Mai mare daraua decat ocaua

Bilantul costuri-beneficii in promovarea scaderii inflatiei in 2005 se supune strict vechii zicale romanesti "mai mare daraua decat ocaua". Experienta n-ar trebui repetata in 2006!

Desi a fost modificata pe parcurs de cateva ori - ba ridicand-o de la 6,5% la 7% si apoi la 7,5%, ba adaugandu-se acestei ultime cifre o glumeata toleranta de +1% - pentru ca rezultatul final sa n-o ridiculizeze, tinta de inflatie stabilita de guvern si Banca Nationala pentru 2005 a fost in cele din urma ratata. Totusi, nu pretul ratarii tintei constituie problema, ci dimpotriva costul dramatic al fixarii unei tinte despre care se stia ca nu poate fi atinsa si al promovarii unei politici care nu numai ca nu avea cum sa produca rezultatele dorite, dar care risca sa aduca mai mult costuri decat beneficii. Politica se numeste de tintire a inflatiei si urmareste obtinerea cu orice pret a unei scaderi a inflatiei, chiar daca pentru acest obiectiv se ignora alti parametri macroeconomici, ceea ce este riscant pentru stadiul in care se gaseste inca economia din Romania.

Sa nu ne amagim: scaderea inflatiei este un lucru benefic, dar care are un cost. Lupta impotriva inflatiei costa, indiferent daca este dusa pe terenul economiei reale sau daca este purtata prin constrangeri monetare. Daca are loc prin restructurare - cu pretul, printre atele, al cresterii somajului - scaderea inflatiei este durabila, sanatoasa si cu posibilitati de compensare a costurilor. Daca insa - asa cum este situatia in Romania - impotriva inflatiei se lupta preponderent cu mijloace monetare, pretul scaderii inflatiei este nu numai foarte ridicat, dar este aruncat de pe o perioada pe alta, se acumuleaza si nu se recupereaza.

La nivelul unui an, costurile pot depasi beneficiile. 2005 este unul din acesti ani.

Beneficiile obtinute au fost de fapt derizorii. Inflatia prevazuta n-a fost realizata. Dezinflatia (sau scaderea inflatiei) a stagnat. Nu s-a obtinut o inflatie semnificativ mai mica decat cea din anul precedent. Costurile au fost in schimb extrem de ridicate. Cele directe - legate de asa-numitele "sterilizari" (preluari de pe piata de catre Banca Nationala contra dobanda a leilor considerati in exces) - au fost mai substantiale decat oricand (sumele acumulate prin acest mecanism la Banca Nationala ajungand la echivalentul a circa 10 miliarde euro). Si, in contextul in care leul a cunoscut o apreciere fata de euro si dolar, n-a mai existat resursa de acoperire a acestor costuri pe care o reprezenta reevaluarea criptica a rezervelor valutare ale bancii centrale, gratie devalorizarii leului fata de euro si dolar. Cele mai grave, desi aproape imposibil de cuantificat, sunt insa costurile indirecte. Aprecierea cursului, necombatuta tocmai pentru a o folosi ca instrument de ajutorare a scaderii inflatiei, a stimulat importurile si a descurajat exporturile exact intr-o perioada in care era nevoie de a se induce efecte contrare. Exportatori care supravietuiau pe muchie de cutit au fost scosi din joc, iar altii nu exista deocamdata. Deficitul extern a luat-o razna, constituind un pericol incendiar pentru economie. Cel mai rau este probabil faptul ca aprecierea leului, pentru care n-a existat acoperirea unor cresteri de productivitate in economie, a lovit nu numai in cei care supravietuiau la limita, dar si in cei comparativ performanti, care puteau rezista competitiei internationale, dar care au devenit acum mai vulnerabili.

Bilantul costuri-beneficii in promovarea scaderii inflatiei in 2005 se supune strict vechii zicale romanesti "mai mare daraua decat ocaua". Experienta n-ar trebui repetata in 2006!