Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ion Cristoiu a lansat recent "Lumea văzută de un romăn rupt in fund - volumul 2. In vestă, printre fracuri". Jurnalul Naţional vă prezintă un fragment din acest volum.
Vizita - Despre serviciile secrete, toalete publice şi bodyguarzi
Ion Cristoiu a lansat recent "Lumea văzută de un romăn rupt in fund - volumul 2. In vestă, printre fracuri". Jurnalul Naţional vă prezintă un fragment din acest volum.
Â
Despre serviciile secrete ruseşti au circulat şi circulă numeroase legende. Toate ni le descriu ca populate de supraoameni, cu inteligenţă de tip laser, cu priviri reci, gata să te ingheţe numai amintindu-ţi de ele. Judecănd după experienţa din 1996, aş fi tentat să cred că minuţioasa iscodire a paşaportului aparţine unei suspiciuni: bietul carneţel ar putea fi in realitate o bombă sofisticată. Intri in clădire, deschizi paşaportul şi, bum!, intregul edificiu sare in aer. Cu tine cu tot. La trei ani după aceea, in 1999, o altă experienţă cu serviciile de securitate ruseşti m-a contrazis fără drept de apel.
La Hotel Prezident avea loc o conferinţă de presă a lui Viktor Cernomirdin, la vremea respectivă premier al Rusiei. Se incheiase nu ştiu ce reuniune internaţională, una dintre acele manifestări care nu fac nici bine, nici rău lumii. Participase şi primul nostru ministru, Radu Vasile. De aceea, la conferinţă trebuia să fim prezenţi şi noi, jurnaliştii romăni. In holul dintre intrare şi sală, binecunoscutele maşinării menite a descoperi mitraliera din tubul de ruj şi grenada din pixul cu mină pe terminate. Purtam, ca şi acum, vesta cu zeci de buzunare pline de hărtii, de stilouri fără rost, deoarece nu mai aveau de mult cerneală, dar mai ales, de brichete năstruşnice. Cu asemenea metal pe mine, detectoarele ar fi ţiuit mai ceva decăt Sirena lui Roaită. Astfel că, potrivit normelor valabile pe intreaga Planetă, am purces la scotocirea buzunarelor. Depuneam pe masă, in faţa agenţilor de la aparate, tot ce putea scoate din sărite vigilentele dispozitive. Cătva timp, flăcăii n-au manifestat nici un interes faţă de sărguinţa mea exemplară. A fost de-ajuns să pun pe masă, cu solemnitatea aşezării unui şfeşnic, prima brichetă: un crocodil care scotea flăcări printre fălci dacă-l trăgeai de coadă. Toţi cei zece vlăjgani au tresărit. Neştiind ruseşte, am făcut apel la limbajul faptelor. Am luat bricheta şi-am aprins-o. Privirile nepăsătoare ale vlăjganilor s-au aprins brusc. Asemenea unui prestidigitator, am extras din cel de-al nouălea buzunar al vestei o altă brichetă: o grenadă ţinută străns de un pumn inainte de a fi aruncată. Am aprins-o şi pe aceasta. Supraveghetorii de la poarta mea au dat strigare tovarăşilor de la celelalte porţi. Cei chemaţi au dat năvală. Nu pentru a mă imobiliza, Doamne fereşte!, ci pentru a vedea brichetele minune. Se strănseseră in jurul meu toţi cei insărcinaţi să nu lase in sală nici un fir de păr de terorist. Cum aveam asupra mea vreo zece brichete de acest fel, care de care mai năstruşnică, m-am trezit prins fără să vreau intr-o demonstraţie de prestidigitator. Scoteam din buzunar căte una, o aşezam pe măsuţă şi o aprindeam. Fiecare stărnea in jur uimiri zgomotoase. Fioroşii agenţi se cruceau de aceste drăcovenii mai ceva decăt nişte flăcăi de la ţară in faţa unui tonomat. Dacă aş fi aparţinut unui grup terorist, camarazii mei ar fi putut pătrunde in sală şi cu un submarin nuclear.
