x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mediocritate fără cusur

Mediocritate fără cusur

de Dan Dumitrescu    |    25 Sep 2007   •   00:00

PUNCTUL PE EI
Fotbalul sfărşitului de săptămănă ne-a secătuit de răbdare şi ingăduinţă. Am asistat la meciuri lungi şi plictisitoare, năclăite intr-o mediocritate fără cusur. Am incremenit ore la rănd in faţa televizorului păcălit de speranţa că, la un moment dat, vreo dispută mai acătării imi va răsplăti perseverenţa. Aiurea!



PUNCTUL PE EI
Fotbalul sfărşitului de săptămănă ne-a secătuit de răbdare şi ingăduinţă. Am asistat la meciuri lungi şi plictisitoare, năclăite intr-o mediocritate fără cusur. Am incremenit ore la rănd in faţa televizorului păcălit de speranţa că, la un moment dat, vreo dispută mai acătării imi va răsplăti perseverenţa. Aiurea! Avem in liga lui Mitică conducători bolnavi care au imbolnăvit şi fotbalul. Nu discutăm despre echipele care duc tava prin campionat. Repetenţii cei mai repetenţi sunt tocmai guşaţii fuduli care ţintesc fruntea clasamentului.

Balul a fost deschis, la Arad, de echipa multilateral dezvoltatului George Becali. El, marele El, a dat strălucire de fundul curţii Stelei. Enoriaşii lui Pedrazzini sunt atăt de derutaţi, incăt dau mai multe goluri in vistieria păstorului cel inţelept decăt in poarta adversarului. Căt timp va lucra in echipă vasta incompetenţă a patronului, căt timp jucătorii vor fi folosiţi ca recuzită a scandalurilor de tot felul, performanţele Stelei nu vor depăşi graniţa saivanului.

Dinamo continuă pe linia evoluţiilor modeste. Războaiele colaterale din Ştefan cel Mare par mult mai interesante decăt disputele din teren. Vasile Turcu este pus la zid de galerie pentru că şi-a permis să aprecieze la 10%-15% şansele de calificare ale dinamoviştilor in Liga Campionilor. Zic contestatarii că un dinamovist adevărat nu are voie să spună aşa ceva. Adică un "dinamovist adevărat" nu are voie să fie realist? Rednic a capotat in teren, dar luptă in continuare cu Vova Cohn, cel care dă mai mult din mănă decăt din buzunar. Vi se par mai importante aceste pricini decăt returul cu Elfsborg? Nici mie!

Rapidul a fost pănă acum echipa cu traseu diferit de restul "europenelor". A coborăt insă pănă la un 0-0 cu o echipă care are identitate de imprumut: Gloria Buzău. Copos, Zotta şi chiar Bergodi au luat foc pentru că arbitrul Martiş nu a acordat giuleştenilor un penalty clar. Eu ii dau dreptate lui Bergodi, care n-a invăţat, din fericire, limba fotbalului romănesc. Italianul a zis că arbitrajul nu scuză prestaţia jucătorilor săi.

Poli Timişoara a fost egala Mioveniului pe tabelă, dar putea fi şi mai rău dacă Torje ar fi fost eliminat sau dacă asistentul n-ar fi semnalizat un ofsaid imaginar. Mudura, invinsul lui Ganea, a invins şi el, din nou, regulile jocului. Gerlem (de la Farul Constanţa) a vrut să-i mulţumească Monicăi Rigo pentru eliminare printr-o luptă corp la corp, iar federaţia completează lista FIFA pe bază de derogări. Dar toate astea nu inseamnă că nu e loc şi de mai rău.

×
Subiecte în articol: editorial