x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Memoriu adresat ministrului de Interne: Autodenunt!

Memoriu adresat ministrului de Interne: Autodenunt!

de Florin Chilian    |    21 Aug 2006   •   00:00
Memoriu adresat ministrului de Interne: Autodenunt!

Domnule ministru de Interne Vasile Blaga. In speranta ca v-ati terminat vacanta, ca bateriile va sunt incarcate cu energia necesara functiei si ca aceste randuri nu va tulbura in vreun fel sejurul de la vila de protocol din Neptun, unde am vazut ca va simtiti nefiresc de bine si dat fiind ca a "apartinut" lui Ceausescu, ma gandesc ca macar o mica retinere ar fi trebuit sa existe...



Domnule ministru de Interne Vasile Blaga. In speranta ca v-ati terminat vacanta, ca bateriile va sunt incarcate cu energia necesara functiei si ca aceste randuri nu va tulbura in vreun fel sejurul de la vila de protocol din Neptun, unde am vazut ca va simtiti nefiresc de bine si dat fiind ca a "apartinut" lui Ceausescu, ma gandesc ca macar o mica retinere ar fi trebuit sa existe... Va aduc la cunostiinta ca la data de 24 Iulie 2006, in Cluj, am devenit agresiv, folosind chiar expresii suburbane la adresa subordonatilor dvs. dupa cum arata si comunicatul IJP Cluj. Sunt un infractor, recunosc! Motivul acestui autodenunt este credinta mea ca am comis ultraj la adresa organelor de ordine si cu toate astea nu am patit nimic, desi banuiesc (nefiind in domeniu) ca aceasta fapta este pedepsita de codul penal. In data de 30 Iulie 2006 si 7 August 2006 am scris in Jurnalul National doua articole intitulate "Cu catuse prin Cluj..." si "Uniforme de politie pentru infractori sau delictul de opinie?!", articole deloc magulitoare la adresa institutiei pe care o pastoriti cu o relaxare demna de o cauza mai buna si iar nu s-a intamplat nimic. Eu, recunosc, nu mai inteleg! Desi e evident ca in Romania toti suntem egali in fata legii, asa cum spune si Constitutia, doar ca unii sunt mai egali decat ceilalti (vezi imaginile din arhiva oricarei televiziuni cu dnul Basescu urcand baut la volan dupa o noapte de sprit intr-o companie selecta, noapte dupa care permisul acestuia de conducere a ramas bine merci intre actele dansului), noi restul cetatenilor romani devenind astfel automat cetateni de rangul doi, eu nu doresc favoruri din partea nimanui. Desi in articolele mai sus mentionate am dat date, fapte si nume concrete nu am sesizat vreun deranj din partea organelor de control intern ale ministerului dvs. si ma gandesc ca nu sunt prea multe explicatii pentru lipsa asta de reactie. Una ar fi ca tot ministerul e in vacanta alaturi de dvs. la Neptun, desi am observat ca nimic nu va tulbura odihna nefiind deloc aglomerat in jurul dvs. Alta explicatie ar fi ca lucrurile stau cu mult mai rau in sistemul in care infractorii poarta uniforme de politie, decat cele mai negre previziuni ale mele si ca "acoperirea" faradelegilor facute de angajatii dvs. in uniforme chiar de catre colegii lor din sistem merge mult mai departe decat isi poate imagina cineva sau ca pur si simplu cei doi angajati ai dvs practic infractori in haine de politie, va sunt rude apropiate, neamuri, "pile" si ca asta e motivul pentru care n-au fost dati inca afara din politie pentru lungul sir de infractiuni comise in decurs de doar cateva ore, avand ca paravan uniforma sau ca pur si simplu, desi am serioase indoieli ca varianta asta e cea adevarata, toti cei ce poarta o uniforma de politie sunt complicii acelor doi infractori, adica agentii Jucan Sergiu si Dordai Nicu, in frunte cu purtatorul de cuvant al IJP Cluj care, de asemenea, a comis o infractiune in urma articolului din 30 Iulie 2006, articol intitulat "Cu catuse prin Cluj...", dand un comunicat de presa in numele institutiei, plin de declaratii mincinoase. Interesant e ca la articolul din 7 August intitulat "Uniforme de politie pentru infractori sau delictul de opinie?!" nu a mai existat nici o reactie,de nici un fel... Poate ca IJP Cluj e doar un alt nume pentru "Triunghiul Bermudelor" si de aceea tot ce se petrece acolo va scapa de sub control, nefiind capabil sa intelegeti misterioasele fenomene ce se intampla frecvent acolo, ramanand invariabil fara vlaga, de fiecare data cand incercati sa preluati controlul propriilor subordonati, motiv pentru care va recomand o vacanta mult mai lunga, asezonata in prealabil cu o hartie pe care sa scrieti DEMISIE. Incerc sa inchei cu o intrebare de minim bun-simt. Daca in fata politiei pe Basescu il apara SPP-ul, pe mine ma apara faptul ca sunt mai cunoscut de cand am scris cantecul ala cu termopane, termopane, daca pe familia aceea batuta cu bestialitate de sase subordonati ai dvs., desi incatusata si trantita la pamant au aparat-o in cele din urma imaginile surprinse de o camera video si difuzate mai apoi la toate televiziunile, va intreb cine ii apara pe nevinovati sau pe cei mai putin "norocosi", de politie?! Inchei aici acest autodenunt, asigurandu-va de profundul meu dispret fata de institutia pe care o "conduceti", de lipsa de orice urma de consideratie pentru dvs., dar si de regretul sincer ca ati permis, prin lipsa de reactie in decurs de o luna, sa asezati o pata rusinoasa pe obrazul tuturor politistilor onesti si cinstiti (desi putini, e drept) care isi fac datoria cu cinste, onorand astfel uniforma de politie pe care o poarta.

×
Subiecte în articol: politie editorial