Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mă dusesem să nu-mi placă. Voiam să uit de premiul de la Cannes ("lasă premiul, găndeşte-te dacă stă in faţa publicului din Romănia", imi spuneau toţi prietenii care il văzuseră săptămăna trecută).
Mă dusesem să nu-mi placă. Voiam să uit de premiul de la Cannes ("lasă premiul, găndeşte-te dacă stă in faţa publicului din Romănia", imi spuneau toţi prietenii care il văzuseră săptămăna trecută). Veneam după nişte zile ingrozitoare, cu foarte multă treabă şi la fel de mult stres, şi nu aveam starea necesară să-l văd. Mă găndeam că sunt astfel create condiţiile să uit momentele in care am stat de vorbă cu Anamaria Marinca şi m-am uitat la ea ca la un spectacol intr-un studio foto. Sau intălnirea cu Cristian Mungiu, care a venit relaxat, in papuci, "plec la mare cu ăla micuâ", ca să-i facem o fotografie pentru un dosar in care stătea alături de toţi tinerii regizori de film. Mă şi vedeam scriind ceva "cool" şi rece, in linia celor care critică filmul (eu sunt mai mereu contra valului).
Dar mi-a plăcut. Foarte tare. Am fost la Studio (imi place să plătesc biletele la cinema, chiar dacă mi se trimit invitaţii peste invitaţii), intr-o sală unde primele două rănduri din faţa mea erau ocupate, in majoritate, de femei trecute de 50 de ani. Care plăngeau la sfărşit. Am plecat scrăşnindu-mi dinţii şi avănd foarte clar in minte mirosuri ale blocului din orăşelul in care locuiam pe "vremea aceea".
Mi-au plăcut actorii. ştiam că o să-mi placă, pentru că i-am mai văzut jucănd pe Anamaria Marinca şi pe Vlad Ivanov (pe ea in film, pe el in teatru) şi mi s-au părut minunaţi (pentru Vlad Ivanov m-am mai dus şi a doua zi la acelaşi spectacol, pentru că fusese mult prea bun şi voiam să văd dacă-i mai "iese". I-a "ieşit").
Dar nu de asta mi-a plăcut filmul. Asta le-a plăcut şi celor care caută explicaţii pentru o secvenţă in care un buletin de identitate e uitat la recepţia hotelului.
Citește pe Antena3.ro
Mie mi-a plăcut cum se construiesc personajele pe faţa Otiliei.
Intr-o secvenţă stă in maşină şi aude prin geam o discuţie intre Bebe (domnul care va face avortul) şi mama lui. Otilia e in prim-plan şi, undeva, departe, vezi mama şi fiul; el - dominator, ea - supusă. Iar pe faţa Otiliei inţelegi cum il descoperă pe Bebe şi cum incepe să-i fie frică de el, la fel cum vezi puţin mai tărziu intr-o secvenţă la o aniversare cum se construiesc şi definesc personalităţile părinţilor iubitului şi a prietenilor acestora. Otilia e in capul mesei şi, prin expresia feţei ei, ii vezi şi pe ceilalţi meseni care aproape că nici nu apar in cadru. Tot la fel cum pe faţa Otiliei o vezi (şi o judeci) pe prietena ei, Găbiţa, intr-o discuţie de după ce sonda pentru avort a fost pusă. Găbiţa dă replicile, dar vezi doar faţa Otiliei in cadru şi nu mai ai nevoie de nimic altceva.
Sigur că in filmul acesta se remarcă talentul Marincăi. E absolut minunată. Dar secvenţele in care celelalte personaje se definesc/construiesc pe chipul personajului principal au existat acolo inainte de a o distribui pe Anamaria in film. Au fost găndite de Mungiu, erau in scenariu, şi mi se par unele dintre cele mai rafinate din cinematografia noastră.
Cred că trebuie să mergeţi să vedeţi "4 luni, 3 săptămăni şi 2 zile", ca să judecaţi singuri; ca să uitaţi de premiul ăla mare (oricăt de măndri am fost pentru el şi o să mai tot fim, deşi n-avem nici un merit la el) şi să vă amintiţi de avorturile em-pirice. Intr-o discuţie recentă cu un medic ginecolog implicat intr-o campanie umanitară am aflat că mai există şi astăzi in Romănia femei care fac avorturi empirice, tot aşa cum există femei care au făcut 40 de avorturi; femei pentru care chiureta e o metodă de contracepţie.
Dacă vi se pare că filmul ăsta vorbeşte doar despre comunism, cănd ieşiţi din sală, mai găndiţi-vă o clipă.
P.S. Pentru cei care se tot intreabă de ce nu şi-a luat Bebe buletinul de la recepţia hotelului, am un posibil răspuns. Buletinul recuperat de Otilia a rămas in geanta cu care a fost aruncat
avortonul. Cum "4, 3, 2" face
parte dintr-o trilogie, nu m-ar mira să văd (ca la Kieslowski) cum in
filmul numărul doi se face o referire la geantă, avorton şi buletin, acum aruncate intr-o ghenă de gunoi. Dar habar n-am dacă e aşa; mi-a plăcut mult filmul pentru alte chestiuni, nu am intrebat mai departe, pentru că nu mă deranjează ce s-a intămplat cu buletinul ăla.
