La Moscova, la Moscova!

Ion Cristoiu va lansa in curănd "Lumea văzută de un romăn rupt in fund-volumul 2". Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un fragment din acest volum.

TEHNICĂ DEGEABA - Calculatoarele care cască gura

Ion Cristoiu va lansa in curănd "Lumea văzută de un romăn rupt in fund-volumul 2". Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un fragment din acest volum.

Â
In călătoria din 1999, nimerim insă la un hotel de lux: Belgrad. Ni se spune, chiar din avion, că e unul dintre cele mai occidentale hoteluri din Moscova. Confraţii mai tineri sar in sus de bucurie. Nu l-au citit pe Gogol sau, dacă mă găndesc bine, nici nu cred să fi auzit de un asemenea cetăţean. Cum in materie de ruşi nu se pricep decăt la fotbal, inclin să cred că l-ar confunda cu un atacant de la Dinamo Kiev. Unul transferat recent de la Şahtior Doneţk. Intuind că Rusia nu s-a schimbat in cei trei ani de la ultima călătorie, nu impărtăşesc deloc entuziasmul tovarăşilor de drum. Urma să ajungem la hotel abia seara, după incheierea zilei de program oficial. Astfel că de la aeroport am fost duşi direct la primul punct al vizitei. Timp de vreo jumătate de zi m-am străduit să temperez trăirile intense ale celorlalţi in aşteptarea clipei cănd vom fi la hotel. "Cum ajung, iau cheia, urc in cameră, fac un duş şi mă culc" - visează, cu ochii deschişi, pe culoarele Guvernului rus, o tănără gazetăriţă. Cu toată delicateţea, pentru a nu zdrobi, fără să vreau, o gingaşă iluzie, caut s-o trezesc la realitate. Greul de-abia acum incepe! - ii şoptesc, cu un aer misterios, de Edmond Dantes devenit Conte de Monte Cristo. O să vezi căt o să pătimim pănă ne vor da cheia!

Amestec bizar Orient-Occident. Viaţa mă confirmă din plin. Hotelul Belgrad e o clădire modernă, aşezată ultracentral, la căteva sute de metri de Arbat. Cu toate acestea, el nu diferă prea tare de Akademiceskaya din 1996 şi, mai ales, de hotelurile in care am stat pe vremea răposatei URSS. Şi aici ne confruntăm cu spinoasa problemă a adevăratei uşi. Deşi sunt patru asemenea dispozitive, evident, doar pe unul se poate intra in hotel. Celelalte, deşi dotate cu geam, măner, ba chiar şi cu indemnul, "Impingeţi!", in rusă şi engleză, rămăn de lemn Tănase. De cum păşim inăuntru, ne trezim izbiţi in falcă de un jet de aer cald. E binecunoscutul mecanism rusesc de adaptare la gerurile siberiene. L-am intălnit şi in fosta Uniune Sovietică. Il intălnesc şi in noua Rusie. Il voi intălni şi in Rusia mileniului următor, dacă ar fi posibil să trăiesc atăt. Inainte de a plonja in aerul siberian de afară, administraţia iţi face cadou un jet de aer cald. Ca să nu te congelezi imediat. Să te congelezi după căteva clipe, pentru că efectul acestuia nu ţine mai mult de căţiva paşi. Adevăratul hol, lobby, cum i se zice de către specialişti, e un amestec bizar de Occident şi Orient. N-apucăm să facem căţiva paşi, că ne şi opreşte un haidamac. Jumătate din Rusia europeană, jumătate din Rusia de dincolo de Urali. E un fost luptător in Afganistan, convertit, cu mari dificultăţi, la ipostaza de portar. Deşi valizele pe care le cărăm vorbesc de la sine, el găseşte de cuviinţă să ne supună unui intreg interogatoriu: cine suntem? de unde venim? ce vrem? Supravieţuind acestui moment, descoperim, pe dreapta, un bar pe ale cărui scaune stau cocoţate nişte cetăţence prea dezbrăcate pentru a avea vreo indoială asupra prezenţei lor in local. In nici un caz nu stau acolo, la o cafea, pentru a angaja cu străini ca noi o dezbatere despre puritatea sufle-tească in opera lui Lev Tolstoi.

