Mă înclin!

Când scriu rândurile acestea, e în plină desfășurare Ziua Mondială a Fericirii pe care o descoperim după ce am aprins becul închis în timpul Orei Pâmântului, la câteva zile după Ziua Mondială a Somnului, primul respiro adevărat după Ziua Internaţională a Femeii. Și staţi, e abia începutul: vine Ziua Amabilităţii şi a Poeziei, apoi Ziua Mondială a Apei și Ziua Internaţională a Meteorologiei. Nu, nu sunt toate sărbătorile până la finalul anului! Nici măcar până la finalul lunii! Sunt doar cele de până miercuri, săptămâna asta! De Ziua Fericirii, am fost fericită să descopăr o listă cu toate zilele astea! Nu mă ajută și nici nu mă încurcă. Mă distrează doar că mi-am adus aminte de Ion Creangă: „Să dea Dumnezeu tot anul să fie sărbători şi numai o zi de lucru, şi atunci să fie praznic şi nuntă”. E din „Amintiri din copilărie”. Cât de ciudată e mintea, nu? Două cuvinte, „Amintiri” și „Copilărie”, au fost suficiente să-mi șteargă de tot zâmbetul.

Astăzi când apar aceste rânduri, 21 martie, este Ziua Internaţională a Sindromului Down! Amintiri și Copilărie sunt două cuvinte grele pentru părinţii care au copii cu sindromul Down. Iar Fericire pare un cuvânt interzis pentru ei. Mai ales într-o ţară ca a noastră unde, se pare, nu exis-tă o statistică clară a numărului de copii cu acest diagnostic. Se zice că sunt undeva spre 50 de mii. Știu, statistica nu vindecă! Nu știu multe despre Sindromul Down. Mi-e greu și să-mi închipui viaţa imposibilă a părinţilor care au copii diagnosticaţi cu acest sindrom. Știu clar însă că pentru ei, fiecare zi a anului e una cât se poate de personală de luptă: cu o boală nevindecabilă, cu un sistem rece și inflexibil, cu mentalităţi și prejudecăţi și uneori cu ei și puterile lor. Mă înclin în faţa lor și decretez, pentru mine deocamdată, că anul are 364 de zile de celebrare a puterii lor!