x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Livrezi sau pleci!

Livrezi sau pleci!

de Sabina Iosub    |    06 Feb 2017   •   08:20
Livrezi sau pleci!

Numai simplu nu o să-i fie lui Liviu Dragnea de acum înainte. Bine, nu-i vorbă, singur și-a complicat viața, dar în punctul în care s-a ajuns nu cred că a fost niciunul dintre cei patru foști președinți ai PSD la început de guvernare.
Știți ce mă miră? Diferența enormă dintre rezultatele strategiilor și mișcărilor lui Liviu Dragnea de până-n 11 decembrie și cele de atunci încoace. Parcursul impecabil - adică orice a făcut a avut succes - l-a consacrat ca pe un strateg puternic, însă nimic din ce a pus la cale după 12 decembrie n-a ținut. Nominalizarea lui Sevil Shaidehh, formarea cam pe fugă a Guvernului Grindeanu, celebra OUG 13, toate sunt înfrângeri pentru liderul social-democrat. Nu poți să nu privești rezultatele și să nu te întrebi ce s-a
schimbat… 
Numai cine nu cunoaște PSD crede că Dragnea nu va deconta eșecurile pe bandă rulantă. Și, la cât de gravă e situația, o va face repede. Deși socialist ca doctrină, PSD a fost întotdeauna organizat ca o corporație. Ironic, nu? 

Deloc! Masiv, centralizat, cu proceduri dure, președinții PSD au fost, de fapt, niște CEO. „Livrezi sau pleci!”, a fost întotdeauna mesajul dat lor de partid! Marea problemă și a PSD, dar și a celorlalte partide e că în cinci zile toate legile nescrise din politică, toate potecuțele știute și bătătorite au fost spulberate. Piața nu are lider, deci nu ai cu cine negocia! Prin jurul ei amușină grămezi de lideri și lideruți politici, de opinie, ai societății civile ori din justiție, poate-poate se lipesc. Până acum s-au chinuit degeaba. Piața nu vrea lider. Vrea rezultate!
Iar „livrezi sau pleci” e și deviza ei câtă vreme rămâne fără lider în carne și oase! Iar asta înseamnă că nu îi e nimănui simplu de acum încolo, nu doar celor din PSD!

×