Maica Domnului de pe podele

La sfârşitul slujbei, când au dat să iasă, credincioşii au încremenit. Pe podele, acolo unde ei ar fi trebuit să pună piciorul pentru a trece, se ivise Maica Domnului cu pruncul în braţe

Bătrânul Liţă Bulbosu locuieşte într-un cartier de la marginea oraşului, fără apă curentă. Se descurcă singur de când i-a murit nevasta, în urmă cu vreo 10 ani. Pentru a găti, ia apă de la cişmeaua din cimitir. După un an de când face asta, a început să se plângă de un coşmar care se repetă o dată la trei zile. Visează că morţii ies din morminte şi, întinzând mâinile lor descărnate, închid robinetul, pentru că altfel nu mai au cu ce să facă duş.

*

A trecut Alecsandri?
Vasile Bârzoi, autorul unei monografii în cinci volume (cu anexe) a comunei Nădragul Mic, rămasă în manuscris după ce patronul tipografiei a fugit cu banii şi cu contabila şefă. Felcer de meserie, Vasile Bârzoi pretinde că a făcut o descoperire epocală.

Prin Nădragul Mic a trecut cu şareta Vasile Alecsandri, chemat de urgenţă la Focşani, pentru a salva Râul Milcov. De vină erau cele două versuri din Hora Unirii, printre cele mai cunoscute în ţară şi în lume:

- Hai la Milcov cu grăbire!

Să-l secăm dintr-o sorbire!

Dând curs îndemnului, pe ambele maluri ale râului se strânsese o mulţime de cetăţeni gata să treacă la fapte. Se contura riscul ca Milcovul să dispară de pe hartă, secat dintr-o sorbire.

- E doar o metaforă!, exclamase marele poet, când i se adusese la cunoştinţă întâmplarea şi, urcându-se în şaretă, o pornise în galop spre Focşani.

Trecând prin Nădragul Mic - susţine Vasile Bârzoi -, Vasile Alecsandri se interesase din mers, fără să oprească, cum îi spune aşezării acesteia de oameni gospodari. Deşi îşi va consacra întreaga viaţă chestiunii, Vasile Bârzoi nu va reuşi să afle dacă marelui poet i se răspunsese sau nu.

*

Minunea
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit în şedinţă extraordinară pentru a lua o decizie în legătură cu Minunea de la Polovăţ. Pe podelele bisericii din sat, chiar la intrare, a apărut Maica Domnului cu pruncul în braţe. Asta s-a întâmplat în timp ce preotul ţinea slujba de duminică dimineaţa. La sfârşitul slujbei, când au dat să iasă, credincioşii au încremenit. Pe podele, acolo unde ei ar fi trebuit să pună piciorul pentru a trece, se ivise Maica Domnului cu pruncul în braţe. Doamne fereşte! Cum să pui bocancul sau pantoful pe obrazul Preacuratei! Au trecut o oră, două. S-a făcut amiază. Cei din biserică auzeau cu groază vacile zbierând de foame în grajd, porcul rupând cu dinţii scândurile coteţului şi gâştele făcând mare gălăgie. S-au apropiat din nou de uşă. Maica Domnului era tot acolo. Ba chiar, acum părea că din ochiul drept i se scurge o lacrimă. Şi totuşi, nu mai puteau sta închişi în biserică fără a face nimic. Cineva zise că, de fapt, nu-i Maica Domnului, ci o viclenie a Diavolului. Imaginea de pe podele va dispărea imediat dacă va fi ştearsă cu agheasmă. Dădură cu un burete îmbibat cu agheasmă, după ce, în prealabil, preotul făcuse semnul crucii asupra lui. Nici vorbă ca Maica Domnului să dispară. Socotiră apoi că Maica Domnului nu se va supăra dacă vor încerca să treacă peste obrazul ei cu piciorul gol, spălat în prealabil cu agheasmă. Floricica Alupului, o nătângă rămasă fecioară până la vârsta asta, de 25 de ani, se oferi să se sacrifice. Când puse însă piciorul pe obrazul Preacuratei, simţi că-i amorţeşte. Şi-l retrase, ţipând înspăimântată, deşi unul dintre credincioşi, medicul veterinar al satului, fusese de părere că îi amorţise de încordare.

Se făcu seară. La uşa bisericii se strânsese aproape tot satul, grăbit să ajungă la faţa locului după ce se zvoni că plecaţii de azi-dimineaţă nu se mai întorseseră, deoarece uşa se încuiase singură pe dinafară. Unul dintre cei care aveau la ei telefonul mobil sună la 112. Aflând despre ce-i vorba, centralista îi făcu legătura cu ofiţerul de serviciu de la Patriarhie. Aşa se ajunse la convocarea Sinodului BOR în şedinţă de Urgenţă pentru a decide dacă într-o astfel de împrejurare se poate da dispensă credincioşilor să calce pe obrazul Preacuratei. După dezbateri furtunoase, votul final dădu dreptate adepţilor dispensei. Cum să le-o acorzi însă celor din biserică? Se propuse şi se acceptă următoarea soluţie: Patriarhul în persoană avea să apară în direct la TV pentru a da citire dispensei.

Cei din biserică aveau să beneficieze de ea urmărindu-l pe Preafericitul la televizorul instalat de preot în altar pentru situaţiile când se transmiteau meciurile naţionalei exact în timpul slujbelor. Modificând niţel procedurile, preotul dispărea în altar şi, cântând întruna Doamne miluieşte!, să nu se prindă enoriaşii, urmărea meciul. Din fericire, făcându-se noapte, chipul Maicii Domnului dispăru de pe podele.