Mica integrare in marele Paris (5)

Intr-o seama de orase mari si bogate nu te duci ca sa invingi. La Paris ai de ales de fapt intre mai multe tipuri de esec.

Daca iei viata de la inceput si esti destul de tanar ca sa induri traumele unei schimbari brutale de directie, da, poti spera la o reusita. Aderarea la UE nu inseamna decat dreptul de a participa la o loterie a sortii mai generoasa. Dar si cu mai multi jucatori. Doar profesiile care in sine dau o identitate sociala internationala - medicina, arhitectura, cercetarea stiintifica pe culoare performante si alte cateva - ofera nadejdi de continuitate. De fapt, cu ele nu mai joci la loteria populara, ci la una specializata. Daca vrei doar o slujba buna, e mai cuminte s-o cauti in provincie. La Paris, si maturatorii de noapte au vanitatile lor. Unii matura in fata la Nôtre Dame.

Un compatriot, fugit sa se afirme ca intelectual la Paris in urma cu 30 de ani, a obtinut abia dupa opt ani o slujba sigura si decent platita: portar de noapte. Da - mi-a spus el - , dar portar de noapte la o banca! Nu e roman care sa nu aiba cunostinta de cariera unor Ionescu, Cioran sau Eliade. Povestea fabuloasei lor afirmari e interesanta, in felul in care e interesanta povestea unora care scapa cu viata dintr-o incercare teribila, dintr-o operatie grea, dintr-o competitie care pe care nimicitoare. Asa cum spun medicii, povestile celor care n-au scapat cu viata din aceleasi operatii sunt si mai interesante. La sutele de artisti romani stabiliti la Paris, istoriile unor ascensiuni in breasla convingatoare sunt foarte putine. In schimb, drame sa tot stai si s-asculti, clatinand cu participare din cap. Mica integrare individuala in buricul Europei, la Paris, e privita, mai ales de intelectuali, ca un ori-ori. Desi, daca intelegem sansa europeana in termenii unei loterii, intoarcerea la vatra, in caz de esec, devine ceva tot atat de omenesc, de normal ca o plecare in lume. M-am uitat intr-o dimineata cum lucrau la spart trotuarul, la intersectia a doua strazi celebre - Drouot si Bulevardul Montmartre - , trei muncitori cu un supraveghetor pe cap. Procedau chirurgical, curat, cu scule mecanizate, puternice, vazandu-si strict de treaba, fara sa ma bage in seama. Tineau regula-cheie a muncii la patron: contractul se executa doar o data si in felul in care s-a convenit. In felul in care taiau granitul, ca sa ajunga la canalizare, nu era timp pentru reveniri, corectii si o bere. A doua zi, locul arata de parca nici nu se umblase in maruntaiele sale. Muncitorul roman, cand ajunge la acest tip de munca, are o cadere sufleteasca. Unul, devenit cersetor, dupa ce a trudit cateva luni in regim de efort strict supravegheat, mi-a spus ca trebuie sa fii nebun sa te spetesti pentru 1.300 de euro pe luna, cand iei usor 2.000 intinzand mana langa zidul unui market. Am insinuat ca, fiind sanatos, bun de munca, milogeala e o ocupatie cam nedemna. Raspunsul sau continea o intreaga filozofie a abandonului. E rusinos daca te cunoaste lumea - a zis el. Cine ma stie pe mine la Paris?