Â
Citește pe Antena3.ro
WC-UL DIN TROLEIBUZ. Tinerele nu-şi fac griji in ce priveşte momentul care apare inevitabil după căteva sticle de bere. Au la dispoziţie, pe marginile Pieţei, dreptunghiuri din tablă, spoite cu un albastru sanitar, pe care scrie fără echivoc: Toilet. E un progres istoric, un salt inainte pe calea bunăstării şi civilizaţiei, datorat, evident, mult invocatei apropieri a Rusiei de Occident. Altădată, poeticele Nataşe s-ar fi dus in boscheţi. Acum fac coadă la wc-urile publice portabile, tulburate doar de găndul că s-ar putea să le vină răndul prea tărziu. E drept, noul regim putea să amenajeze, cu banii din exportul petrolului siberian, toalete publice subte-rane, marcate căt mai discret, cum se cuvine unor locuri in care te deschei la prohab sau iţi dai jos chiloţii. Nimeni nu s-a găndit insă la această soluţie europeană. S-a găsit in schimb o soluţie tipic rusească: a wc-urilor aşezate ostentativ pe laturile unei pieţe centrale din plin centrul Moscovei! O soluţie des intălnită, pare-se, in Rusia miliardarilor care sperie Vestul, cumpărănd cu banii jos nu numai rafturile de pantofi, nu numai magazinul, dar şi terenul de dedesubt. La Sankt Petersburg, in piaţa de faimă a Ermitajului, dai peste o altă bazaconie: wc-urile troleibuz sau, mă rog, troleibuzurile wc-uri. Un troleibuz scos din circulaţie a fost transformat intr-un wc public şi garat pe una din laturile pieţei. Intrarea: 10 ruble. Un troleibuz pentru femei. Un altul, pentru bărbaţi. Noaptea, troleibuzele sunt duse la garaj. Să nu se fure! La instituţiile de stat nu intălneşti aşa ceva. Ferească Dumnezeu să te apuce! Cheia de la wc e la femeia de serviciu. Dacă ai norocul s-o găseşti pe femeia de serviciu, trebuie să obţii, după zbateri uriaşe, aprobare scrisă de la şeful instituţiei ca să-ţi dea cheia. In Piaţa Manejului din Moscova, doritorii nu iau berea de la chioşcuri. Pentru simplul motiv că aşa ceva nu există aici. Dar nici de la restaurantele din zonă. Pentru simplul motiv că berea e atăt de scumpă, că te ia cu frig pănă şi să-i spui preţul in gănd. Berea, la sticlă sau la cutie, se procură de la nişte rusoaice mai in vărstă, imbrobodite ca nişte Matrioşe, cu aerul unor femei care au făcut pe jos Marele Război de Apărare a Patriei. Adaptate la economia de piaţă, acestea vin seară de seară cu găleţi in care ţin berea ca in nişte frapiere in aer liber.
Criza autorităţii publice. Coborănd căteva trepte, ajungi in supermarketul de trei etaje subterane, amenajat sub fosta piaţă. E o altă lume. Firme occidentale celebre şi-au deschis aici magazine ultraluxoase şi ultrascumpe. Reclame luminoase şi sonore, vitrine fabuloase, oglinzi uriaşe, făntăni arteziene, scări rulante. Magazine amenajate după ultimul răcnet, să se simtă noii imbogăţiţi, inainte de a fi arestaţi sau impuşcaţi la colţul străzii, ca in Occident, dar cu vănzătoare in buna tradiţie a Maicii Rusii. Vănzătoare pentru care timpul curge de la un infinit la altul. Drept pentru care se uită in depărtări nelămurite cănd le intrebi ceva şi iţi răspund cu aerul cu care ţi-ar fi răspuns Immanuel Kant dacă i-ai fi cerut un foc in timp ce scria «Critica raţiunii pure». Fiecare magazin, oricăt de mic ar fi, beneficiază de bodyguarzi inarmaţi. Nimic nu spune mai mult despre realitatea societăţii ruse de azi decăt această prezenţă a oamenilor de ordine particulari. Ii intălneşti peste tot. La hoteluri, la cofetării, la casele de schimb, la tutungerii. Prima grijă a unui rus, după ce şi-a deschis o afacere, e de a-şi angaja bodyguarzi. Il protejează nu numai de hoţi, dar şi de beţivi, de clienţi turbulenţi, ba chiar şi de vizitatori care nu vor să cumpere nimic. E o expresie nu numai a nesiguranţei vieţii in marele Imperiu, dar şi a absenţei unei reale autorităţi a statului. In Occident nu vei da peste aşa ceva. Mai intăi, pentru că acolo micul proprietar nu se confruntă cu inşi care dau buzna in magazine. Apoi, pentru că acolo ordinea e menţinută de instituţiile comunităţii, instituţii care există in Rusia sub titulatura de Miliţie, dar care n-au nici o autoritate şi, mai ales, nici un chef să păstreze ordinea.
Pe pajiştea de sub zidul Kremlinului vin miresele să se fotografieze şi să se filmeze. Dănd curs tradiţiei din fosta URSS ca, inainte de noaptea nunţii, să se imortalizeze ca fete mari in locuri de răscruce ale istoriei naţionale.* Peste tot in Moscova iţi ies in cale cerşetori. Cam ca la noi. Unii cerşesc pur şi simplu. Alţii cerşesc in chip căt mai complicat. Căntă prin pasajele subterane, hărnicindu-se la ivirea unui grup de turişti străini. Alţii emit tănguiri melancolice. Imbrăcaţi in tradiţionalul costum rusesc.
In loc de concluzii. Peste tot se vănd Matrioşe şi ingheţată. Nu se găsesc in schimb hărţi şi ghiduri ale Moscovei.* Referindu-se la realităţile din marele Imperiu, Tudor Arghezi conchidea in «Insemnări ruseşti» din Revista Fundaţiilor Regale, nr. 8-9, 1 august-1 septembrie 1941: "Adevărul este că intre europeni şi ruşi e diferenţă ca de la ied la hipopotam". După 1989 s-a spus şi s-a scris că se impune normalizarea relaţiilor noastre cu Marele Imperiu de la Răsărit. Imi vine să răd. Care relaţii normale? Pot fi relaţii normale intre ied şi hipopotam?
Va urma
