Ca şi în cazul Sorin Oprescu, Mircea Geoană se dovedeşte un lider la cheremul toanelor de moment ale baronilor locali.
Vineri, 27 iunie 2008, ora 16:00, televiziunile de ştiri au transmis în direct conferinţa de presă ţinută de Mircea Geoană şi de Cristian Diaconescu despre deciziile luate de Comitetul Executiv Naţional al PSD după analiza rezultatelor obţinute la locale.
Chiar în debutul conferinţei de presă, Mircea Geoană a declarat următoarele:
"Un număr de organizaţii ale partidului nostru nu au reuşit să atingă criteriile de performanţă şi Comitetul Executiv Naţional s-a aplecat în principal asupra acestui aspect. Am avut o discuţie îndelungată, decizia Comitetului Executiv al partidului nostru a fost să ia act de gestul de onoare şi demisie pe care colegii noştri de la Mureş, Neamţ, Arad, Alba şi Giurgiu le-au făcut în ultimele zile şi, de 20%, cu excepţia judeţelor Harghita şi Covasna, care au o situaţie specifică, dizolvarea birourilor acestor organizaţii. (...). Aceasta este decizia noastră, conducerea partidului are în acest moment obligaţia să conducă un proces de reorganizare a acestor structuri ale noastre prin numirea de conduceri interimare de la centru sau din cadrul organizaţiei, după caz. Intenţia noastră este ca acest proces să se încheie extrem de rapid pentru a putea să ne aplecăm asupra pregătirii alegerilor parlamentare".
Măsurile luate de conducerea CExN nu sînt singulare pe scena noastră politică. Alte trei formaţiuni cu scoruri foarte bune – PNL, PD-L, UDMR – au procedat şi ele la dizolvarea organizaţiilor cu procentaje sub o anumită cifră. În cazul PSD, apar trei nuanţe:
1) Decizia de sancţionare a codaşilor a fost luată cu mult după ce alte partide s-au manifestat cu severitate;
2) Decizia a fost dezbătută exclusiv în CExN. Pînă la acest moment, nici un lider PSD mai acătării n-a cerut sancţionarea codoşilor. Dimpotrivă, unii lideri PSD au anunţat că partidul nu va face acest lucru;
3) Spre deosebire de PNL şi PD-L, la PSD, preşedintele partidului, Mircea Geoană, n-a cerut convocarea BNP mai întîi şi a CExN mai apoi, pentru a lua măsuri severe de sancţionare. Mircea Geoană a scăldat-o pînă la şedinţa de pe litoral.
Totuşi, prin declaraţia de la conferinţa de presă, Mircea Geoană şi-a asumat, ca lider al formaţiunii, deciziile CExN.
Cu excepţia lui Ludovic Orban în cazul PNL, nici un lider de organizaţie PNL n-a declarat, după deciziile Delegaţiei Permanente, că nu se supune deciziei de sancţionare. Dar chiar şi Ludovic Orban, dacă ne gîndim bine, n-a afirmat acest lucru, domnia sa rezumîndu-se să-şi exprime nemulţumirea în formule destul de blînde. La PD-L, lucrurile au stat şi mai clar. Nici un lider nu şi-a permis nici măcar să bombăne. Imediat, organizaţiile respective au fost preluate de lideri interimari, trimişi de la Centru.
La PSD însă, situaţia a stat net diferit. Liderii organizaţiilor Alba, Cluj, Braşov au declarat că nu se supun. Un caz aparte l-a constituit Vasile Dâncu. Liderul organizaţiei judeţene Cluj, organizaţie care a obţinut un rezultat catastrofal, repetîndu-l pe cel de la europarlamentare, şi vicepreşedinte al PSD, coordonator al organizaţiilor judeţene din partea de nord-vest a ţării (multe dintre ele cu scoruri incredibil de mici), a declanşat un război mediatic de proporţii împotriva celor care au cerut sancţionarea organizaţiilor codaşe. Sprijinit de presa cu miros de tămîie cotrocenistă şi lăudat de cel care, teoretic, îi e adversar politic principal – Emil Boc, liderul PD-L –, Vasile Dâncu a catalogat momentul de la Constanţa drept "mineriadă" şi i-a insultat pe colegii din alte filiale, l-a atacat pe Ion Iliescu.
Un bărbat cu o minimă demnitate şi-ar fi dat demisia de onoare, n-ar fi aşteptat să fie sancţionat.
Că Vasile Dâncu, fostul demnitar al Guvernului Năstase, a considerat că trebuie să-şi reverse balele sale vineţii de ciudă asupra colegilor săi de partid e o chestiune care nu ne surprinde. În definitiv, nu e nici primul, nici ultimul politician român care preferă unei prestaţii de bărbat prestaţia de mahalagioaică fără chiloţi. Ne surprinde, în schimb, reacţia lui Mircea Geoană la această dare a poalelor peste cap. Prin declaraţia de presă de vineri, 27 iunie 2008, Mircea Geoană şi-a asumat deciziile CExN. La incredibilul gest de nesupunere al lui Vasile Dâncu, preşedintele PSD era obligat, prin postura sa de lider al PSD, să reacţioneze extrem de dur. Mircea Geoană nu numai că n-a reacţionat în nici un fel, dar mai mult, ajuns pe meleaguri depărtate de patrie, l-a pus la punct pe Ion Iliescu, singurul dintre liderii PSD care a luat poziţie faţă de isteriile lui Vasile Dâncu. Ca şi în cazul Sorin Oprescu, Mircea Geoană se dovedeşte un lider la cheremul toanelor de moment ale baronilor locali.
Citește pe Antena3.ro