Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fofezele senzationalului blenoragic au dat in clocot. La conferinta de presa organizata cu doua zile inaintea meciului cu Belarus fusese anuntata prezenta lui Mutu. A lui Adrian Mutu. Adica a aluia cu drogul, cu sibutramina, cu Andreseanca, cu Popeasca si cu alte colege, cu ospatari batuti, cu dezertari de la nationala si o gramada de paranghelii de aleasa abordare mediatica.
Cloaca microfonica inota in belsugul salivar creat de perspectiva unui asa festin cancanistic. Dar a ramas cu lichidu-n gura. Fiindca, in urma unei manevre abile, Adrian Mutu a ramas in linistea sa cantonala. Iar la conferinta de presa au aparut Cosmin Moti si Srdjan Luchin, doi dinamovisti normali, fotbalisti de nationala si nicidecum niscai teribili scufundatori prin zoaiele mondenistice.
Jurnalistii prezenti la respectiva conferinta de presa au reactionat dupa posibilitati la modificarea distributiei. Cei cu mintea la purtator s-au repliat fara probleme si au ghidonat intrebarile in functie de schimbarea partenerilor de dialog. Pitipoancele si pitiponcii microfonari au ramas, cum era de asteptat, insurubati in ideile lor fixe, emanand intrebari de o rafinata ineptie si in nici un caz legate de fotbal. Noroc cu Moti si Luchin. Cei doi, abili si surprinzator de asezat, au executat eschive de toata lauda. Au lasat in plutire idiotenia jurnalistica si au ghidonat raspunsurile catre treaba cuminte la care ii angaja prezenta lor la locul cu pricina. Ceea ce inseamna ca fotbalul nu a ajuns, asa cum am mai afirmat cateodata, atat de jos incat sa egaleze nivelul presei care ii da tarcoale. Meciul fotbalisti – jurnalisti s-a incheiat cu un scor categoric in favoarea cramponatilor, dand o mare lovitura pariorilor naivi care au mizat pe invers.
Fotbalul nu se imprumuta fraudulos din calcatura stramba a trebalailor din presa. Nici n-are nevoie de un asa imprumut. Isi rezolva necesitatea de ridicol pe cont propriu. Astfel, neghiobiile care raman categoric in proprietatea fotbalului rezulta din meciurile care ii antreneaza exclusiv pe faptasii acestei meserii. Mircea Lucescu s-a simtit ca acasa in ultimele zile si s-a rasfatat in declaratii de mare simtire. Unele dintre acestea legate tot de echipa nationala. Care era una atunci cand era ghidonata de fiul Razvan si care devenise un oarece sub comanda lui Victor Piturca. Mai pe la inceputul sejurului in Romania, Il Luce se detasa stelar de corvoada pamanteana si la zi a tricolorilor. Atunci declara el, cu senioriala detasare, la televizor si prin viu grai, ca nu mai este interesat de echipa reprezentativa a Romaniei.
Ca si-a asumat oarece framantari legate de soarta nationalei doar atunci cand aceasta a fost condusa de fiul sau, Razvan Lucescu. Sinceritatea lui Mircea Lucescu este de apreciat. Dar o asa sinceritate nu da bine in afisarea publica. Adevar de care, probabil, Mircea Lucescu si-a dat seama abia dupa ce zburase porumbelul. O revenire, chiar si cu cheltuiala de orgoliu, era evident necesara. Dar nici in revenire Mircea Lucescu nu si-a revenit. Deoarece el nu si-a asumat eroarea. A acuzat, intr-un interviu pus la dispozitie de prietenul Ioanitoaia, tot jurnalistii. Pretinzand ca acestia i-ar fi rastalmacit spusele. Or, la televiziune o asemenea practica este imposibila. Acolo vezi si asculti. Nu citesti o rescriere.
Echipa nationala isi disputa ultimele meciuri ale preliminariilor in linistea creata de ratarea sanselor de calificare. Ultima convocare din aceasta campanie are totusi un merit. Afiseaza conjunctural, iata, netrebnicia care ne caracterizeaza.
Citește pe Antena3.ro
