Iubire perfecta

MELANCOLICUL DOMN N. S., un obisnuit al mersului cu trenul pe ruta Bucuresti-Brasov si retur, mi-a relatat o intamplare care ar fi fost sa-i schimbe cu totul viata. Un voiaj cu trenul, la toate varstele, ramane ocazia perfecta de a intra in vorba cu femei frumoase.

Iar cand ai treizeci de ani si serviciul te poarta tot timpul pe drumuri, e genul de noroc cu care rar te mai intalnesti. In doua ceasuri poti sa cunosti o femeie mai bine decat intr-o relatie de un an. Si, ce-i mai important, in doua ceasuri o femeie inteligenta isi da seama cati bani face barbatul care ii cauta conversatia. Melancolicul domn N. S. mi-a povestit cum s-a urcat el in Rapidul 79 de unu fara un sfert, in ziua de joi, 14 septembrie, in primul vagon de dupa locomotiva, la locul 16, clasa intai si cum tot joi, 14 septembrie, in primul vagon de dupa locomotiva, la locul 18, clasa intai s-a urcat femeia pe care o visase de sute de ori pana atunci. Femeia dupa care tanjeste orice barbat. Si?! - am intrebat vazand ca melancolicul domn N. S. se opreste din povestit - si, ce-a fost mai departe? Mai departe - a raspuns el - n-a fost nimic, fiindca eu am calatorit la Brasov cu Rapidul 70 in 14 septembrie 1996, iar ea in 14 septembrie 2002.

IN FIECARE IARNA, pe 15 ianuarie, un pictor serba nu ziua sa de nastere, ci "ziua picturii lui". Ii invita pe colectionari, pe critici si pe prieteni sa le prezinte ce lucrase intr-un an. Asta s-a intamplat vreme de doua decenii, an de an. Se adunau acolo oameni, care altfel n-aveau nici motive, nici prilejul sa se mai intalneasca si, cu timpul, ceea ce era un fapt nefortat a devenit un principiu, cu un abur usor mistic: oaspetii se vedeau doar o singura data in an, pe 15 ianuarie. La una din onomasticile picturii acelui artist mi-am dat seama ca doua cupluri, cu care ma intalnisem si ciocnisem un pahar de vin numai in 15 ianuarie, aveau ceva ciudat in felul de a se misca si a li se adresa celorlalti. Erau aceleasi doua cupluri pe care le stiam din zece sau douasprezece intalniri anuale, dar in alta alcatuire. Nu respectasera regula, se intalnisera si pe parcurs si, uite asa, in cateva luni se petrecusera doua divorturi si doua casatorii in crucis.

INTR-O STATIE DE AUTOBUZ, un taran cu doua cosuri pline cu zarzavaturi le arata celor care stau sa-l asculte un soi de gulie lunguiata, rasucita si ridata, infasata in frunze mari, care nu seamana de fapt nici cu gulia, nici cu varza, cu nimic din ce se consuma in Romania. Oamenii se crucesc si-l intreaba ce-i aia, iar taranul, care a incercat sa vanda minunea in piata spune ca nu stie ce-i, ca el si tot satul au cumparat plicuri cu seminte pe care scria clar "Varza de toamna" si ca nimeni nu cumpara ce vrea el sa vanda, fiindca nu poate sa explice nici ce leguma e, nici cum se mananca. "Dar ai gustat-o, e buna?", intreaba trecatorii. "Ce sa gust?", raspunde omul cu rasul crispat al taranului care nu sufera prea mult c-a fost prostit, cat timp tot satul a fost prostit, "ca nimeni n-a mai vazut la noi asa ceva. Nici macar iepurii n-o vor". "Ba, e varza de toamna! - il asigura un smecher - dar din Groenlanda, unde toamna cade intr-o joi".