Marea zona (II)

"Ochii sai erau la fel de inspaimantatori ca ai unui tigru"

A vizita toate locurile candva inaccesibile calatorului strain in fostul imperiu comunist este un pariu greu de castigat, caci, asa cum noteaza si Mark Taplin, prin Marea zona prizonierii acelei dictaturi bestiale intelegeau chiar intreaga Uniune Sovietica. Tot ce poti face este sa nu omiti din itinerariu locuri de prim interes. Mark Taplin si-a ales cu precizie obiectivele - Velikiy Ustyug, Vorkuta, Arhanghelesk si Solovki, Kabardino-Balkaria, Tuva, Kamciatka si Vladivostok. Fiecare din zonele vizitate prinde contur in pagina nu doar gratie informatiei, dar si datorita unui remarcabil talent de narator.

Pentru fiecare din locurile vizitate, Taplin foloseste destine, istorii colective si personale cu mare forta de impact. Umorul si gravitatea, atentia pentru detaliu si capacitatea de a nu pierde din vedere intregul, interesul major pentru diferentele culturale si intelegerea factorilor istorici si politici dau greutate paginii. The Economist are dreptate: "Teritorii deschise este (o carte) inteleapta si tandra si, in mod inevitabil, de o tristete zdrobitoare. Prin felul in care acumuleaza detaliul, ea transmite mai bine decat orice alta lucrare recenta aspectul cel mai terifiant al Rusiei moderne: hidosenia distrugatoare de suflet, conditie la care, timp de 75 de ani, vandalismul planificat la centru a reusit sa reduca peisajul si tot ce cuprinde el".

Pitirim Sorokin, primul profesor de sociologie (1930) al celebrei Universitati Harvard, nu e nimeni altul decat fostul revolutionar de stanga care servise in guvernul Kerensky, rasturnat in octombrie 1917 de bolsevici. Povestea tanarului universitar din Sankt Petersburg este exemplara pentru conditiile in care atati alti idealisti aveau sa se convinga de natura bestiala a doctrinei abia imbratisate. Aflat in spatele gratiilor si asteptand sa fie impuscat ori ascunzandu-se in padure de haitasii politiei secrete, Sorokin ajunge la concluzii premonitorii in legatura cu timpul ce va trebui sa treaca pana cand victimele experimentului comunist vor intelege mecanismele ororii careia i-au cazut victime.

O fotografie a lui Efim Kasketin, seful teribilului lagar Vorkuta, inspira si azi teama. "Ochii sai", scrie Taplin, "erau la fel de inspaimantatori ca ai unui tigru; o jumatate de secol mai tarziu, ei se napustesc la tine din aceasta fotografie cu intensitatea sulfului." Kasketin a transformat Vorkuta intr-un abator uman in care mii de detinuti erau impuscati in spate si in cap, erau dezbracati si pradati de tot ce mai aveau asupra lor.

La numai 22 de ani, o studenta din Saratov este arestata si trimisa la Vorkuta. Inca exuberanta, povesteste incontinuu despre parintii ei. Intr-o zi, primeste o scrisoare de la tatal ei: "Am aflat de curand ca esti cu adevarat un dusman al poporului, unul din acei care se amesteca si sta in cale. Nu pot sa-mi iert ca nu am descoperit asta inca de cand erai un copil. Dupa toate cele pe care le-am aflat acum, nu poti sa te mai astepti la scrisori ori la vreun sprijin din parte-mi. P. Ivanov". Urmarea? A doua zi, fata s-a spanzurat.

Pe paginile unui atlas al cailor ferate, Arsenii Roginsky, fost detinut politic la mijlocul anilor ’80, ii indica lui Taplin locul fiecarui lagar dintre Kotlas si Vorkuta. Ii deseneaza chiar si celebrul "vagon al lui Stolypin", in care a avut parte sa calatoreasca si Andrei Siniavsky dupa procesul sau din 1965. In varianta romaneasca a terorii comuniste, el va fi fost cunoscutul "bou vagon". Carati mii de kilometri in conditii atroce, detinutilor politici ai glorioasei Uniuni Sovietice li se dadea de inteles ca fusesera degradati la conditia de animal. Era primul pas catre moartea fizica. O moarte ce avea sa vina ca o izbavire pentru atatea zeci de milioane de oameni, cu nimic mai vinovati decat inocentii dati prada lagarelor naziste.