Istoria ca telenovela - O calatorie sinucigasa (IV)

In plina criza provocata de evenimentele de la Timisoara din 18 decembrie 1989, Nicolae Ceausescu decide sa plece in Iran. Istoricii prabusirii sale sunt de acord ca a fost unul dintre gesturile sinucigase ale fostului Conducator. Pana si membrii CPEx se intreaba, in memoriile lor, asupra motivelor care l-au facut pe Nicolae Ceausescu sa lipseasca din tara exact cand era nevoie de el.

Absenta lui Ceausescu din tara a dat posibilitatea ca itele complotului sa se desfasoare in voie. Oricata putere avea in partid si in stat, Elena Ceausescu nu beneficia de autoritatea lui Nicolae Ceausescu asupra nomenclaturii politice, militare si administrative. In plus, evolutia rapida a evenimentelor cerea prezenta nemijlocita a Conducatorului la Bucuresti. Nici Elena Ceausescu si nici Manea Manescu n-aveau instinctul de luptator al Conducatorului.

O simpla retrospectiva ne arata ca in 18 si 19 decembrie 1989 era mai mult decat nevoie de Ceausescu in tara. 18 decembrie 1989 e ziua macelului de la Catedrala din Timisoara. De asemenea, atat in 18, cat si in noaptea de 18 spre 19 decembrie, se intensifica actiunile provocatoare la adresa Armatei. Pe 19 decembrie, la ora 7 dimineata intra in joc muncitorii. Revolta mai mult sau mai putin spontana se transforma in manifestatie sociala. Nu-si dadea seama Nicolae Ceausescu de eroarea fatala pe care o reprezenta absenta din tara intr-un moment cand era nevoie mai mult ca niciodata sa fie la carma? Fostii membri ai CPEx vad si ei in decizia de a fi departe de tara o enigma. Cei care si-au publicat memoriile incearca s-o dezlege.

CONVINGERE. Silviu Curticeanu in "Marturia unei istorii traite" crede ca fostul Conducator era convins de incheierea episodului de la Timisoara: "Neinformat sau, cine stie, dezinformat, ori apreciind gresit lucrurile, Ceausescu a crezut cu usurinta ca la Timisoara a fost un simplu foc de paie, provocat din exterior, care s-a stins la prima adiere de vant. In orice caz, sunt certe doua imprejurari: prima, ca nimeni nu i-a spus de existenta unor victime la Timisoara (o recunosc cei in cauza) si a doua ca a considerat «episodul» incheiat, deoarece in prezenta mea, pe aeroport, i-a cerut generalului Milea sa filmeze, prin studioul armatei, distrugerile provocate la Timisoara, urmind ca filmul, insotit de un comentariu adecvat, sa fie prezentat la Televiziunea Nationala, la reintoarcerea in tara. Filmul a fost facut, dar soarta lui imi scapa".

Prudent inaintea unei singure explicatii, fostul sef al Cancelariei cauta si gaseste alte doua explicatii:
a) orgoliul nemasurat al lui Ceausescu:
"Dincolo de toate acestea, este mai presus de orice indoiala ca hotarirea de a pleca a fost influentata decisiv de orgoliul sau nemasurat, de dorinta de a demonstra lumii intregi cu orice pret caracterul «minor» al evenimentelor si faptul ca este si a ramas stapin pe destinele tarii".

b) interesul economic al vizitei:
"Trebuie avute, de asemenea, in vedere interesul economic, real al vizitei si incercarea disperata, chiar daca nefericita, de a iesi dintr-o izolare internationala aproape totala".

O ALTA OPINIE. Spre deosebire de Silviu Curticeanu, un alt membru al CPEx, Dumitru Popescu, autorul memoriilor "Am fost si cioplitor de himere", crede ca Nicolae Ceausescu era sincer ingrijorat de ce se intampla in tara. Dar tocmai de aceea a plecat: "A doua zi dimineata l-am condus cu totii la aeroport. Faptul ca parasea tara in imprejurarile respective, ca dupa incidentele din 16-17 nu-si aminase vizita nici cu o zi, parea sa demonstreze ca nu-l ingrijoreaza Timisoara. De altfel, in scurtul rastimp cit a stat cu noi pina la urcarea in avion nici nu a mai pomenit de respectivele evenimente. Parca fusesera ingropate intr-un trecut indepartat. De ce a plecat totusi? Oricit de putin nelinistit ar fi fost de ceea ce se intimpla, macar sedinta din ziua precedenta nu i-ar fi dat temeiuri pentru o siguranta deplina. (...) Deci e greu de presupus ca il stapinea o liniste deplina. Pur si simplu a vrut sa faca o demonstratie." De ce a plecat Nicolae Ceausescu in Iran? Pentru ca dictatorii se cred infailibili!

