Locurile Maresalului - Vila Weber, vizitata insotit de securisti

Din Memoriile lui Gheorghe Magherescu aflu ca guvernul Antonescu si-a avut sediul mai intai la Palatul Cantacuzino. Tot Magherescu spune ca prin noiembrie 1940 Guvernul pleaca in cladirea din Piata Victoriei, care tocmai se terminase de construit: "Conducatorul se instaleaza cu cabinetul sau la etajul al II-lea al Palatului, unde-si muta si locuinta, in incaperile care dau cu ferestrele spre piata. Pe aripa dinspre soseaua Bonaparte se instaleaza cabinetul militar si, in aripa spre soseaua Jianu, cabinetul civil".

In capitolul Vila Weber, generalul istoriseste ca Maresalul, impreuna cu Mihai Antonescu si Maria Maresal Antonescu, s-au mutat la Snagov in aprilie 1944. Bombardamentul din 4 aprilie 1944 impusese o asemenea decizie. Coloana oficiala, de cinci masini, a trecut mai intai pe la vila din Baneasa, fosta vila a lui Nae Ionescu, pusa la dispozitia lui Antonescu de familia profesorului. Dupa ce Maresalul a luat cele de trebuinta, coloana s-a indreptat spre Snagov. S-a incercat initial sa se gaseasca refugiul in Palatul de la Snagov al printului Nicolae. Cum insa printul a refuzat, pana la revenirea lui la sentimente mai bune, locul a fost ales in Vila Weber, "o constructie din paianta, pentru uzul sportivilor pe timpul verii". La inceputul lunii mai 1944, Nicolae accepta, si vila e parasita. Gheorghe Magherescu scrie ca uitase de acest loc, ramas in istoria nationala si in destinul sau, pana intr-o zi cand: "(...) un eveniment neprevazut m-a adus fata in fata cu acea vila, cu acel trecut. Acel eveniment a fost o recenta invitatie primita din partea unor prieteni care m-au rugat sa-i insotesc pentru a le arata unde este «vila Weber»..."

CINE ERAU "PRIETENII". Drumul pana la intalnirea cu acest loc al trecutului sau e descris de general in amanunt. Cum au ajuns cu masina dupa ce-au facut la dreapta, spre Ciolpani, din soseaua Nationala, cum au coborat si cum le-a zis el prietenilor: "Uitati, aceasta este «vila Weber»", cum au vizitat-o, insotiti de cineva din administratia vilei. Cand am citit volumul unu al cartii lui Magherescu, "Adevarul despre Maresalul Antonescu", nu m-am intrebat cine erau acei "prieteni". Cartea a fost publicata de Adrian Paunescu la Editura "Adrian Paunescu", in 1991, dupa moartea generalului, in 1990. Rasfoind-o pentru a scrie despre Vila Weber, am dat de un interviu acordat in 29 iulie 1991 redactorului cartii, Carmen Paunescu, de sotia lui Magherescu, Henriette Magherescu. Distinsa doamna zice la un moment dat: "Este scena aceea, pe care o gasesti in carte, cand l-au luat de la Securitate, sa le arate unde este aceasta «vila Weber» la Snagov, si cand s-a dus si-a revazut locurile, s-a hotarat sa scrie si a inceput-o". Amicii lui Magherescu erau de la Securitate! Asta explica multe: masina cu care ajunge la Snagov, amabilitatea administratorului. Indiferent de motiv, Securitatea a dat o mana de ajutor la aparitia unui document hotarator pentru intelegerea guvernului Antonescu: memoriile lui Gheorghe Magherescu.

Ar trebui sa adaug pasajul asta la cele scrise deja sub titlul "Un istoric literar - Securitatea". Sper sa ajung s-o fac. Oricum, mergand recent la Snagov, mai precis la Manastirea Snagov, nu m-am interesat de Vila Weber. Habar n-aveam de existenta ei in istorie, deoarece nu ma apucasem de Gheorghe Magherescu.

Am trecut, in schimb, pe langa Palatul de la Snagov. Ajuns in posesia stabilor de azi ai politicii romanesti. La intrare sta de veghe un jandarm cu pusca. Nu poti trece mai departe fara o hartie de la SPP. M-am multumit sa caut din departare peronul de la care a plecat Maresalul, in dupa amiaza lui 23 august 1944, spre Palatul unde-l astepta fisetul fatal, pregatit de Mihai I. Ar trebui sa ma intorc la Snagov, sa caut Vila Weber, dar mai ales sa identific locul intalnirii fatale dintre Davidescu si Mocioni-Styrcea, intalnire care a declansat cursa contracronometru a conspiratorilor de la Palat. Cumparand (cu bani grei) albumul foto "Un mileniu romanesc" dau din intamplare peste Cazarma Gardienilor Publici, cladirea din coasta lui Antonescu, in care se baricadasera legionarii in timpul rebeliunii din ianuarie 1941. Cam pe unde o fi fost? Si ce e acum in locul ei?

