Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Chiar dacă în rândul decidenților politici se află, fără îndoială, și oameni lucizi, logica guvernării este implacabilă: chiar dacă e limpede că, în anumite situații, orice măsură activă ai lua nu poate să facă decât mai mult rău decât bine, nu poți să spui asta publicului, care e gata oricând să întrebe cu furie: „De ce nu intervin instituțiile statului?”.
La limită, a nu face nimic riscă să pună la îndoială însuși rostul existenței acestor instituții, ceea ce este evident inacceptabil pentru ele.
E bine ca investitorii privați să nu se molipsească de această boală și să conștientizeze că, uneori, a nu face nimic e cea mai rațională și rentabilă decizie de business. Din punctul de vedere al stimulentelor acțiunii, ei oricum sunt mai bine poziționați decât guvernele din acest punct de vedere, căci sunt judecați după rezultate, nu după nivelul de decibeli cu care își trâmbițează bunele intenții. Asta deși se confruntă și ei cu demonii lăcomiei și fricii, care îi îndeamnă deseori la acțiune atunci când n-ar trebui.
Traversăm un moment care, după părerea mea, ar trebui să îndemne chiar la asta, la a nu face nimic. Din multiple motive, mediul economic mondial e împănat de riscuri accentuate. Nivelurile de îndatorare publică și privată explodează. Se cer din nou stimulente bugetare și măsuri neconvenționale. Se poartă multiple războaie comerciale și nu numai între marile puteri. Pare foarte tentant să intri în panică sau, dimpotrivă, să mizezi pe faptul că autoritățile vor rezolva problema, iar tu vei profita de asta.
Singura certitudine e incertitudinea. Orice business implică riscuri majore, cu excepția celor extrem de defensive, cu marje mici de profit și care, totodată, mobilizează mult capital. De aceea, pare mai rațional ca ținta să fie minimizarea eventualelor pierderi. Căci nu trăim vremuri care să răsplătească eficiența și avantajele comparative.
În aceste condiții, a nu face nimic înseamnă a te pune la adăpost. Adică a face apel la refugiile clasice reprezentate de activele hard, cum ar fi metalele prețioase. Nu pentru a face randamente și profit, ci pentru a evita pierderile. În vremuri de criză, a alege plasamente alternative precum aurul sau argintul ori platina (la rândul lor subevaluate față de aur) poate echivala cu supraviețuirea.
Citește pe Antena3.ro
De fapt, ca să ne exprimăm corect, aurul nu oferă niciun câștig, este nivelul zero al pierderii. Într-o perioadă în care inițiativele, dar mai ales cele „condimentate” cu mult hazard moral și selecție adversă ale guvernelor, au obiceiul să-ți bage mâna în buzunar.
După dobânzi negative, dacă nu se aducea la un nivel „acceptabil” inflația care să taxeze nivelul de trai, ar mai fi lipsit să urmeze o impozitare punitivă a economisirilor. Dar iată de ce însuși Keynes a avertizat că în asemenea condiții există riscul ca oamenii să recurgă la bijuterii sau active imobiliare. Și asta nu pentru a câștiga ceva, ci pentru a pierde cât mai puțin. Cam la asta se rezumă vremurile pe care le trăim. Pentru a le percepe pe de-a-ntregul absurdul e indicat să parcurgeți cărțile lui Franz Kafka.
