"Memoriile", ca turnatorii tarzii

Para in scris a unuia care se exprima impiedicat si cu o gramatica proasta se cheama turnatorie. Daca e redactata in jargonul politiei secrete, se numeste raport.

Aceeasi fapta, denuntata dupa un numar de ani, nu importa cata carte stie persoana care scrie, conteaza ca marturie. Daca omul cu inima de delator e foarte cultivat si tradeaza secretele la care a fost partas, cu stil, cu talent de povestitor, nimeni nu mai acuza turnatoria.

Cand tradarea e calda, comentatorii ei o numesc jurnal si eseu. Devenite carti de batranete, delatiunile amanuntite si intinse, cu orgasm editorial, cu aura senectutii si a intelepciunii, nu mai sunt "Note" si "Informari", ci "Memorii". Cu cat mai groasa e cartea defaimarii, cu atat mai respectat e autorul chiar si de catre cei astfel deconspirati. Una e sa intri la puscarie pe poarta principala, si alta e sa intri in istorie, fie si pe poarta din dos.

Am citit de curand "Memoriile" unui taranist obscur, refuzat sistematic la imparteala slujbelor si demnitatilor in stat de catre fostii colegi de detentie. Scrise in anii in care acesta batea numai la usi inchise si se intorcea seara acasa plin de fiere, textele consistentului volum sunt toate niste note informative pentru mai tarziu. Daca par pagini de eseu e fiindca omul are multa carte si cultura politica. Am putea vorbi iarasi despre firea romanului, despre pacatul national al zavistiei, numai ca aici motivatia e explicita. Autorul e convins ca inchisoarea i-a legitimat pe toti cei care au facut-o la conducerea tarii. Deoarece a stat in temniti numai doi ani, el aduce in discutie calitatea intelectuala a recluziunii. E adevarat ca unii au patimit zece si cincisprece ani, dar pentru ca n-au avut ca el studii inalte, juridice si administrative, n-au realizat in termeni savanti natura suferintei. In baza discriminarii prin cultura, batranul fost detinut politic isi batjocoreste colegii de odinioara si face din slabiciunile lor omenesti o vina academica. Au condus Romania rau pentru ca nu l-au cooptat pe el, baiatul de familie buna si scolit ulterior puscariei in vest, la guvernare.

In numele celor care au apucat sa paraseasca tara inainte de anii ’70, autorul falselor memorii ii da pe mana istoriei pe toti cunoscutii ramasi sa se descurce cum se putea - si mai ales cum nu se putea - acasa. Exilul e socotit o chestiune de mare merit spiritual, iar traiul sub comunisti, cu o biografie de "dusmani ai poporului" in spate, o descalificare politica. Numai recluziunea plus exilul au intarit caracterele. Detentia plus libertatea conditionata le-au deteriorat.

Citirea unui dosar cu delatiuni nu-i deloc o fericire, dar nici "Memoriile" astea, care tot apar si ne incrimineaza ca n-am fost destul de hotarati sau la fel de norocosi ca autorii, nu sunt o lectura confortabila.