ROMĂNIA CA TELENOVELĂ
Un invalid bocăne pe asfalt cu piciorul de lemn, arătând, de sub şepcuţa de ciclist, o pereche de sprâncene mari, stufoase, care se mişcă mărunt şi neştiut, ca nişte păianjeni.
ROMĂNIA CA TELENOVELĂ
Moto: "Trăim în România, şi asta
ne ocupă tot timpul"
Mircea Badea, realizator tv
Un invalid bocăne pe asfalt cu piciorul de lemn, arătând, de sub şepcuţa de ciclist, o pereche de sprâncene mari, stufoase, care se mişcă mărunt şi neştiut, ca nişte păianjeni. O firmă stângace, vopsită într-un verde grosolan: Frizeria Telefon... proprietar, Leibovici. Străzi înguste, mărginite de castani bătrâni, ca nişte tuneluri, răzbătând, la capăt, către malurile Dâmboviţei. Pe la porţi, aşezaţi pe băncuţele joase şi tăcute, de şosea comunală, pensionari fără vârstă. Sunt toţi foşti maiştri, păstrând încă în ciolanele lor uscate siguranţa de altădată, iar în coatele ascuţite, care umblă repede prin aer, răutatea cu care-şi loveau ucenicii. Stau cu mâinile pe genunchii osoşi, lăsând soarele puţin de toamnă să le pătrundă în trupul fără căldură.
Tramvai vechi, poate cel mai vechi din Bucureşti, circulând departe de centru, pe o linie secundară şi cu şinele înălţate deasupra asfaltului, ca la tren. Merge hârâit, mai mult se smuceşte decât înaintează. Călătorii, după ce au urcat, punând piciorul pe o scândură lăsată jos, aproape de pământ, prin două bare de fier, ţopăie din inel în inel, până ajung pe unul dintre scaunele roşii; un roşu gros, dat cu o pensulă mare.
Doi căluţi, ca în pozele manualelor de şcoală, trag un dric mortuar. Roţile de cauciuc fâşâie tăcute pe asfalt. În urma lui, ţinându-se de bară, cum fac copiii pe uliţele prăfuite ale unui cătun, merge văduva, cu capul în jos, fără să se gândească la nimic, adormită de fâşâitul roţilor şi de ţăcănitul ritmic al potcoavelor.
şoseaua urcă pe lângă colonia muncitorilor de la metrou, douăzeci de paralelipipede joase, rânduite de o parte şi de alta a unei alei asfaltate, umbrite de plopi tineri şi zvelţi. Între căsuţe creşte o iarbă grasă şi încâlcită, de un verde lucios, ca părul unui cal. Legând căsuţele între ele, trec pe deasupra aleilor ţevi învelite în smoală, umflate din loc în loc în mari buboaie, care duc spre locuinţe aburul produs de o centrală. E duminică după-amiază, mulţi dorm sau trândăvesc, prin ferestrele deschise ale barăcilor se văd paturile de fier, vopsite în alb, acoperite cu pături aspre, cenuşii, laba unui picior încălţat cu o şosetă bleumarin, bătând ritmic cu călcâiul în bara albă de la capul patului. Între barăci, deasupra ierbii dese, hrănite cu suc şi resturi, frânghii de rufe albe, pe sub care trec, aplecându-se uşor, bărbaţi goi până la brâu şi femei cu sugari în braţe, în capoate înflorate, având acel aer acru, de umezeală stătută al tuturor mamelor care alăptează. Un tânăr într-o cămaşă de nylon, în albastru adânc închis, gros, ca de cerneală, a pus pe tocul ferestrei difuzorul patefonului şi ascultă cu ochii închişi, cu genunchii strânşi la piept, mângâiat uşor de soarele galben al toamnei.
Peste tot afişe, veritabile capodopere de proză administrativă:
"Este interzis aruncarea resturilor de orice natură pe acest teren"
"Loc de joc rezervat în exclusivitate pentru copii până la 10 ani.
Copiii sub 5 ani sunt admişi numai de însoţitori"
"Este interzis înotul sau aruncatul de pe mal în lac. Pericol de înec"
"În acest restaurant băuturile se servesc numai la pahar"
"Nu aruncaţi pe tobogan lăzi, cutii goale, bazine de W.C.-uri, duceţi-le în spatele blocului nr. 1
Caietele, revistele, cărţile aşezaţi-le gospodăreşte în cabină"
"Să evităm cheltuielile inutile.
În lunile iulie şi august conducta de scurgere de la W.C.-urile din aripa stângă a blocului nostru a fost înfundată prin aruncarea cârpelor, obiectelor de corp (chiloţi), cărţilor şi alte deşeuri"
"Închis pentru demolare"
"Nu aruncaţi aici fierul vechi. Duceţi-l în şoseaua Ciurel nr. 4"
Anunţ pe o magazie a unei întreprinderi:
"Nu călcaţi pe acoperiş!"
Un tip cam la vreo 30 de ani, care mai trece încă drept însurăţel, într-un pantalon de culoarea oului de raţă, încins cu o curea subţire, joacă mingea cu câteva fetiţe, făcând gesturi mari şi uşor valsate, pentru a intra în jocul lor de copii.
O fată cu nişte pantofi negri, de lac, cu tocul înalt şi vârful ascuţit, în care picioarele ei groase intră cu greu. Pielea se încreţeşte urât acolo unde intră laba piciorului. Acum, când a ieşit cu ei pe stradă, pare că şi-a vârât în pantofi numai vârful picioarelor.
O fetiţă de vreo cinci ani, în rochie lungă, cu dungi verticale colorate, părând că se scurg pe asfalt, pe la tivul uşor înfoiat, ia rujul de pe buzele mămicăi cu degetul şi-l pune încântată pe buzele sale.
În faţa unei case de mahala, cu ferestrele la stradă, acoperite cu ziare vechi, stau de vorbă un tânăr subţire, potrivit de statură, într-un halat albastru, scurtat până deasupra genunchilor, şi un bătrânel lăcrimos, cu pleoapele înroşite de conjunctivită, într-un pantalon de pijama, din pânză cărămizie, strâns la glezne cu aţa, ca nişte pantaloni bufanţi.
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
