Mafia taie cărţile-n tripou

Nu e nici o lună de când scriam, în acest colţ de pagină, că România a ajuns o adunătură de cnezate şi voievodate constituite şi conduse strict pe criterii infracţionale. Afirmaţia mea, dezvoltată pe larg şi în câteva emisiuni de televiziune, a stârnit revolta puritanilor politici, indignaţi nevoie-mare că generalizez nedrept şi că bandiţii-s doar excepţii care confirmă regula.

Mai mult, al treilea ministru de Interne al actualei guvernări a ieşit solemn pe tv şi a decretat declanşarea luptei dintre forţele de ordine şi infractori. Mai mult, ca-n blaturile lu' nea Mitică de la Ligă, Dan Nica a ţinut să anunţe şi viitorul câştigător: forţele binelui.

De-atunci încoace, doar privind (consecvent sau ocazional) la televiziunile de ştiri, nu poţi să nu te-nfiori de-atâta siguranţă câtă-ţi oferă autorităţile statului. Alegerile se desfăşoară cu bâtele la purtător şi banii pe masă, infractori condamnaţi la ani grei de puşcărie umblă liberi pe străzi pe motiv c-ar fi la odihnă şi tratament, iar interlopii au ajuns până la a se bate-n parte cu agenţii de pază în ditamai mall-ul din Capitală. Triumful suprem al binelui, un cetăţean urmărit penal pentru sechestrare de persoană şi tentativă de răpire, promovat din inepuizabilă pepinieră care-i Republica Autonomă Craiova, a ajuns, pe bază de algoritm politic, în Guvernul României. E drept, nu chiar ministru plin, da' demnitar, că a avut omul merite la bunul mers al campaniei portocalii.

România este neguvernabilă şi n-are nici o treabă cu standardele europene la care ar trebui să se alinieze. Oricât s-ar zvârcoli-n spume şi isterii televizate preşedintele României, cu sau fără subminarea presei, autoritatea statului, pe diversele ei componente, nu mai există. Nimeni (şi aici nu mă refer la oamenii cu frica legii) nu se mai sinchiseşte de ameninţarea actelor normative. Nici n-ar avea de ce. Guvernul însuşi, în înţelesul său extins de structură centrală care ar trebui să administreze bugetul şi să gestioneze bunul mers al ţării, acoperă singur câteva capitole groase din Codul Penal. De Parlament nici nu mai vorbesc, dat fiind că dubioşii promovaţi zilele astea cu asiduitate la centru de baronetul local de partid şi de stat sunt, de regulă, cei care au avut ghinion la uninominal.

Să fie clar, alegerile se câştigă pe bani şi pentru bani. Nici un partid nu vine la guvernare fiindcă ar muri de grija poporului. Toţi, indiferent de culoarea lor politică, se uită cu jind la caşcaval; din care vor o felie cât mai mare. Ca să accezi la cuţitul care taie roata bugetară apetisantă, trebuie să scoţi rezultate bune în alegeri şi să negociezi bine. Iar chestiile astea costă. De unde vin banii? Din zona gri, ca să nu-i spun direct neagră, cea a banilor necontorizaţi oficial de stat. Care-s obţinuţi prin metode infracţionale: evaziune fiscală, cămătărie, taxe de protecţie, contrabandă etc. Cei care dau banii au şi ei nişte pretenţii legitime: ori imunitate-n faţa legii, ori oameni de-ai lor în sistem. Aşa s-a format şi aşa funcţionează mecanismul, prin ungere.

Pe vremea guvernării liberale a cărei grea moştenire o invocă astăzi papagalul său de serviciu adus de la Cluj cu ditamai gaşca după el, Traian Băsescu se lamenta a neputinţă că mafia a ajuns pe masa Guvernului. Vestea bună e că şeful statului nu s-a înşelat; deci, dacă n-ar fi un preşedinte slab, ar fi un analist bun. Vestea proastă e că, în mandatul de cumetrie al coaliţiei pe care el însuşi a năşit-o, mafia chiar taie cărţile care se fac în tripoul de la Palatul Victoria.