca insa cu adevarat atunci cand eroina sa (Proprietareasa) se dovedeste a fi o inegalabila taxidermista, ea isi impaiaza animalele si pasarile de apartament, dar si chiriasii, care incep sa simta un vag disconfort dupa prima ceasca de ceai, indulcit nu doar cu zahar.

Arthur Clarke, inegalabil povestitor de istorii improbabile (Povestile de la Cerbul Alb), isi aduce cititorii pe pragul atacului de panica. Cine ar putea uita povestea calugarilor dintr-o lamaserie tibetana, care tiparesc cu ajutorul unui computer toate numele posibile ale divinitatii, stiind ca in clipa in care vor termina se termina si Universul. Tehnicienii care instalasera computerul, in drum spre casa, privesc spre cer (exista o ultima data pentru orice) si vad cum se sting stelele, una cate una.

Cu nimic mai prejos "Steaua" aceluiasi autor, povestea unui astronaut iezuit, aflat la 3.000 de ani lumina departare de Vatican, care tocmai a descoperit o stea explodata, o "nova", care a distrus o civilizatie de o incredibila frumusete, si care se intreaba de ce tocmai aceasta stea a trebuit sa straluceasca acum mii de ani pentru a arata Regilor Magi drumul spre Bethlehem.

La fel de tulburatoare, o povestire semnata de Gerald Kersh: "Ce s-a intamplat cu caporalul Cuckoo?", al carei erou a descoperit, mai exact a furat, secretul nemuririi pe vremea cand era ucenicul lui Paracelsus (marele alchimist) si pacientul lui Ambroise Pare (unul dintre parintii chirurgiei), dar care nu este destul de inteligent - a luptat in nenumarate razboaie, dar n-a ajuns nicicand mai mult decat caporal - pentru a-l exploata si, de ce nu, comercializa.

Frica, una dintre jumatatile reactiei elementare "lupta sau fuga", e usor de descris, greu de definit. Exista oare un antidot pentru frica? Exista oare o stare diametral opusa fricii, cu exceptia curajului orb, la limita inconstientei? Greu de raspuns. Spre deosebire de umor, cu forma lui vizibila, rasul, subiect de cercetare stiintifica si el, frica nu este o reactie automata, ci contine si ceva deliberat, aproape rational.

Cel care a inteles foarte bine toate astea este argentinianul Julio Cortazar (autor, printre foarte multe altele, al nuvelei "Noaptea, cu fata spre stele", baza scenariului unui film clasic, "Blowup", semnat de Michelangelo Antonioni), care a scris un text intitulat simplu "Instructiuni si exemple privind modul de a ti se face frica".

Cum ar fi : "Intr-un sat din Scotia se vand carti cu o pagina alba pierduta pe undeva prin volum. Daca un cititor deschide cartea la acea pagina la ora trei dupa-amiaza, moare.

Un domn isi intinde pasta de dinti pe periuta. Dintr-o data vede, culcata pe spate, o minuscula imagine a unei femei, facuta din coral sau poate din miez de paine vopsit.

Se stie ca un comis voiajor a inceput sa simta o durere in incheietura mainii stangi, chiar sub ceas. Cand si-a scos ceasul a tasnit sangele, rana arata ca o muscatura produsa de dinti minusculi. Medicul si-a terminat consultatia si ne linisteste. Vocea sa grava si cordiala precede medicamentele de pe reteta pe care o scrie acum, asezat la biroul sau. Din cand in cand isi ridica chipul si surade, incurajandu-ne. Nici o grija, peste o saptamana totul va fi bine. Ne intindem in fotoliu, fericiti si aruncam o privire distrata imprejur. Dintr-odata in penumbra de sub birou vedem picioarele medicului. Pantalonii i s-au ridicat pe gambe si poarta ciorapi de dama".

Nu e o carte pe care sa o citesti noaptea, singur in casa.