Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Treci pe stradă şi îţi fură atenţia un afiş pentru piesa „Fierarii”, jucată şi regizată de Horaţiu Mălăele. Îţi apare instinctiv zâmbetul pe faţă văzând ochii irepetabili ai formidabilului actor, privire mereu mirată în cumpăna de a rosti „ce să faci cu tâmpiţii ăştia” sau de a pune la cale un machiaverlâc cu candori viclene. Ce plasă a luat turbatul ăsta de coronavirus, s-a îmbulzit să-l îmbolnăvească pe Mălăele fără să ştie că se va izbi de un fier puternic că nu degeaba a cules bisuri şi aplauze şi cu piesa „Fierarii”. Horaţiu Mălăele a răspuns cu umorul lui irepetabil şi când ziariştii l-au întrebat dacă i s-a depistat coronavirusul cum s-a anunţat, Horaţiu a răspuns: „Am să vă mint, nu e adevărat!”. Chiar dacă covidul ăsta se strecoară prin gaura cheii, nu va prinde rădăcini, fiindcă Mălăele are cel mai decisiv vaccin, râsul. Şi-l va păcăli pe sfidătorul virus cum a regizat şi jucat piesa „Cafeneaua”, unde în final spectatorii rămâneau cu gura căscată. Finalul piesei dezvăluia o neaşteptată păcăleală din partea doamnei pline de planuri care era fugită de la balamuc. La balamuc să se ducă şi virusul ăsta înfăşurat în cămaşa de forţă! Obişnuiţi cu umorul deştept şi dezarmant al lui Mălăele, spectatorii au rămas pe gânduri văzându-l cum a excelat în rolul principal din subtila piesă „Unchiul Vania” de Cehov. Ori că vrei, ori că nu vrei, pe Horaţiu Mălăele nu-l poţi uita. Mi se păstrează în zona de neşters a memoriei istorisirea pe care Mălăele mi-a depănat-o în timpul emisiunii mele de la Antenă „Vedete în papuci”, acasă la marile personalităţi ale Ţării. Iată ce mi-a povestit. Îşi luase bacalaureatul şi coborâse din Târgu Jiu natal la Bucureşti, să dea la facultate. Şi-a înscris dosarul la Facultatea de Arte Frumoase, ştiindu-se şi talentul lui la desen, la grafică, la caricatură. Aştepta să dea concursul de admitere şi, într-o seară, a vrut să se plimbe prin Cişmigiu. A coborât la Kogălniceanu şi a luat-o pe străduţa din spatele clădirii Teatrului Bulandra. Prin geamurile deschise ale cabinelor actorilor Mălăele aude glasurile lui Caragiu şi Liviu Ciulei, discutând aprins. Mălăele rămâne fermecat pe trotuar, sorbind fiecare cuvânt al celor doi maeştri ai scenei. Deodată, la fereastră apare Ciulei, care aruncă mucul de la ţigara ce tocmai o fumase. Chiştocul îi cade în cap lui Mălăele. Şi totul se răstoarnă în mintea lui Horaţiu: „De ce tocmai mie mi-a căzut în freză chiştocul marelui regizor”? A doua zi, Mălăele s-a dus şi şi-a retras dosarul de admitere la Arte Frumoase şi s-a înscris la concursul de admitere la Facultatea de Teatru. L-am întrebat dacă mai are chiştocul care i-a schimbat destinul. „Cum să nu, e la loc de cinste în vitrina de acasă!”.
Citește pe Antena3.ro
