Și copiii știu că în România o gramadă de întreprinderi s-au privatizat pentru a se obține foloase necuvenite și nu ca să se capitalizeze și eficientizeze.
Asta cu precizarea că liberalizarea și piețele sunt bune, fiindcă se alocă rațional resursele.
Din păcate însă, la noi, nu se poate discuta de mai nimic de acest fel, deși avem companii private.Ce ar trebui să facem pentru a deveni întreprinderile eficiente?
Să le renaționalizăm, ca să le mai privatizăm o dată?
Îmi e foarte greu să pun această idee pe tapet, dar avem o problemă evidentă cu discreționarismul baronilor locali, cu managementul capitalismului de cumetrie, care trebuie corectat într-un fel. E dificil de pronunțat cuvântul renaționalizare, dar, sigur, se poate spune - așa cum preciza Milton Friedman - că nu există prânz gratis.
În fine, când am întrebat cât de firesc e că statul român încearcă să-i despăgubească pe cei cărora le-au fost confiscate proprietățile în perioada comunistă cu active purtătoare de risc mi s-a răspuns că trecerea de la comunism la capitalism are și o dimensiune etică. Pasul esențial care trebuie întreprins în această tranziție constă în privatizarea resurselor. Dar, aceasta poate fi realizată în mai multe feluri. Cea mai simplă cale și, totodată, cea care rezolvă și implicațiile etice e retrocedarea lor. Celelalte metode de privatizare sunt mai problematice. De exemplu, vânzarea prin licitație sau negociere directă ridică problema de ce să vândă statul ceva ce nu îi aparține? Dat fiind că respectivele resurse nu sunt ale lui, cum poate avea statul interesul să le vândă altcuiva decât unui grup de interese care se angajează să îl sprijine pe viitor?!
E clar că ratările se răzbună și, așa cum apreciază Taleb, pe termen lung, tot încercând să înșeli, vrei sfârși prin a te păcăli pe tine. Dar fiindcă tot am pomenit de controversa cu renaționalizarea, poate că ar fi bine să ne aducem aminte și de regimurile militare, precum dictatura lui Franco din Spania și junta care l-a propulsat la putere pe Pinochet în Chile.
Astăzi, după regimul totalitar, Spania nu arată precum Grecia, iar statul sud-american, după Pinochet și Chicago Boys, care l-au făcut să se dezvolte cu ajutorul mâinii invizibile a pieţei, face notă distinctă pe continentul său.
Am găsit o explicație pentru “binele” făcut de dictaturile menționate, pe seama sperieturii suferite la nivelul conștiinței. E ceva ca un duș rece, care permite generației de sub dictatură să ajungă la o ierarhie de valori apropiată de normal. Iar în Spania a fost reimpusă monarhia, ca o cheie de control la excesele clasei politice. Pentru că regalitatea, pe baza echidistanței, are cum să acționeze ca un instrument împotriva corupției.
Nu prea îmi vine să aduc în atenție astfel de “modele”, însă nici nu pot băga sub preș că în România, o țară care vindea uzine la cheie țărilor din lumea a treia, cel mai mare angajator e în prezent, un retailer, ceea ce consfințește că în mai puțin de 30 de ani obiceiurile s-au modificat fundamental.