Matematica insolvenţei

Am tot fost întrebat de ce pieţele sunt atât de neîncrezătoare faţă de programul de reformare a finanţelor publice în Grecia. Mai ales după ce discuţii la nivel înalt între oficiali ai Uniunii Monetare au lămurit o serie de detalii privind condiţiile accesării de către statul elen a sumelor puse la dispoziţie de UE şi FMI.

Fapt este că după un moment de respiro, în care s-a crezut că pieţele financiare sunt mulţumite cu detaliile tehnice oferite (rată a dobânzii puţin peste 5% anual la sumele acordate de UE şi între 3 şi 3,5% la banii de la FMI) ele s-au întors la scepticism şi cotaţiile la asigurarea obligaţiunilor greceşti au crescut din nou. În asemenea condiţii, Guvernul de la Atena s-a văzut nevoit să activeze mecanismul de asistenţă.

Neîncrederea pieţelor este generată de o situaţie aparent fără ieşire, care aduce în lumină spectrul insolvenţei. Ea se rezumă la următoarele elemente de calcul. Datoria publică este foarte mare: cca 120% din PIB-ul Greciei. Pe pieţele internaţionale costul creditului va fi tot mai scump din cauza efectelor crizei financiare internaţionale, a nevoilor mari de resurse ale unor state precum SUA, Marea Britanie etc.

Nu în cele din urmă, perspectiva de creştere economică este înceţoşată serios pentru Grecia şi alte ţări din UE; criza financiară şi aici îşi spune cuvântul. Calcule nu foarte complicate arată că atunci când rata dobânzii este ridicată (considerabil peste rata de creştere economică), datoria publică poate exploda dacă nu se iau măsuri severisime de corecţie, de diminuare drastică a deficitului public.

Ne dăm seama de magnitudinea efortului când deficitul este de peste 12,5% (deficitul din 2009 în Grecia). Mai concret, în situaţia Greciei, este vorba despre stagnare economică, în cel mai bun caz, în anii ce vin (mai probabilă este continuarea recesiunii), rate de dobândă ce ar depăşi cu 5%-6% în termeni reali evoluţia economiei şi probabile tensiuni sociale ce pot complica mult eforturile de asanare a finanţelor publice, ele afectând interese sociale vaste.

Aceste date sunt îndestulătoare pentru a crea îndoieli privind şansele de stabilizare a datoriei publice şi revenirea la creştere economică. Unii analişti au apreciat deja că asistenţa pentru Grecia este numai un ajutor temporar, că va fi nevoie de un pachet mai consistent, pe o perioadă mai lungă. Se simt efecte de contagiune şi se testează şi politica statului portughez de corectare a bugetului public.

Grecia şi Portugalia au şi dezavantajul de a avea rate de economisire interne foarte scăzute (6% şi respectiv 7,5% din PIB), ceea ce reduce copios din spaţiul de manevră al autorităţilor naţionale; de pildă, în Spania, rata de economisire internă este de aproape 20% din PIB. De aceea, unii afirmă că cele mai năpăstuite ţări din UM sunt Grecia şi Portugalia.

Tensiunile din UM arată că este indezirabil să urmăreşti să intri cât mai iute în acest club dacă economia nu este pregătită (bugetar şi concurenţial). Nici instrumentele de corecţie a dezechilibrelor în UM nu sunt eficace. Ceea ce se întâmplă acum în UM, necazurile mari ale unor ţări din zona euro, trebuie să fie un îndreptar şi pentru cei care construiesc politica economică a României.