Ministru, pierdut onoare! O declar nula

In democratie nu poti sa te afli, in acelasi timp, in guvern si impotriva guvernului! Iata de ce accen-tul penibilului nostru ministru de Externe este singura chestie englezeasca din biografia sa.

Actiunea in forta a presedintelui pentru distrugerea lui Tariceanu, acuzat de "puci anti-Romania", ca urmare a propunerii avansate pentru retragerea trupelor romane din Irak, indica gradul de precaritate politica a institutiei prezidentiale. Dupa ce si-a exprimat public rezervele cu privire la propunerea avansata de premierul liberal, ministrul liberal de Externe, Razvan Ungureanu, conform comunicatului oficial al presedintiei din 30 iunie 2006, "a fost impotriva adoptarii documentelor prin care Romania decidea, in mod unilateral, reducerea participarii sale in Irak".

Adica a actionat public impotriva deciziei partidului din care facea parte, a sefului guvernului in care functiona si a liderului de partid care il facuse ministru. A plecat, apoi, sa "ministerieze" linistit, in continuare, externele! Caz unic in istoria democratiei universale! Desi colegii i-au cerut demisia de onoare, partidul nu a avut forta sa-l sanctioneze, aflandu-se sub presiunea presedintelui Basescu, supervizorul destructurarii PNL din interiorul sau. Domnul Ungureanu este un om cu un bun accent de Oxford, domnia sa "haladuind" pe cele meleaguri, in epoci de studiu si devenire intelectuala. De aceea, ii voi spune o poveste cu "engleji" si englezoaice.

In martie 2003, ministrul pentru dezvoltare internationala din guvernul Blair, doamna Clare Short, si-a exprimat public dezacordul cu politica lui Blair in Irak. Exact ca Ungureanu! Short a considerat inacceptabila o actiune militara impotriva Irakului, daca nu avea la baza o rezolutie de autorizare din partea Consiliului de Securitate al ONU. Clare Short a demisionat fiindca, in civilizatie si in democratie, cand nu esti de acord public cu seful guvernului din care faci parte demisionezi! Iata scrisoarea pe care a trimis-o premierului Blair, in mai 2003:

"Draga Tony,
Am decis ca trebuie sa parasesc guvernul.
Dupa cum stii, am considerat ca s-a actionat gresit spre conflictul din Irak, dar am fost de acord sa raman in guvern, pentru a ajuta la efortul de reconstructie in sprijinul poporului irakian.
Ma tem ca asigurarile pe care mi le-ai dat cu privire la nevoia pentru un mandat ONU, in vederea instalarii unui guvern irakian legitim, au fost incalcate.
Rezolutia Consiliului de Securitate, pe care tu si Jack (Jack Straw, ministrul de Externe - nota mea) ati negociat-o atat de secret, contrazice asigurarile pe care le-am primit in Camera Comunelor si in alta parte, cu privire la autoritatea legala a puterilor de ocupatie si nevoia unui proces condus de ONU, pentru instalarea unui guvern irakian legitim. Asta face pozitia mea imposibila.
A fost o mare onoare pentru mine sa conduc infiintarea si dezvoltarea Departamentului pentru Dezvoltare Internationala in ultimii sase ani.
Sunt mandra de ce am realizat noi si, mai mult, de ceea ce a realizat guvernul.
Sunt trista si imi pare rau ca s-a terminat astfel.
A ta,
Clare"

Blair i-a raspuns printr-o emotionanta scrisoare de multumire pentru ceea ce a facut in guvern, scrisoare care incepea cu "Draga Clare" si se termina cu "Al tau, pentru totdeauna, Tony". Bineinteles, i-a acceptat demisia. Pentru ca, dragii mei, in democratie nu poti sa te afli, in acelasi timp, in guvern si impotriva guvernului! Iata de ce, accentul penibilului nostru ministru de Externe este singura chestie englezeasca din biografia sa. In ceea ce priveste onoarea, va las pe dumneavoastra sa decideti. Simt nevoia sa inchei cu vorbele lui Clare: "Sunt trist si imi pare rau ca s-a terminat astfel..."