Ion Cristoiu: S-a îmbogăţit cu W.C.-uri portabile

ROMÂNIA CA O TELENOVELĂ
Culai Bibici, fost bişniţar de valută în zona centrală a Bucureştilor, făcu bani mai întîi dintr-o afacere cu cerşetori. îi venise ideea să ia un mort – şi erau mulţi pe vremea aia –, să-l aşeze în centrul Capitalei, cu  multe magazine, din care oamenii intrau şi ieşeau, şi să posteze lîngă el o femeie care-l bocea, tînguindu-se în acelaşi timp că n-are cu ce să-l înmormînteze.

ROMÂNIA CA O TELENOVELĂ
"Trăim în România, şi asta ne ocupă tot timpul" - Mircea Badea, realizator tv

Culai Bibici, fost bişniţar de valută în zona centrală a Bucureştilor, făcu bani mai întîi dintr-o afacere cu cerşetori. îi venise ideea să ia un mort – şi erau mulţi pe vremea aia –, să-l aşeze în centrul Capitalei, cu  multe magazine, din care oamenii intrau şi ieşeau, şi să posteze lîngă el o femeie care-l bocea, tînguindu-se în acelaşi timp că n-are cu ce să-l înmormînteze. La început întîmpinase unele dificultăţi. Se găseau şi unii care nu credeau că mortu-i mort şi, făcînd-o pe deştepţii, verificau, ciupind cadavrul de obraz sau trăgîndu-l de nas. Cum însă mortul era d-adevăratelea, neîncrezătorul se roşea tot, mai ales că mulţi din jur începeau să se uite la el pieziş, sfîrşind prin a scoate din buzunar o sumă destul de consistentă.

Şi astfel dificultăţile se transformau în avantaj.

Marea lovitură a dat-o el însă cu W. C.-urile portabile.

Avînd cunoştinţe la Primărie încă de pe vremea lui Ceauşescu, dar mai ales avînd pe cine să ungă, el obţinu fără licitaţie licenţa pentru instalarea şi întreţinerea primului lanţ de W.C.-uri portabile din Bucureşti. Potrivit contractului, firma sa, Curat S.A., urma să propună Primăriei locurile unde urmau să fie amplasate paralelipipedele albastre. În decizia finală, la bună înţelegere între cele două părţi, îşi spuneau cuvîntul mai multe criterii: să fie într-o zonă aglomerată, de regulă cu un număr mai mare de femei decît de bărbaţi, ştiut fiind că bărbaţii se pot duce, la o adică, în boscheţi; să fie semnalizate printr-o avertizare luminoasă şi sonoră, care să nu depăşească însă nivelul admis de standardele Uniunii Europene; să nu fie plasate pe marile artere, altfel spus, pe unde trec delegaţiile oficiale.

Zis şi făcut.

Culai Bibici se apucă de treabă. În nici o săptămînă, Marele oraş se mai apropie cu un centimetru de calitatea de Capitală Europeană: avea W.C.-uri publice portabile. După cîteva zile însă întreaga afacere era cît p-aci să se ducă dracului. Un protest violent al unui grup de intelectuali de mare autoritate sesiza amplasarea unei toalete publice lîngă Monumentul lui Constantin Brâncoveanu, martir al Bisericii Ortodoxe Române. După ce înfăţişa, cu ample citate din cărturari ai naţiunii, felul în care Brâncoveanu şi fiii au fost decapitaţi, textul cerea mutarea neîntîrziată a toaletei, considerînd - şi pe drept cuvînt - drept un atentat la un simbol al trecutului nostru de luptă şi sacrificii faptul de a-ţi face nevoile lîngă monumentul înălţat Brâncoveanului. Afacerea pică într-un moment în care presa se afla într-o cumplită criză de subiecte de scandal. Protestului i se făcu mare publicitate. Toate posturile de televiziune difuzară ştirea la loc de frunte. Nu puţine ilustrară documentul cu imagini semnificative. Cum nu se prea ştia cine e Constantin Brâncoveanu, fuseseră posturi care dăduseră imagini cu Horia din Albac, deşi acesta nu fusese decapitat, ci tras pe roată. Nu se produsese confuzie cu Gheorghe Doja. Flăcările rugului erau suficient de bătătoare la ochi pentru a nu fi confundate cu securea şi butucul.

Culai Bibici nu se sinchisi la început. Era obişnuit cu astfel de atacuri din presă, pe care le rezolva într-un stil propriu, dar extrem de eficient. Îl suna pe directorul gazetei şi-l întreba scurt: Cît? De astă dată, din motive care-i scăpau, tărăboiul nu se stingea. Dimpotrivă, lua amploare de la o zi la alta! Asta şi pentru că avusese ghinionul ca o săptămînă întreagă să nu se întîmple nimic deosebit. Înnebunită de absenţa subiectelor senzaţionale, presa stărui  asupra afacerii cu W.C.-ul plantat lîngă monumentul unui martir al neamului.

Cei de la Primărie erau cumpăraţi de el de la unghii pînă-n vîrful picioarelor. Ştia însă că, oricît de mulţi bani le-ar fi dat, se delimitau rapid de el dacă vedeau că scandalul le ameninţă scaunele.

Trebuia trecut la contraatac. Disperat, se sfătui cu cîţiva istorici apropiaţi, îndatoraţi lui după ce le sponsorizase cîteva cărţoaie pe care nu le cumpăra nimeni. Aceştia îi amintiră învăţătura: "Cui pe cui se scoate!". Iniţiatorii campaniei se bazau pe teza că Brâncoveanu a murit ca un Martir al Neamului. Li se putea răspunde cu o campanie menită a demonstra că murise deoarece nu voise să le spună turcilor unde-şi ţinea banii. Nici vorbă, aşadar, de jertfă pe altarul Creştinătăţii. Totul se reducea la o afacere cu parale.

Bine gîndit, contraatacul avu succes. La banii vîrîţi de Culai Bibici în articolele şi pozele din ziare, în mesele rotunde de la televiziuni, succesul fu atît de mare, încît puţin lipsi ca monumentul lui Brâncoveanu să nu fie mutat din Centru undeva, într-un parc de la periferie, şi nu pe aleea centrală, ci pe o potecă secundară, sub motiv că proslăvea o faptă imorală.

Scăpat cu bine din încercare, Culai Bibici îşi întări poziţia pe piaţa W.C.-urilor mobile. Fiind vorba de o noutate, mulţi intrau fără a simţi vreo nevoie, pur şi simplu din curiozitate. Astfel de vizitatori se constituiau în agenţi publicitari perfecţi. Simţind asta, Culai Bibici dotă aceste prime W.C.-uri cu muzică de café-concert. Toţi cei care ieşeau se arătau nespus de încîntaţi şi se grăbeau să recomande W.C.-urilele mobile melomanilor.

Şi cum preţul biletelor la concerte era descurajant pentru intelectuali, WC-urile mobile înregistră una dintre cele mai mari rate de folosire din ţările membre ale Uniunii Europene.