x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Judecători şi judecători.

Judecători şi judecători.

de Marian Nazat    |    09 Iun 2011   •   21:00

n) 'Da’, ce, vreti sa stati pe scaunul meu?', il intreaba, schimonosindu-si figura, judecatorul pe un avocat trecut de 60 de ani. 'Nu, am fost indestul pana mai ieri!', ii raspunde acesta mirat de insolenta 'onoratului'. Uneori se intampla ca frustrarea sa ia si astfel de forme josnice, pocind chi­pul Justitiei. Frustrarea are pricini felurite, resentimentele rabufnesc din te miri ce in sala de judecata. Ba neimpliniri personale si profesionale, ba be­te­su­guri nevindecate, ba invidii scelera­te, ba iluzia ca in 'tronul' acela fa­ca­tor de verdicte ai puteri dumnezeiesti, ba stricaciuni sufletesti ireparabile, ba nestiinta de carte.

Monstri in roba! Bas­ca tineretea excesiva a corpului de ma­gistrati, si, adesea, proasta lor formare, lipsa de masura a multora. Apu­ca­turile de vataf ori tonul sme­cheresc sunt semnul inadecvarii ma­gis­tratului, nepotrivirii sale cu nobila misie. Judecatorul-satrap, ce mai ori­bilitate! Judecatorul-unealta (me­reu voluntar sa indeplineasca comenzile politice), judecatorul-negustor - 'cobilitarii', vorba lui Petre Pandrea – (pentru care sentinta e marfa), ju­de­catorul-arivist (dispus la orice compro­mis in goana dupa functii), ju­de­ca­torul-infatuat (intotdeauna scarbit sa respire acelasi aer cu avo­ca­tii si justitiabilii) si judecatorul-pro­curor (a carui singura preocupare e confirmarea rechizitoriului) sunt alte specii ale oribilitatii de care p­o­me­nesc.

O justitie normala presu­pu­ne eleganta in solemnitate si atenta cum­panire, nicidecum revanse visce­rale. Prejudecatile n-au ce cauta in ho­tararile judecatoresti, iar politetea in­s­eamna tocmai cei sapte ani de-aca­sa. Insii de dincolo de piedestalul ju­de­catorului merita, cel putin formal, respect, intrucat romanii au ima­gi­nat acest demers cu origini divine in vestminte sacrosancte. Fiindca, ori­cum, parafrazandu-l pe acelasi tra­gic avocat-scriitor, juristii, si cand se detesta, o fac cordial. Asa ca unii din­tre purtatorii de robe judecatoresti n-au de ce sa se teama, nu doreste ni­meni sa le traga scaunul de sub fund! Iar destui au sezut inaintea lor acolo si au impartasit aceeasi soarta. Si poa­te cu aplecare sporita.

n) Sala e aproape pustie. Presedintele completului anunta inceperea dezbaterilor. Avocatii depun concluzii intinse pe vreo suta de pagini si acte doveditoare care sa le sustina punc­tele de vedere. Dosarul pare complicat si complex. Sedinta se in­ch­e­ie, si judecatorii se retrag sa de­li­be­reze. Peste un sfert de ora se intampla sa aflu de pe 'burtiera' ecranelor te­le­viziunilor de stiri ca recursul a fost respins. Cand or fi citit toti ditamai materialul apararii si cand il vor fi inteles? Macar de-ar fi mimat ori­si­cat ca stau si cugeta. Din orgoliu profesional, nu de altceva. Asa, a pa­rut o dezgustatoare executie publica, pe graba suspecta si nedemna. Ju­de­ca­torul nu e totusi calau... Imi vin in minte iarasi vorbele memorabile ale ju­de­catorului-condeier Gheorghe Bu­zatu, stins nu demult la Baia Mare: 'Ju­decatorul este fiinta rara ce se asea­mana cu Dumnezeu. Sau cu Dia­volul... Aveti grija! Nu stim cine lo­cu­ies­te inlauntrul nostru.

Va doresc sa nu semanati cu nici unul, daca e cu putinta. Ramaneti om. Ati fi un ne­mai­pomenit magistrat...'. Iata, deci, ca mica reforma a invins justitia, ac­ti­vistii oranj pot rasufla usurati! Ra­por­tul de tara e taman bun sa ajunga pe masa stapanilor de la Bruxelles. Ro­mania numara acum si niscaiva con­damnari importante, nu i se va mai reprosa ca se preocupa doar sa ares­teze corupti si sa-i lase liberi apoi. Euro-comisarii o vor mangaia pe cres­tet si-i vor da, ca rasplata, o bu­cata de zahar. Cu o mana, ca-n cea­lalta au biciul cu care o vor plesni mai incolo, ca, deh, motive se gasesc cu nemiluita!

n) Candva, renumitul avocat Is­trate Micescu a schimbat roba de avocat cu zeghea de inculpat. In fata com­pletului, a ales sa nu se apere (fiindca istoria dementa nu-i permi­tea), ci sa le arate judecatorilor cine sunt ei de fapt. Asadar, el le-a povestit pa­rabola cu paunul si cioara, care, in zicerea lui Petre Pandrea, l-au che­mat pe 'porcul iesit in cale, «plin de ra­pan si paraziti», sa decida care din cele doua pasari este cea mai frumoasa, urmand ca celei invinse sa i se scoa­ta ochii. Bucurandu-se de fa­vo­ru­rile ciorii, care-i ciugulise parazitii, por­cul o declarase pe ea castigatoare. In­­talnindu-se cu privighetoarea, pa­unul plansese apoi cu «lacrimi de san­ge»: Nu-mi pare rau ca cioara a fost decretata mai frumoasa decat un pa­un. Imi pare rau ca am fost judecat de un porc'. Ei bine, aflati ca si azi se in­tam­pla ca paunii, oricum pe cale de disparitie, sa fie judecati de... porci!

n) Nu va speriati, judecatori sunt si aici, nu numai la Berlin! Ii privesc cu un soi de evlavie si-i pretuiesc de­zin­teresat pentru adancimea im­par­tialitatii lor competente si nestirbite de vremurile demente... Unii sunt ti­neri, altii in plina maturitate, cativa – ai­lalti, cu experienta, s-au pensionat pre­matur satui sa fie batjocoriti de gu­vernanti –, la capat de cariera. Au o noblete a gestului care impune con­des­­cendenta si sunt rigurosi ca niste nemti, desi zambesc afabil. (Nu va in­credeti niciodata in zambetul cinic al judecatorului, e mai inselator ca ran­jetul basescian, caci ascunde o ti­ca­loasa sete de razbunare!) N-au im­bra­cat toga ca sa-si razbune infirmi­ta­tile launtrice, ci sa imparta o dreptate discutabila, indiferent de vremi. Sunt oameni alesi, haraziti sa-i judece pe semenii cazuti in pacatul penal, si, ca urmare, o fac cu omenie, deoarece altcumva e canibalism judiciar. Un zambet ivit la momentul potrivit, un cuvant tamaduitor la o rascruce a procesului si-o pricepere innascuta de a stabili dozajul de articole si alineate inseamna mai mult decat politia sedintei si isteriile de mahala...

×
Subiecte în articol: editorial