Lecţia de omenie

S-a scris zilele acestea mult despre doctoriţa care a luat acasă o americancă bolnavă de pneumonie, pentru că americanca, angajată a bazei de la Deveselu, a refuzat să se interneze în spitalele la care a ajuns, din cauză că ar fi fost nevoită să stea cu o altă pacientă în pat. Doctoriţa, sensibilizată de caz, iniţial şi-a mutat biroul pentru ca americanca să poată fi tratată decent, iar apoi a luat-o acasă, pentru continuarea aceluiaşi tratament.

Sigur, foarte corect să refuzi internarea în aceste condiţii şi foarte frumos gestul doctoriţei românce. Mi-ar plăcea însă să aflu câte alte paciente, internate tot câte două în pat, a luat acasă doctoriţa respectivă. Presupun că nu era primul caz de genul acesta cu care se întâl-nea în cariera domniei sale. Şi asta pentru că din păcate în spitalele româneşti condiţiile nu sunt nici pe departe cele care ar trebui să fie, iar dormitul la comun e o practică uzuală, în niciun caz o excepţie. Sunt copii înghesuiţi în acelaşi pat, sunt bătrâni înghesuiţi în acelaşi pat, pe care nu îi ia nimeni acasă.
Ar trebui să învăţăm din lecţia de omenie că toţi oamenii sunt la fel de importanţi. Şi tot din lecţia de omenie ar trebui poate să înţelegem că ar trebui să ne uităm şi în jurul nostru. Pentru că să ajuţi e foarte uşor, trebuie doar să vrei să faci asta.