Eternul suflet slav. Deşi recepţia e inzestrată cu calculatoare şi tinere foarte occidentale, surprind imediat, nu fără satisfacţie, eternul suflet slav. Primirea cheii ne ia aproape o oră.

Â

La orice hotel din lume, te prezinţi la recepţie, iţi spui numele, ţi se dă cheia şi, cu măinile in buzunar, deoarece in lobby veghează căţiva băieţi in uniformă de cărători, urci in cameră. Aici, la ultra-occidentalul Belgrad, procedurile de cazare sunt cele de pe vremea lui Lenin. Poposeşti mai intăi la un ghişeu, unde te ia in primire o jună, pe căt de atrăgătoare, pe atăt de iscoditoare. Mutănd privirile de la tine la computer şi invers, interlocutoarea iţi cere o grămadă de date. Cum numele nostru e greu de transcris in chirilice, am nevoie de un sfert de ceas ca s-o conving că mă cheamă Cristoiu şi nu Cristiev. Pănă la urmă ajungem la un compromis. Cădem de acord amăndoi că mă cheamă Cristoi. Inmănăndu-mi cartoşka, pe care scrie, evident, Cristoi, şi surăzănd din toată personalitatea sa de sovietică trecută la economia de piaţă, duduia mă indrumă la un alt ghişeu. Aici trebuie să aştept vreo jumătate de oră. Juna in ghearele căreia am picat consemnează in calculator datele din paşaport doar in pauzele, extrem de rare, dintre numeroasele şi bogatele conversaţii telefonice. Din turuiala rusească, dar mai ales din evoluţiile feţei, inţeleg că o enervează rău de tot numitul Kolea. Nu atăt de tare, totuşi, incăt să-mi ardă mie una in cap cu mouse-ul. Suficient insă ca să-mi arunce priviri nimicitoare, de partizană in Marele Război pentru Apărarea Patriei, cănd mă pune dracu’ să tuşesc semnificativ. Dialogul telefonic se incheie ca intr-un film sovietic. Cu o impăcare semnificată de mai multe ţucături imaginare.

Â

CAMERĂ PLĂTITĂ IN RUBLE CONTRA PAŞAPORT. Primesc, in fine, cheia. Nu insă şi paşaportul. Pentru asta trebuie să plătesc mai intăi camera. Nu in dolari, pentru că tranzacţiile in valută sunt interzise in Rusia, ci in ruble. Caut cu privirea arhicunoscuta casă de schimb, prezentă in toate holurile de hotel mai acătării din lume. N-o găsesc, desigur. Dau insă peste un afiş potrivit căruia casa de schimb a hotelului e inchisă pe un timp nedeterminat. Dacă vreau să fac din dolari ruble, trebuie să ies din hotel şi s-o iau pe Strada Arbat, unde s-ar afla o casă de schimb. Aşa ne spun Nataşele de la recepţie. Nu fără anumite indoieli perceptibile in glas. Se afla azi-dimineaţă. Nu e sigur că se mai află acum, seara. S-ar putea să fi fost jefuită intre timp! Faţă de toţi cei din grup, aveam avantajul de a-l şti pe de rost pe Gogol, singurul ghid valabil pentru Rusia pe căteva milenii. De aceea, de cum văzusem o casă de schimb in holul Senatului, mă şi grăbisem să transform in ruble nişte dolari. Ceilalţi din grup nu mi-au urmat exemplul. Ba chiar s-au uitat la mine cu o oarecare suspiciune. Văzăndu-i descumpăniţi total in faţa Recepţiei, deoarece, pe de o parte se intrebau unde să lase valiza, iar pe de alta, se găndeau că nu pot lua cheia fără să achite camera, m-am simţit răzbunat. Cum sunt insă un admirator al sufletului slav, m-a incercat şi o puternică milă. Cu acest sentiment dostoievskian, i-am lăsat in hol, am urcat in cameră şi i-am găsit, la intoarcere, după o oră, tot in hol. Intrebăndu-se de unde şi in ce fel să facă rost de ruble ca să li se dea cheia.