LUMEA PRIN CARE TREC

Locuri romanesti Cu Ionut Cojocaru, un tanar de doar 23 de ani, toba de carte insa in materie de istoria relatiilor romano-turce, discut in curte la Biblioteca Academiei Romane despre locurile de la Constantinopol legate de trecutul romanesc. Doi catei se apropie, impinsi de iluzia ca le voi da ceva de mancare. Ma ridic si continui taifasul despre locurile de la Constantinopol. Ii spun ca marele Camil Petrescu (foto) a scris o carte de calatorii la Constantinopol, "Rapid Constantinopol-Bioram", pe care am reeditat-o inainte de Revolutie. Ciuntita de cenzura, care a strambat din nas la capitolul cu dansul din buric. Drept pentru care l-a si sters de pe fata pamantului tipografic. Camil Petrescu dezvaluie socul incercat in clipa cand a calcat acolo unde domnitorii nostri mergeau cu spaima-n sange. Sunt semne puse de statul roman in acele locuri? Ionut Cojocaru imi raspunde ca nu. Il intreb si daca vreo firma de turism organizeaza calatorii la Constantinopol pentru cei interesati sa vada spatiile legate de Istoria Romaniei. Ma asigura ca nu. Gandesc cu voce tare: de ce nu-i trazneste prin cap vreunui proprietar de firma de turism sa sponsorizeze o calatorie pentru un grup de jurnalisti amatori de istorie? Ma intreb degeaba. Cum m-am intrebat si in legatura cu un posibil tur la cetatile de pe ambele maluri ale Prutului.

BARFE

Degringolada de la Stalingrad Citesc in Golgota Estului, dar nu numai, despre Campania din Est ca si cum as urmari un film caruia ii stiu finalul. Parcurg cu placere paginile de pana la Stalingrad, scriind despre victoriile lui Antonescu. De la Stalingrad insa - dupa cum stie toata lumea - incepe pentru Armata romana lungul sir al infrangerilor, culminand cu Lovitura de stat de la 23 august 1944. Cum sa nu simt o strangere de inima cand ajung la Stalingrad? E ca si cum as urmari un film politist american in care eroul pozitiv incepe sa ia bocanci in gura fara a mai avea posibilitatea in final sa se revanseze, ciuruindu-l pe negativ cu un pistol scos la tanc, despre care avea habar doar scenaristul. Golgota Estului imprumuta si ea, fara dobanda, teza vinovatiei nemtesti in degringolada Armatei romane de la Stalingrad. Ca si la Uman, ca si la Kuban, ca si in Crimeea, romanii sunt distrusi, pentru ca nemtii nu le-au dat voie sa se retraga. Culmea! Nici un istoric nu-si pune intrebarea: Dar nemtii de ce nu se retrageau? Aruncarea responsabilitatii pe umerii nemtilor e menita sa albeasca Armata romana de acuzatiile de slabiciune. Citind Golgota Estului ma intreb: De ce au ales rusii exact zona romaneasca pentru spargerea frontului la Stalingrad? Nu cumva pentru ca stiau debilitatea romanilor in materie de rezistenta inversunata, neamul moldo-valah fiind breaz doar la inaintari ca prin branza cu cantece voioase?!

NIMIC NU SE PIERDE

Carol al II- lea ajunge la Bucuresti in seara zilei de 6 iunie 1930. Drumul pana aici, de la München, n-a fost scutit de peripetii. Avand o pana de benzina, avionul, un Farman cu un singur motor, va trebui sa aterizeze fortat intr-un camp de langa Vadul Crisului. Dupa Restauratie, in contextul Cultul personalitatii regale, momentul va fi legendarizat pana la epuizare. Maria Mudura, fata despre care se spunea ca i-ar fi iesit in cale cu un urcior, sa-i dea apa, devine subiect de monument. In imagine: Maria Mudura din poze si din monument.

SECOLUL XX

Al doilea razboi mondial da britanicilor prilejul de a-si dovedi eroismul insular. In imagine: o familie britanica asculta la radio stiri despre mersul luptelor. Fiecare are pregatita masca de gaze in eventualitatea unui atac nemtesc.