Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După ce a scris în primele două volume ale crestomaţiei sale "Detractorii lui Eminescu", despre Grama, Aron Denuşianu, Anghel Demetrescu, Gr. Gelianu, Petre Grădişeanu, N. Ţinc, Nicu Xenopol, Al. Macedonski, B.P. Haşdeu sau G.I. Ionescu-Gion, criticul Alexandru Dobrescu consacră cel de-al treilea volum unui caz aparte: Panait Istrati.
Cartea a apărut în preajma împlinirii a 159 ani de la naşterea, respectiv a 120 de ani de la moartea "Poetului Nepereche". Solicitat de Societatea academică "România jună" să colaboreze la un "almanach" destinat "strângerei unui fond necesar ridicărei unui monument, marelui nostru poet", Panait Istrati răspunde cu un text care nu comunica doar declinarea invitaţiei, ci se vroia o teoretizare a crezurilor sale militante: "Mihail (sic! – n.n.) Eminescu s-a condamnat pe sine însuşi, şi-a mărginit propria sa operă la o meschină notorietate naţională când, ca ideal de progres uman, s-a mulţumit să dorească doar binele ţărei sale". Eminescu este sever mustrat pentru neputinţa de a pricepe "pe uriaşii descoperitori şi propovăduitori ai ideii de dezrobire internaţională din apusul Europei" cu care a fost contemporan.
ATACATOR
Ieşirea lui Istrati nu a scăpat nesancţionată. Dosarul cazului, atent şi meticulos reconstituit de Alexandru Dobrescu, este, pe cât de incitant, pe atât de edificator pentru condiţia confruntărilor de idei în România modernă. Rând pe rând, intră în scenă socialişti şi poporanişti, ţărănişti, dar şi urmaşi ai junimiştilor. N. Iorga, Octavian Goga, H. Sanielevici, Camil Petrescu, Al. Cazaban, Al. Claudian, G. Topârceanu, Mihai Ralea, Lotar Rădăceanu sau Tudor Teodorescu-Branişte sunt numai câţiva dintre cei care încrucişează floretele. Nu este vorba, în partea bună a disputei, doar de apărarea unui Eminescu, deja canonizat, ci, prin extensie de sferă, despre o reală confruntare de idei pe tema căilor de progres ale României. Filosofia socială a lui Eminescu, viziunea sa despre rosturile şi sensurile evoluţiei României devin puncte de plecare şi elemente de referinţă pentru dezvoltări mai ambiţioase.
Dar, aşa cum îi stă bine, la noi, unui formator de opinie, pentru mulţi dintre cei care se pronunţă "în chestiune", miza pe Eminescu trece în plan secund. "Detractorul" Panait Istrati este pus la zid fără drept de apel pentru pricini ce nu au legătură cu Eminescu. Departe de a impresiona, recomandările entuziaste ale lui Romain Roland stârnesc zâmbete maliţioase şi atrag autorului "Chirei Chiralina" calificative din care dezrădăcinat este cel mai blând! Există, totuşi, un monument de înţelepciune şi demnitate: Mihail Sadoveanu, autorul care, deşi atacat la mod simplist, rudimentar şi opus viziunii socio-morale a lui Istrati, iscăleşte aceste cuvinte: "Eu totuşi îl voi revendica pe Panait Istrati ca pe un frate al meu şi fiu al acestui pâmânt, chiar dacă el însuşi – ca răspuns la primirea ce i-au facut-o unii confraţi de aici – s-ar lăsa dezlegat de toate ale trecutului, ca de nişte zădărnicii ale copilăriei fără valoare".
FINAL DESCHIS
Prin proiectul său, această remarcabilă carte a lui Alexandru Dobrescu se concentrează doar pe polemica stârnită din antiteza "naţionalismul lui Eminescu versus internaţionalismul proletar", al cărui pledant era Panait Istrati. Sarabanda iluziilor şi dezamăgirilor opţiunilor politice, ca experienţă de viaţă a scriitorului român reprezintă o temă suculentă şi cât se poate de actuală.
"În ce-l priveşte pe Istrati, cred că poziţia lui, scandaloasă pentru admiratorii necondiţionaţi ai poetului, trebuie pusă pe seama a două categorii de motive: pe de o parte, ignoranţa, pe de alta – succesul pe cât de rapid, pe atât de neaşteptat, care i-a creat iluzia că toate gândurile ce-i trec prin minte sunt judicioase şi, deci, vrednice de a vedea lumina tiparului."
Alexandru Dobrescu
