Nu stim care va fi verdictul juratilor in cazul US vs Cristopher Van Goethem. Stim doar ca actul de acuzare este unul cu adevarat sever si serios fundamentat, asa cum nu cred sa fi fost daca respectivul era cercetat in Romania. Si mai stim ca ne-am pripit cu acuzele la adresa Administratiei americane si la adresa Justitiei de peste Ocean.
Acum un an si jumatate, o veste ne cutremura pe toti: muzicianul Teo Peter, basistul trupei Compact, a fost ucis pe o strada din centrul Bucurestiului de un militar american. Din indiscutabila vinovatie a americanului, care mergea cu viteza, dupa ce bause un sprit. Verdictul de "indiscutabila vinovatie" l-a dat bunul-simt care a analizat faptele asa cum ne-au fost relevate de media. In fata evidentei, bunul-simt dicteaza vinovatia cu aceeasi acuratete cu care pronunta verdictul "vinovat" un judecator cinstit si experimentat. Bunul-simt a stiut dintru inceput ca americanul a comis omorul, iar evolutia ulterioara a faptelor a starnit un val de manie publica, un protest colectiv, alimentat de mass-media. Intreaga presa romaneasca s-a revoltat acum un an jumatate ca cel care poate fi numit fara teama de greseala "ucigasul lui Teo Peter" a fost saltat ca un sac de cartofi de "fratele mai mare" si dus la el acasa, departe de mana autoritatilor judiciare romane, pentru a fi supus judecatii americane. E dreptul lor, spune vocea ratiunii, pentru ca avea statut diplomatic si nu se supunea jurisdictiei noastre. E dreptul nostru, am zis noi toti, pentru ca ni s-a parut samavolnica maniera in care un prezumtiv infractor era "rapit" din fata autoritatilor romane de statul sau, atotputernicul "Unchi Sam", pentru a fi incredintat unei justitii pe care noi o suspectam ca-i e prietenoasa si atotiertatoare. Pesemne ca am calificat noi insine justitia americana dupa felul si asemanarea noastra, dupa cliseele in care incadram - nu fara temei - justitia bastinasa. Acum un an si jumatate, cu totii ne asteptam ca sergentul Cristopher Van Goethem, insarcinat cu securitatea Ambasadei SUA la Bucuresti, sa fie sanctionat de ai sai cu arest la domiciliu, mustrare scrisa ori cel mult vot de blam. Ieri aflam insa ca nu numai pentru omor - involuntar, e drept, asta a si fost, sa nu-l maniem pe Dumnezeu - va fi judecat militarul. Ci si pentru minciuna (marturie falsa data in fata autoritatilor), pentru adulter (caci anchetatorii au aflat ca sergentul isi insela sotia) si pentru pornografie (aceiasi anchetatori au descoperit ca militarul folosea computerul de la serviciu pentru a viziona imagini necuviincioase). Incredibil! Pentru noi, romanii, obisnuiti ca o ancheta sa piarda probele pe drum in loc sa le inmulteasca, staruinta procurorilor americani, care au "punctat" in ancheta fapte precum minciuna, infidelitatea, pornografia (fiecare platita cu niste ani de puscarie, care se aduna, nu se scad), este de-a dreptul descumpanitoare. Si-ar trebui sa ne fie prilej de reflectie. Pentru ca: In 1997, ne amintim bine, nu un sergent, ci un colonel - Cristian Bernevig se numeste, seful Informatiilor Armatei pe atunci - a ucis cinci oameni in Otopeni, conducand masina cu 130 km/h (cum a stabilit expertiza) si putind a alcool (cum au declarat martorii). A fost condamnat trei ani cu suspendare, n-a stat in puscarie nici un minut. Cristopher Van Goethem risca 14 ani de inchisoare (inca n-a fost condamnat, procesul abia a inceput), iar actul de acuzare il "taxeaza" cu cate doi-trei ani, care se aduna, pentru fiecare infractiune savarsita. Pana la totalul anuntat de procurori.Citește pe Antena3.ro