x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Istoria oficială

Istoria oficială

de Cristian Crisbăşan    |    13 Mai 2011   •   12:05
Istoria oficială
Sursa foto: Cristian Crisbăşan/

165216-mg-0453.jpgPrima propoziţie din volumul „Cunoaşterea inutilă” (Jean-Francois Revel, Humanitas, 1992) este aşa: „Cea dintâi dintre forţele care conduc lumea este minciuna”. Pe co­perta 4 scrie aşa: „Terorismul informaţional de stânga în lumea occidentală a secolului XX-lea: marile tabuuri, marile minciuni planetar mediatizate, falsificarea învăţământului, a istoriei, chiar şi a ştiinţelor exacte. Deturnarea adevărului, trunchierea şi manipularea informaţiilor în ziaristică şi la televiziune, în religie, în sfera universitară a cercetării ştiinţifice ş.a.m.d”. Evenimentele de la 11 septembrie 2011 din SUA au semănat izbitor cu o superproducţie americană de acţiune tip Hollywood. Numai că au fost pe bune, în sensul că în filme nu moare nimeni cu adevărat. Evenimentele din decembrie 1989 din România au semănat izbitor cu o coproducţie marca „Sergiu Nicolaescu”. Ambele aceste evenimente ridică şi acum, după atâţia ani, întrebări fără răspuns. Teoria informaţională spune că dacă într-o înşiruire de fapte ce formează un eveniment, fie şi un singur element este descoperit a fi fals, inexplicabil sau ridică semne de întrebare justificate, atunci înseamnă ca TOT acel eveniment este altceva decât pare.

„Dacă spui o minciună suficient de mare şi o tot repeţi, oamenii vor ajunge să o creadă. Această minciună poate fi menţinută numai pentru perioada de timp necesară Statului pentru a apăra poporul de consecinţele politice, economice şi militare ale acestei minciuni. Devine astfel vital pentru Stat să reprime orice disidenţă, pentru că adevărul este inamicul mortal al minciunii şi, deci, în consecinţă, cel mai mare duşman al Statului” – spunea Joseph Goebbels, şeful propagandei naziste. Tot el susţinea că „cu cât este minciuna mai mare, cu atât vor fi mai mulţi oameni să o creadă” şi că o astfel de minciună, „repetată suficient de des, devine un adevăr”, deoarece „cuvintele pot fi modelate astfel încât să îmbrace o idee, deghizând-o în altceva”.

Războiul împotriva unui inamic invizibil, terorismul, avea nevoie, simbolic, de identitatea unui ţap ispăşitor. În decembrie 1989, cineva a avut nevoie tot de o ficţiune cu „terorişti”. Nu afirm că Osama ben Laden nu a existat, ci că dintre toţi liderii terorişti, el a fost ridicat la rangul de Anti-Christ, cu voia sau fără voia lui. Sunt sigur că a fost o acţiune a unui comando al trupelor speciale ale SUA şi că în in­tervenţie au fost ucise nişte persoane. Nu pot fi sigur însă de identitatea acelor persoane, pentru că Osama a apărut de nicăieri, a fost o imagine şi acum a dispărut pe fundul oceanului, fără ca noi, cărora ni se cere să credem această versiune, să fi ştiut vreodată cine a fost acest personaj cu adevărat. Foarte interesant: s-a lăsat să circule informaţia potrivit căreia, în ultimul an, Osama îşi schimbase radical înfăţişarea pentru a nu fi recunoscut. De exemplu, despre Ernesto Che Guevara se ştie clar că a fost capturat şi executat pe 10 octombrie 1967 de către trupele bo­li­viene, pentru că acesta a fost un personaj real, identificabil şi identificat ca atare.

Dacă aşa cum spunea Will Shakespeare, „lumea este o scenă şi oamenii nişte actori cu intrările şi ieşirile lor”, atunci este cert că rolul personajului numit Osama ben Laden s-a terminat. Într-un fel sau altul.

×
Subiecte în articol: editorial