Iartă-ne, Ştefan Iordache, pentru că n-am avut timp să-ţi spunem că ne e dor de dumneavoastră, iartă-ne, Ştefan Iordache, pentru că n-am avut timp să-ţi spunem cît de mult vă iubim şi cîtă nevoie avem de dumneavoastră, iartă-ne...
Sînt lucruri pe care am fi putut să le facem pentru Ştefan Iordache,
pentru omul Ştefan Iordache, dar n-am avut timp, aşa cum n-avem timp
decît pentru nimicuri, pentru mărunţişuri, pentru orice mai puţin decît
pentru lucrurile adevărate, sîntem mai mereu în urma faptelor pe care
ar trebui să le înfăptuim, viaţa noastră e plină de atîtea planuri de
viitor, încît nu mai avem timp de prezent, altfel spus, calendarul
viitor e plin de lucruri esenţiale, de lucruri pe care le-am dori
pentru sufletul nostru, lucruri care se întîmplă doar pe hîrtie, pe un
indigo contabil, iar viaţa noastră trăită este tocmai aceasta dintre
cele două calendare, viaţa noastră se desfăşoară într-un teritoriu al
nimănui, viaţa noastră e trăită de alţii, de oricine altcineva mai
puţin de noi, cei prinşi între calendarele trecutului şi viitorului,
aşa că nu mai are rost să ne acoperim de strategii, pe termen mediu sau
lung, să ne facem agenda pe următorii doi-trei ani, sîntem condamnaţi
să trăim mizerabilul prezent ca şi cînd am trăi clipa, sîntem
condamnaţi să ne amăgim că tot ceea ce trăim sînt tocmai visele
noastre, sîntem condamnaţi la o fericire imposibilă, iartă-ne, Ştefan
Iordache, pentru că n-am avut timp să-ţi spunem că ne e dor de
dumneavoastră, iartă-ne, Ştefan Iordache, pentru că n-am avut timp
să-ţi spunem cît de mult vă iubim şi cîtă nevoie avem de dumneavoastră,
iartă-ne...
Citește pe Antena3.ro


