La Moscova, la Moscova!

Ion Cristoiu va lansa in curănd "Lumea văzută de un romăn rupt in fund - volumul 2".Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un fragment din acest volum.

Ion Cristoiu va lansa in curănd "Lumea văzută de un romăn rupt in fund - volumul 2".Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un fragment din acest volum.

Poate şi pentru că momentul se voia istoric - semnarea Tratatului romăno-rus - in călătoria din 2003 a fost ales pentru noi, jurnaliştii Grupului de presă, un hotel faimos din Moscova: Rossia. Un imobil tipic rusesc in ambiţia de-a fi cel mai lung şi cel mai lat (nu cel mai inalt, cu aşa ceva se ocupă americanii!), trăntit lăngă Piaţa Roşie. Are aproape 4.000 de camere şi, lucru unic la un hotel din universul cunoscut de om, mai multe recepţii, corespunzănd celor patru puncte cardinale. Toate ghidurile consacrate Moscovei (căte găseşti intr-o altă limbă decăt rusa) destăinuie că in anii ’70 Rossia intrase in Cartea recordurilor drept cel mai mare hotel din lume. Acum, in noul mileniu, deşi a pierdut titlul de cel mai mare din lume, hotelul a rămas, totuşi, cu titlul de cel mai mare din Europa. Se spune că Rossia va fi dărămat pentru a se ridica in locu-i un alt hotel. Şi cum ruşii nu se lasă intrecuţi cu una cu două, noul hotel va fi Cel mai mare din lume. Rossia e de pe vremea ilustrului Leonid Brejnev. Aici erau cazaţi oaspeţii de seamă din ţările socialiste, dar şi ştabii din republicile imensei URSS.

Doctori docenţi in propagandă

Ca toate fostele instituţii sovietice, Hotel Rossia s-a străduit să se adapteze la capitalismul, care a lovit Rusia mai ceva decăt in urmă cu un veac Viforniţa Războiului Civil. Pe măsuţa din cameră mă aşteaptă, nerăbdător să-l citesc, un pliant profund marcat de grija de a face economie de hărtie. E binecuvăntat de o prefaţă a Directorului General. Binecunoscuta scrisorică adresată de Manager clientului, despre care crede - din motive care-mi scapă - că, odată intrat in cameră, se va grăbi s-o parcurgă. După ce ne mulţumeşte, pentru că am ales Rossia (presupunănd, desigur, că n-o s-o ştergem fără să plătim), numitul U.A. Alekseev ne binedispune avant la lettre vorbindu-ne despre confortul occidental de care ne vom bucura pe tot parcursul şederii noastre. Dintre toate şmecheriile capitaliste, a prins la ruşi, de minune, cea cu publicitatea. Nici n-a fost prea greu. La o adică, publicitatea e un fel de propagandă. Un domeniu in care, de la Lenin incoace, ruşii sunt doctori docenţi. O propagandă mai veselă, mai deşteaptă şi chiar mai plăcută decăt cea dedicată planurilor cincinale, dar, mă rog, tot propagandă. Ce urmărea propaganda? Să te convingă că socialismul e cea mai bună dintre orănduiri. Ce urmăreşte publicitatea? Să te convingă că detergentul X e cel mai bun dintre detergenţi. M-am incredinţat de asta citind pliantul tiribombistic de la Hotel Rossia. In drum spre Leningrad, formatorii de opinie din jurul meu puseseră de un chef straşnic. Profitănd de asta, am scos pliantul din servietă (il luasem din cameră, dănd curs principiului, tot ce găsesc nebătut in cuie se insuşeşte) şi l-am citit din scoarţă-n scoarţă. N-am regăsit nici măcar un centimetru pătrat din cele trăite de mine in realitate căt timp am stat la Rossia. Aşa cum, indiscutabil, cititorul sovietic nu regăsea in romanele Galinei Nikolaevna nici măcar o virgulă din viaţa pe care o trăia.

Grafia latină, o problemă

Cu cele 4.000 de camere ale sale, cu cele patru recepţii, cu clădirea sa, cea mai mare clădire de hotel din Europa, Rossia a rămas, totuşi, un soi de gubernie a uriaşului imperiu bolşevic. Deşi trag aici şi turişti occidentali, nu poţi scăpa o clipă de sentimentul că ai drept colegi de hotel, de culoar, de breakfast şi de lobby, inşi veniţi la Moscova din imensele, insondabilele depărtări ale Uniunii Sovietice, pentru a da raportul sau pentru a cumpăra un primus. Recepţia te pune de la inceput in faţa unui examen decisiv: să aştepţi fără a te enerva şi, mai ales, fără a declara solemn că n-o să mai tragi in viaţa ta la Hotel Rossia. Nici acum, la un deceniu şi ceva de la căderea comunismului, fetele nu pricep grafia latină de pe paşapoartele de dincolo de Vistula. Şi chiar dacă ar inţelege-o, tot nu s-ar grăbi, deoarece in Rusia graba strică nu numai treaba, dar şi visarea.

Hatăr rusesc la plata hotelului

Ambasada noastră s-a bătut la baionetă pentru a ne obţine o facilitate: de a avea camerele repartizate inainte de a ne infăţişa la recepţie şi de a plăti abia la plecare. In Occident, asta e o normalitate. La ruşi, e un hatăr. Ce se face, probabil, doar preşedintelui George W. Bush, dacă nu cumva fetele vor citi in paşaport Buss şi vor incepe să-şi dea coate şi să chicotească, pentru că unuia i se spune Autobuz. Drept urmare, ni se dă camera abia după ce ne plecăm indelung, la picioruşele lor, cu paşaportul in mănă şi cu banii pregătiţi (in ruble, altă dandana!) pentru cele două nopţi căt vom locui aici, hotelul impunănd plata inainte, ca la curve. Operaţiunea durează, pentru fiecare dintre noi, nici mai mult, nici mai puţin decăt o jumătate de oră. Mai intăi, pentru că fetele studiază paşaportul filă cu filă, vădind faţă de acesta o curiozitate veselă, de parcă ar fi o plachetă de versuri licenţioase. Apoi, pentru că ele se intrerup in dese rănduri din lectura datelor tale personale pentru a da telefoane, a răspunde chemărilor şefei sau, de cele mai multe ori, pentru a proba o pereche de ciorapi tocmai atunci aduşi şi oferiţi spre vănzare, pe sub mănă, de un ins cu infăţişare de spărgător de domicilii.