Insula barbarilor

■ Avocatul isi ispraveste pledoaria. "Inculpat, ai ultimul cuvant !', rasuna vocea judecatorului in linistea apasatoare a salii. Inculpatul este tanar, abia iesit din adolescenta. Paseste sovaielnic spre microfon. Ezita sa spuna ceva in apararea sa. Zambeste firav inainte sa deschida gura. "Doamna Presedinta, dumneavoastra aveti ultimul cuvant, nu eu !', il aud aievea. Da din umeri, fara impertinenta, si face doi pasi in spate. Completul tresare, nu se astepta la sinceritatea rostita de inculpat. In definitiv, el rostise un adevar. Sa-l contrazici inseamna o fatarnicie. Fiindca orice ar fi, judecatorul are intotdeauna ultimul cuvant. Restul tine de ipocrizia formulelor sacramentale lasate de antichitatea romana.

■ "Ce aveti de declarat ?', intreaba instanta de judecata. "O singura fraza', raspunde pacatosul penal. "Care?', devine curios judecatorul. 'Vreau o justitie independenta, impartiala si legala, chiar daca eu o sa fiu mort atunci'. "Doriti sa consemnam ?'. "Desigur', se incheie dialogul. Judecatorul rade si-si schimonoseste onorabila figura. Nu pricepe gravitatea momentului. Barbatul din vecinatatea boxei are mintile ravasite. Candva, persoana sa impunea teama si respect. Acum zace prin clinici psihiatrice, cand nu este om al strazii. L-a zobit un sistem pe care crezuse ca-l va controla. A cazut intre doua partide politice, intelese sa-l sacrifice de dragul majoritatii parlamentare. Nebunii au calitatea rara de a nu ascunde adevarul, dar judecatorul nu intelege nimic din drama insului pe care-l va condamna intr-o clipita. Se hlizeste, in loc sa reflecteze la vorbele auzite. Se amuza superficial, in loc sa se ingrozeasca de injustitia reclamata de atatia. Noi, astia sanatosi in aparenta, ne sfiim sa strigam adevarurile in gura mare. De ce sa ne punem rau cu nu stiu cine ? De ce sa ne ratam carierele si libertatea ? Invatam de mici sa ne descurcam prin ipocrizie si, ori de cate ori cineva ne smulge din minciuna si lasitate, intoarcem capul. Sau ne repetam in sine, scuzandu-ne lipsa de curaj: "E nebun, nu-l bagati in seama ! Sarmanul ...' Desi sarmani suntem noi, paralizati de frica adevarului.

■ Ramanem acelasi popor de barbari. Canibalii platiti cu ora sa-si infiga coltii in proscrisii decretati de seful tribului si-au manjit iarasi botul de sange. Ca la comanda, haita a tabarat asupra condamnatului Nastase gata sa-l sfartece. Cata ticalosie iti trebuie ca sa sari la gatul unui om infrant ?, m-am intrebat privind jalnicul spectacol. Oamenii –hiena au iesit din vizuina sa mai batjocoreasca o data conditia umana. "Surasul ironic' al ex-premierului, au titrat unii prin ziarele de afara. Da' de unde, era doar grimasa sedata a unui "trofeu' de vanatoare portocalie. Legat de targa si acoperit cu o patura penitenciara, "ursul' de odinioara al codrului politic mioritic ne-a cuprins intr-o uitatura tranchilizata. Scena mi-a amintit de deruta infricosata citita in ochii presedintelui Ceausescu in momentul imbrancirii lui din tabul istoriei. Justitia democratiei capitaliste de la noi s-a nascut intr-o cazarma, mosita de apevisti inarmati si pazita cu tancul, si si-a luat testul de maturitate in spitalul de urgenta. Supravegheata de civili descoperiti, cu catusele zornaind la vedere, si transportata cu salvarea la puscarie. Doua decenii in care brava noastra justitie s-a plimbat ba cu tabul, ba cu salvarea, starnind stupoarea si indignarea strainatatii. Suntem in continuare insula de barbarie in marea de civilizatie occidentala...

■ Un sondaj recent a vrut sa afle daca tentativa suicidara a fostului prim-ministru este un gest de lasitate ori nu. Peste jumatate dintre iscoditi au raspuns afirmativ. Ba un gest de onoare !, s-au aventurat cativa sa-si dea cu parerea. Putini, ce-i drept, dar nu uitati ca traim intr-o tara in care onoarea e dispretuita dintotdeuna. Aici e locul unde oricine se intovaraseste cu dracu' la trecerea puntii... Si nici dueluri purtate din onoare n-am prea avut. Sa mori din onoare, ce mai lasitate, gandesc romanii mei. Intre onoare si lasitate, ultima face mereu prozeliti...