x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Lumea, aşa cum e ea azi

Lumea, aşa cum e ea azi

de Maria Coman    |    30 Iun 2016   •   09:32
Lumea, aşa cum e ea azi

Sfârşit de iunie, început de vacanţe, lume intră de obicei într o stare de linişte. De obicei. Pentru că anul acesta lumea nu e deloc un loc liniştit.

Englezii decid să iasă din Uniunea Europeană, printr un referendum al cărui rezultat e bazat pe frici, pe temeri, pe oameni needucaţi şi pe un gen de democraţie care nu mai pare funcţională. După rezultate, toţi se întreabă cum au ajuns aici şi ce se mai poate face. Consecinţele nu sunt anticipabile, deruta e mare, liderii europeni se adună la Bruxelles, străzile continentului se umplu de proteste, Londra se visează independentă. Românii şi polonezii din Regat sunt hăituiţi, înjuraţi, stigmatizaţi, pentru ceea ce, cel puţin de data aceasta, nu au făcut. Oficial, nimeni nu ştie să le spună ce să facă şi care va fi statutul lor peste un an, de exemplu.

În exact acelaşi timp, într-o altă parte a lumii, nu foarte îndepărtată, zeci de oameni mor în aeroport, în urma unor atentate sinucigaşe. O zonă de vacanţe, o zonă în care românii merg cu miile, o zonă în care, din nou, ar trebui să fie linişte.

Plătim, cu toţii, zilele acestea, şi probabil vom mai plăti, deciziile unor lideri care de fapt nu reprezintă pe nimeni. Intervenţiile Europei şi Americii în zonele musulmane, unde nu ar fi avut ce să caute. Au vândut iluzii acolo, iar acum plătesc facturile.

 

×