La sfarsitul balciului

"Mari romani" a fost o triserie bine organizata, un balci, o agitare inutila a unor sentimente violente si vagi in acelasi timp. Rezultatele sale sunt nule si neavenite. N-a fost nici macar un joc de societate, caci acest gen de jocuri are onestitatea sa.

Ne-am jucat o vreme de-a romanii mari din istorie, si acum culegem rezultatele. Spun ne-am jucat? Gresesc: o gasca de pusti din spatele blocului ar fi facut treaba mult mai rational. Nu vreau sa cad in tentatia de a spune ca poporul roman e un popor de imbecili, pentru ca nu e adevarat. Omul de pe strada (si cel de pe ulita), in orice loc al lumii, nu e nici prost, nici destept, e un biet ins in bataia tuturor vanturilor, care-si culege firimituri de opinie din cele mai eteroclite locuri: din scoala de care de-abia-si mai aminteste, din ziare citite intamplator, din emisiuni tv vazute la ora pranzului, din trei sau patru prejudecati primite de-a gata in copilarie si care-i tin loc si de morala, si de principii. Din conversatii la un pahar cu bere. Ce imagine a lumii se poate forma in mintea lui, care, de altfel, are alte treburi decat sa se chinuie sa-si faca o imagine a lumii? O gramada de cioburi sfaramate, spunea un poet.

Tembelismul si minciuna acestui show national vin din alta parte. Sursa lor este insasi televiziunea, care se transforma din ce in ce mai mult, sub ochii nostri, dintr-o miraculoasa institutie de informare si cunoastere intr-o gigantica fabrica de scalambare fizica si spirituala, intr-un balci care flateaza si ridica la putere grosolania noastra endemica, pasiunea noastra pentru spoieli tari, kitsch si obscenitate. Nu sunt pentru programe educative intretinute artificial. Dar ceea ce televiziunea ne serveste zilnic de la o vreme incepe sa ne faca rau ca niste ciuperci otravite. De la o vreme televiziunea ne prosteste, ne reduce IQ-ul in mod, ai zice, deliberat. Multitudinea de canale a parut intr-o vreme un semn de democratizare si o mare sansa. Acum inseamna sa alegi intre tuse si junghi, intre tragerea-n teapa si jupuirea de viu.

Credeti ca autorii pompieristicului "Mari romani" n-au stiut ce fac? Au stiut prea bine, caci sunt oameni scoliti, dar teribil de cinici. Stiau ca este cu neputinta sa faci o ancheta nationala in care oricine putea propune orice nume, fara criterii, fara limite, si putea vota de oricate ori vrea pe multiple si incontrolabile medii. Stiau prea bine ca orice ancheta, fie si pentru o emisiune de divertisment, ca sa aiba o minima noima, trebuie sa respecte regulile elementare ale anchetei sociologice. Democratie nu inseamna "vorbi si Ion, ca si el e om": Ion trebuie sa dovedeasca mai intai ca e in toate mintile, ca e in cunostinta de cauza, ca e responsabil si trebuie, mai ales, sa vorbeasca o singura data. Nu poti merge la urna cu o mie de voturi, toate pe numele tau, in buzunar, si apoi sa sustii ca alegerile au fost corecte sau semnificative. "Mari romani" a fost o triserie bine organizata, un balci, o agitare inutila a unor sentimente violente si vagi in acelasi timp. Rezultatele sale sunt nule si neavenite.

N-a fost nici macar un joc de societate, caci acest gen de jocuri are onestitatea sa. Stiti ce a fost? O chermeza la care cativa derbedei si-au batut joc de acel Gentle Giant care e orice popor (show-ul e international, fireste, caci desteptii nostri nu sunt chiar atat de destepti ca sa inventeze ei insisi ceva), intaratandu-l si lingusindu-l intentionat, aratandu-i turpitudinea, viciul si dezorientarea: "Eu... hac!... cu cine votez?"...

"Ei, n-ai simtul umorului", mi se va spune, "ce te ambalezi asa? E doar un spectacol. In definitiv, clasamentul final nici nu arata rau... Nu-i nici un manelist, nici un fotbalist intre primii zece... Iar Stefan cel Mare... orice s-ar zice..."

N-am simtul umorului cand cineva isi bate joc de mine, cand ma arata in public de zece ori mai ridicol, mai prost si mai grotesc decat sunt cu adevarat.