x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mic la stat, mare la CSAT

Mic la stat, mare la CSAT

de Dan Constantin    |    19 Noi 2006   •   00:00
Mic la stat, mare la CSAT

Agitatie mare in lumea petrolului. Declaratiile taioase privind privatizarea PETROM nu sunt fara urmari. Functionarii care au avut ghinionul sa aiba atingere cu acest contract de privatizare sunt anchetati de DIICOT. Dupa un sir de esecuri, anchetatorii au primit verde de la Cotroceni sa cotrobaiasca prin cosurile de gunoi si sa-si puna in functiune mijloacele specifice. Provocari, ascultari, interceptari, zvonuri, amenintari sunt utilizate pentru a pune pe tava prezidentiala dovezi ale ticalosiei, fraudei si tradarii interesului national.

La fel procedeaza si Hugo Chavez; in numele poporului rupe contractele, nationalizeaza, da profitul industriei petroliere paturilor sarace din Venezuela. Acolo, dusmanul este Bush, diavolul. La noi, cutitul infipt in spate este Gazprom. Iar, se stie, praselele se invart in rana la comanda lui Putin. Austriacul Ruttenstorfer, presedintele OMV, a luat calea Palatului Cotroceni ca sa-l lamureasca pe Chavez-ul nostru ca Viena este mereu o poarta de intrare in Europa. Dar si de iesire.

CSAT se va intruni sa analizeze aceasta chestiune arzatoare - cine scumpeste gazul romanilor? Este pretul o problema de aparare a tarii? A devenit sub presiunea declaratiilor politicienilor interesati.

Energia nu are nevoie de anchetele procurorilor, ci de strategie. Cand in locul specialistilor, inlaturati rand pe rand de la locul deciziilor, hotarasc politrucii, evident ca ordinea nu se restabileste cu capul, ci cu cizma. Si rezultatele vor fi la nivelul bocancului blindat.

Dl Basescu a ordonat deunazi blocarea privatizarii ROMGAZ. Sa traiti, am inteles! A mers in aceeasi zi la colonelul Kaddafi, in Libia, si s-au inteles de minune. Si colonelul conduce gazul Libiei precum Putin robinetele Gazprom. De ce sa nu avem si noi arma gazului? Daca presedintele nu poate interveni in Guvern la conducerea politicii energetice, foloseste CSAT. Din problema economica, energia se transforma brusc, in Deal, intr-una militara.

In 1985, cand Romania intrase intr-o criza de productie la energie, Ceausescu a instituit militarizarea sistemului energetic. Situatia nu s-a imbunatatit deloc dupa ce coloneii au preluat Isalnita si Turceni. Este acum tara in criza, chiar in prag de intrare in UE? Poate ca episodul Ferentari, montat ca un adulter al lui Bodo, vrea sa justifice masurile in forta. Faptul ca fileaza o lampa la Cotroceni nu inseamna insa ca Romania este in intuneric.
×
Subiecte în articol: editorial