Mafia se pregăteşte de alegeri

Spuneam cu ceva vreme în urmă că înaintea campaniilor electorale guvernanţii vor constata că nu intră de nicăieri bani la buget. Şi atunci, în disperare de cauză, le vor veni idei trăznite.

Cu riscul ca aceia pe care vor să-i suprataxeze să tragă obloanele. Cu preţul unor locuri de muncă pierdute...

Iată că ministrul Finanţelor s-a gândit ca Ziua Muncii să fie sărbătorită prin disponibilizări. De la 1 Mai se modifică prin ordonanţă de urgenţă Codul Fiscal, deşi se ştie că mediul de afaceri trebuie avizat, de regulă, cu şase luni înainte de schimbarea acestuia, iar măsurile să intre în vigoare de la data de 1 ianuarie a anului următor.

Mai important: microîntreprinderile şi firmele de tranzacţii imobiliare, societăţile de leasing, comercianţii, service-urile auto, hotelurile şi restaurantele, companiile IT, industria alimentară şi a băuturilor, transportatorii rutieri vor plăti fie o cotă forfetară minimă, fie un impozit pe cifra de afaceri, şi nu pe profit. Iar Fiscul cere repede prima tranşă de impozit, fiindcă vin alegerile europarlamentare şi n-are răbdare să vadă dacă firmele vor înregistra sau nu profit în an de criză.

În zonele vizate de Pogea sunt concentrate fix companiile mici, cele ce nu pot face faţă presiunilor politice, nu sunt expuse presiunilor sindicale şi generează o concurenţă puternică. De parcă patronatele - reprezentantele firmelor mari - şi sindicatele şi-au dat mâna cu statul, pentru instaurarea unui cartel mafiot naţional. Iar cei ce nu fac parte din "familie" plătesc o taxă de protecţie.

Să vedem însă care este logica ce stă la baza supraimpozitării IMM. Introducerea impozitului forfetar este necesară, deoarece peste o treime din numărul societăţilor înregistrate declară pierderi, în condiţiile unei cifre de afaceri ridicate, iar statul nu trebuie să permită firmelor un comportament de tip "free rider".

Cu alte cuvinte, Guvernul susţine că o treime din companiile româneşti n-au de fapt probleme, ci evazionează statul, care le oferă bunuri publice, consumând mai mult decât oferă societăţii.

OK, dar dacă respectivele firme sunt sănătoase tun şi doar mimează boala, atunci ar trebui, tot printr-o ordonanţă de urgenţă, să se modifice şi Legea falimentului. Acolo se arată că statul are prioritate la încasarea creanţelor în faţa băncilor, furnizorilor de produse şi servicii ori a celor care închiriază spaţii către societăţile comerciale.

Dacă respectivele companii sunt bine-merci nu vor avea nici un motiv să nu plătească impozitul forfetar. Însă dacă taxarea în cotă fixă reprezintă "picătura" ce declanşează falimentul, nu este moral ca statul să-şi încaseze banii fără să-i pese că distruge un business (cel impozitat forfetar) şi pune în pericol altele (afacerile creditorilor şi ale furnizorilor).

E ca şi cum s-ar finanţa prin faliment şi şomaj campaniile electorale din acest an. Şi asta cu siguranţă ar aduce a crimă organizată.
În fine, avantajele "suprimării" IMM-urilor sunt binecunoscute. E mult mai comod, din punct de vedere funcţionăresc, să coordonezi 100 de companii-fanion, decât 600.000 de întreprinderi mici şi mijlocii.

Şi e mult mai simplu - pentru finanţarea partidelor - să ai un stat dominat de mari producători, mari importatori, mari distribuitori. Dar la urmă, ce să vezi? În loc să se concureze furnizorii, aşa cum scrie în cărţile de capitalism clasic, se concurează cumpărătorii.