După ce nemţii se speriaseră, ei, campionii, erau conduşi de o Românie-revelaţie, s-au sfătuit cum să-i obosească pe români şi au început să plimbe mingea, iar doar pe parcursul reprizei a doua a semifinalei s-a dovedit că suflul mânjilor noştri doldora de talent se împuţinase. Tricolorii tineri se luptaseră la baionetă şi izbândiseră cu Goliat, cu Anglia, Franţa, cu vicecampionii mondiali, croaţii, în timp ce nemţii jucaseră cu Danemarca, Austria, Serbia - echipe mai palide, aşa că germanii au avut picioarele mai zdravene o jumătate de oră, ne-au egalat şi ne-au închis uşa spre meritata participare la finală. După ce stârniseră aprecierile specialiştilor din întreaga Europă, tricolorii noştri plângeau de întristare, însă 15 mii de români din tribune au înălţat spre lume scandarea: „Voi sunteţi campionii pentru noi, ne-aţi făcut mândri că suntem români!”. Ionuţ Radu, Ianis Hagi, ceilalţi tricolori visau cât de sus, arătaseră că România e puternică şi încetarea drumului le-a adus oftatul. Însă, în faţa hotelului, în timp de noapte, au apărut iarăşi mulţimile de suporteri aprinzând torţe şi rostind tot timpul: „România, România, să continuaţi să ne scoateţi în stradă!”. Decontul pentru curajul şi dăruirea lor a fost primit de tricolori şi la 2 noaptea când, la Aeroportul Otopeni, sute de români i-au aşteptat, scandându-le numele, au cântat „Treceţi, batalioane române, Carpaţii” şi acel ritm vijelios al Ciuleandrei, adaptat frumoaselor satisfacţii de-acum, “România ale, România ale, hop, hop, hop!”. Ionuţ Radu, căpitanul naţionalei ajunse spre surprinderea generală în semifinală, se destăinuia că au jucat cu toată inima, cu plăcere, ca în copilărie, când învârteau mingea în spatele blocului. Tricolorii, fără doar şi poate nişte victorioşi, au anunţat că drumul va continua, iar la Olimpiada de la Tokyo, unde au reîntors România după 55 de ani, vor lupta pentru medalii. Cluburi importante din Europa au început să ducă tratative pentru achiziţionarea talentelor numeroase pe frunte cu tricolorul, Barcelona se gândeşte la Ianis Hagi, pentru Puşcaş se pregătesc formaţii cu firmă din Italia, pentru Cicâldău îşi manifestă interesul Napoli.