Lupescu, doar cortină a unor jocuri de culise

Ionuţ Lupescu a intrat în colimatorul presei. Directorul general al FRF ne este prezentat ca oponent al lui Mircea Sandu în campania pentru alegerile care, în toamna acestui an, vor avea loc la FRF. Pe de altă parte, se speculează pe marginea strategiei puse la cale de acelaşi Ionuţ Lupescu, strategie menită să ducă titlul actualei ediţii de campionat în Ştefan cel Mare. Dacă ar fi să dăm crezare poveştilor lansate pe piaţă, ar trebui, automat, să-l credităm pe Lupescu cu o forţă de acţiune extraordinară.

Ar trebui să-l bănuim, în acelaşi timp, de mare dibăcie, dar şi de mare prostie. Marea dibăcie i-ar fi absolut necesară pentru a-l răpune pe redutabilul Mircea Sandu, individ hârşit în fotbal şi uns cu toate alifiile. Apoi, dacă interesul pentru şefia FRF ar fi real, marea prostie a lui Lupescu ar fi să nu ţină cont de matematica voturilor dacă s-ar alătura lui Cristi Borcea în încercarea acestuia de a-şi adjudeca titlul la taraba aranjamentelor. Altfel spus, susţinătorii scenariilor amintite încearcă să înghesuie două săbii în aceeaşi teacă. Operaţiune sortită întotdeauna eşecului. Adevărul se situează între ieşirea lui Lupescu la rampă de bunăvoie şi scoaterea sa în faţă, la derută, de indivizi care doresc astfel să-şi ascundă adevăratele manevre.

Lupescu nu doreşte în fapt să îl concureze pe Mircea Sandu la şefia FRF. El şi-ar vedea liniştit de treabă încă patru ani, în formula actuală de conducere, dacă alt motiv nu ar crea disensiuni între preşedinte şi directorul general al FRF. Iar acest motiv are nume propriu: Victor Piţurcă. Mircea Sandu şi mai mulţi prieteni din imediata sa apropiere (la care se adaugă chiar şi un fotbalist reprezentativ al naţionalei) îl vor pe selecţioner demis cât mai curând posibil. Lupescu, în schimb, pledează pentru menţinerea lui Piţurcă la naţională câtă vreme contractul şi ratarea obiectivelor propuse nu impun divorţul. În aceste condiţii, tema concurenţei la şefia FRF nu a fost introdusă în discuţie decât cu scopul sensibilizării adversarului în disputa demiterii selecţionerului. Ea va deveni realitate doar dacă vreuna din părţi va încerca forţarea notei dincolo de polemica formală.

Lupescu nu acceptă deocamdată nici transferul la Dinamo, deşi, evident, el va rămâne în sufletul său dinamovist pe viaţă. Nici propunerea lansată de Borcea nu este una serioasă. Cine crede că Dinamo i-ar oferi lui Lupescu, în vreme de criză, un contract anual cifrat la 500.000 de euro trebuie dus la doctor.

Ne putem întreba însă de ce a făcut Borcea amintita ofertă publică, în condiţiile în care ştia prea bine că ea nu se poate materializa. Răspunsul corect la această întrebare conduce la concluzia acţiunii la derută. N-o fi făcut Borcea gimnastica minţii pe la cine ştie ce academii, dar nici prost nu este. Dacă ar fi dorit să-l folosească pe Lupescu în stratagemele sale, nu l-ar fi dat în vileag prin oferta de transfer la Dinamo. Borcea a pus reflectoarele pe Lupescu doar pentru ca, în umbră, să poată exploata disponibilitatea pentru aranjamentele de culise a altor dina-movişti cu influenţă.