x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Întâmplări degeaba

7
Autor: Marian Nazat 20 Oct 2013 - 16:30
■ Înainte de Nuţi,  au existat cârnaţii de Pleşcoi. Faima lor dăinuie încă, în ciuda toanelor culinare ale tranziţiei spre gastronomia sintetică. Făcătoarea de politică este şi ea în trend, iar satul buzoian  i s-a lipit de-a pururi de blazonul onomastic. Se cară unul pe altul, politician  şi cârnat, pe uliţa corporatismului de provincie şi nici că le pasă de gura lumii. Bunăoară, imitând obiceiurile neroade ale Occidentului, micuţa  aşezare şi-a serbat apetisantul brand. S-au strâns la paranghelie curioşi şi amatori de chercheleală. Edilii, ca să arate că suntem  deja în Europa, au organizat un concurs de înfulecat cârnaţi. Dar nu aşa, hodoronc-tronc, ci după minuţioase studii de impact. Calicimea s-a îmbulzit gură cască la mâncătorii de chilipiruri, încurajându-i şi susţinându-i cu strigături  neaoşe. Ce mai întreceri înjositoare  şi vulgare a scornit şi Apusul ăsta ! Totul de dragul  consumismului obscen, zeul tembel al capitalismului rapace. Cine mestecă mai multe ouă, cine sorbecăie mai multă bere, cine înghite  mai multe prăjituri, omenirea se dă în vânt să-şi  umilească propria condiţie. Iar cobaii se aruncă în cursă cu frenezie şi inconştienţă, girând spectacolul de prost gust. Aţâţat de urletele gloatei mioritice, unul dintre concurenţi, un sexagenar, s-a înecat cu bucăţile de carne tocată. Aproape că-i învinsese pe adversari, un dumicat şi gata. S-a înverzit  pe loc, sătul de ghiftuiala   moca, ochii i s-au dilatat  şi întunecat pe dată. A pierit iute,  neputincios şi  surprins de lăcomie, lăsând spectatorii fără distracţia arvunită. La Pleşcoi, un om a  murit  asfixiat cu bolul capitalismului decadent, însă nimeni nu se sinchiseşte… mâine vom şti cine a tras cele mai puturoase pârţuri, organizatorii  au vândut încă de anul trecut  biletele.

■ Cândva, la Câmpia Turzii se fabricau ţevi şi fel de fel de detalii  din oţel. Globalizarea n-a picat singură, i-a adus şi pe investitorii străini, lipitori lipsiţi de  scrupule. Care au prăduit  ce s-a mai găsit prin magazii şi conturi, iar apoi au închis  prăvălia  şi au spălat putina (nu vă speriaţi, putina nu vine de la Putin !). Muncitorii disponibilizaţi au ţipat  cât au ţipat degeaba şi au plecat în şomaj sau în pribegie. Astăzi,  guvernanţii anunţă cu surle şi trâmbiţe că în oraşul din Apuseni se vor produce.. şoşoni. Oho, şoşoni pentru clăpari, ce credeaţi  ? Păi România s-a eliberat de sub tirania şoşonarilor, acum a intrat în zodia politică a…schiorilor. Slalomuri printre rănile supurânde  ale ţării şi plug la umflat comisioane, ca la orice coborâre în abis. Vasăzică, capitalismul românesc nu-i în stare  de altceva, şoşoni  în loc de oţel, ăsta da progres…

■ Într-o şcoală din Gorj, un dascăl îi îndeamnă pe doi elevi  să se pălmuiască  chiar  lângă catedră. Cică a fost o glumă, se dezvinovăţeşte olteanul instigator la cafteală. ăi   mici se lovesc, iar colegii de clasă râd cu poftă, înveseliţi de humorul profesorului de sport. Niciunul nu protestează, toţi se hlizesc. Mi-am amintit de observaţia lui Troţki, necontrazisă  vreodată. Şcoala e împărţită pe grupuri de moralitate, “Pârâcioşii  şi invidioşii, pe de o parte, băieţii sinceri şi curajoşi, de cealaltă parte,  şi masa celor neutri sau nehotărâţi la mijloc”. Clasificarea este, din păcate, valabilă pentru întreaga societate, de aici şi de oriunde. În întâmplarea gorjeană nu s-a nimerit un curajos măcar, care  să se ridice şi să-l înfrunte  pe omul plătit să-i educe. Prin clasa  a şasea, un profesor de-al  meu l-a  plesnit pe colegul de bancă. Am sărit şi l-am luat la rost pe agresorul paralizat  de insolenţa  puştiului care eram. Altădată, iritat de grosolăniile  altui cadru didactic, am mers la director, însoţit de câţiva “sindicalişti”  în uniformă,  şi l-am reclamat, i-am cerut să intervină că altfel nu-l vom mai onora cu prezenţa, de faţă fiind şi pârâtul. N-am tăcut niciodată când   simţeam că în jur se comite o nedreptate, o derapare de la starea normală, m-am  revoltat. Şi am plătit deseori cu scăderea notei la purtare, erau considerate acte de indisciplină măruntele ieşiri din cutuma şcolară. De aceea mi-a  displăcut  teribil atitudinea complice a elevilor, transformaţi în galerie de  un netrebnic. Laşitatea se învaţă din şcoală, ca şi curajul, însă recompensele se acordă dintotdeauna inşilor cu capul plecat… Cumplită pildă !

■ “Vrancea dansează  din nou, e o poezie”, s-a extaziat fostul şef al seismologilor băştinaşi. Macabrul lirism s-a înregistrat la puţine ore după ce falia capie s-a mai  hâţânat  un pic. “Pregătiţi-vă pentru cutremure  mai mari  !” ne îmboldesc cu cinism burtierele televizoarelor, ahtiate să transmită în direct tragedii  şi sinistre. Staţi liniştiţi, ne-am pregătit,  dormim  cu  lumânările la cap şi cu gropile de veci săpate deja. Ne-am tocmit popii  şi bocitoarele, testamentele sunt scrise, mânca-v-ar Richter, cu magnitudinea lui cu tot !

■ Întâmplările pe care vi le-am povestit sunt degeaba, omul nu învaţă nimic din  ele. Va înfuleca  în  vaierul mulţimii alt cârnat, va meşteşugări  şoşoni, şi nu oţel, ori se va bucura ori de câte ori  semenii săi se desfigurează în  bătaie sau îşi vor dezvălui cruzimea pe scara Richter.  Că bine  zicea Cioran, a trăi înseamnă “a te specializa în  eroare”... Omenirea trăieşte din  eroare în eroare, ne-am desăvârşit într-atât în ea încât n-o mai sesizăm. Eroarea, individuală  şi colectivă, a devenit  firea noastră.



Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de