NIMIC NOU SUB SOARE
	Carte postala tiparita si difuzata in tiraj de masa in anii de democratie populara. Scopul propagandistic: cresterea productiei agricole prin cultivarea modelului de urmat. Taranul din poza e mandru nu numai de recolta la hectar, ci si de palaria sa exemplara.

LUMEA PRIN CARE TREC

Ce l-a pierdut pe Cuza Ce l-a pierdut pe Domnitorul Unirii? - s-au intrebat contemporanii vazand cat de usor a fost dat jos de pe tron A. I. Cuza. Dimitrie Bolintineanu incearca un raspuns in eseul sau "Viata lui Cuza Voda": "Domnul nu se mai interesa de oamenii cu principii. Acesti oameni nu mai pluteau pe linga tron. Vorbindu-i cineva intr-o zi de necredinta unui favorit, Domnul zise: - Acest om este om de posturi, nu este de temut; ma incred in el si il pastrez. Nu are principii. Aceia sunt de temut." Dimitrie Bolintineanu a fost unul dintre putinii oameni care au scris bine despre Cuza (foto) imediat dupa lovitura de stat de la 11 februarie 1866, infruntand o atmosfera de ostilitate fata de cel cazut, tipica Romaniei oportuniste. Cu atat mai valoroasa e obiectia sa la teoriile lui Cuza: "Dar omul de principii nu tradeaza, tradeaza acela care cauta posturi. Scopul lui nefiind decit posturile, va fi totdeauna cu cel care ii va da mai mult". Replica lui Cuza: "Sunteti voi toti, nu cunoasteti lumea! zise Domnitorul." Culmea e ca visatorii aveau dreptate. Sau cel putin au avut dreptate in ce-l priveste pe Cuza. Cand l-au rasturnat, nimeni din jurul lui n-a sarit sa-l apere. Pentru ca in jurul lui erau numai oameni care cautau posturi. Or, el nu le mai putea da nici un post! Ar fi bine daca politicienii nostri ar lua aminte la experienta lui Alexandru Ioan Cuza.

BARFE

Kiseleff, despre barbosi Boierii profitau de Regulamentul Organic, introdus in Principate de rusi prin Pacea de la Adrianopol (1829), pentru a inrautati soarta taranilor. La 7 noiembrie 1829, generalul Pavel Dimitrievici Kiseleff, comandantul trupelor ruse din Principate in timpul razboiului ruso-turc, e numit presedinte plenipotentiar al Divanurilor Moldovei si Tarii Romanesti. Spre norocul romanilor, generalul e un liberal printre ofiterii de la Curtea Tarului. El va contribui decisiv la modernizarea Principatelor, ramase in urma cu aproape un secol fata de Europa. La 30 octombrie 1832, el ii scrie ambasadorului rus la Constantinopol, Butenieff: "De 15 zile ma bat cu barbosii din Moldova (boierii din clasa I, care purtau barba la vremea aia - n.n) sunt, neindoielnic, cei mai turbulenti intriganti dintre toti oamenii cu barba care viermuiesc sub caciula cerului." Efortul Inaltului Comisar tarist de a impune o imblanzire a sortii taranului a fost zadarnic. Barbosii din Moldova l-au rapus si pe el! Filozof involuntar. Zice la un moment dat in "Amintiri din viata-mi" Alexandru Candiano-Popescu (foto): "Vremea insa vremuind, cum este o poznase si e faptuitoare de surprinderi, a schimbat lucrurile (...)". Complotistul de la 11 februarie 1866 si eroul Republicii de la Ploiesti e de meserie militar. Si, din cand in cand, filozof involuntar.

SECOLUL XX
	MAI 1945. Avand in jur partizanii cu care i-a infrant pe nemti, maresalul Tito tine un discurs la Belgrad, cu ocazia Victoriei. Pana la inceputul lui 1948, Iugoslavia lui Tito va fi considerata de comunistii din lumea intreaga, inclusiv de cei romani, drept a doua tara de iubit dupa URSS. O data cu excomunicarea de catre Moscova, Iugoslavia devine tara condusa de "banda lui Tito".