Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Brandul de tara al Romaniei nu este frunza. Nu este nici macar Dracula, legenda unei personalitati istorice distorsionate si devenita produs vandabil al cinematografiei de mahala. Romania nu sta, ca faima, in branza de oaie si tuica de pruna. Avem relief de o sublima varietate. Mai au si altii. Lumea pe care am intalnit-o eu, schiopatand prin batatura planetei, m-a identificat cel mai adesea, saltand mandria mea de roman, ca venind din tara lui Brancusi. E drept ca s-a nimerit sa ma misc, in general, printre scriitori, oameni de cultura, dar am auzit rostindu-se numele Brancusi, taranul de geniu din Hobita, si intre oameni simpli dar mobilati cu acel bun simt care te obliga sa ai cultura generala. Cel mai rar a fost pomenit numele lui Brancusi in tara lui Brancusi. De aici incepe nu atat tragedia lui Brancusi, cat tragedia noastra.
Am ramas priponit in mijlocul odaii in care am locuit, la mare, trei zile, cand tocmai ma pregateam sa ies. Noul ministru al culturii, Mircea Diaconu, pe care am avut timp o viata as zice sa-l admir ca actor, dar ca ministru n-am apucat, statea de vorba, la Hobita, cu urmasii marelui roman. E prima oara cand un ministru al Culturii, care n-a apucat bine sa-si descuie usa biroului si sa puna mana pe tarnacopul cu care unii predecesori au iscalit proiecte costisitoare si imbecile, incepe cu ce trebuie. Incepe de la esenta spiritualitatii romanesti, laudata in tot universul si ignorata acasa. Discutau, am inteles, despre reinhumarea gorjeanului acasa, acolo unde si-a dorit, cu ultimele cuvinte. Sa fie inmormantat, a cerut, alaturi de mama sa. Fireste ca un stat care a intors spatele generoasei donatii a celui mai mare sculptor modern al lumii (Brancusi isi lasa lucrarile, cele care se vand acum cu sume astronomice, tarii lui) nu putea sa asude pentru a aduce trupul fara viata al artistului acasa. De o vreme, o asociatie de aparare a memoriei lui Brancusi, condusa de Laurian Stancescu, tot face demersuri in acest sens, invelita mereu cu promisiuni si deloc cu fapte. Discutia ministrului Culturii, zona mai delicata decat cea a aprozarelor, ma incurajeaza in speranta ca osemintele lui Brancusi vor ajunge din pamant strain in pamant romanesc. Li l-am donat destul, cu opera si faima cu tot, francezilor. Gata. E vremea sa ne ingrijim de valori, chiar daca unele nu mai respira decat prin plamanii operelor lasate. Brancusi, pus cum trebuie in vitrina spiritualitatii romanesti, aduce, inclusiv financiar, mai mult decat o suta de fabrici. Sunteti, zicea ministrul, adresandu-se rudelor sculptorului, singurele in masura sa-i faceti cele crestineste cuvenite. Vorbea, fireste, taranul din ministru si m-am bucurat. Il anunt ca in Romania, printr-o stradanie pe care nu mai am loc s-o evoc, au fost repatriate, tot de la Paris, lucrarile unui alt titan al sculpturii moderne, George Apostu. Zeci de sculpturi laudate de Cioran, Eliade, stau in depozit. Mobilati, domnule ministru, muzeele si institutiile, orasul cu monumente care arata ca suntem nu un popor de ghiolbani, ci unul cu multe, inalte spirite, demne de Pantheonul universal.
Citește pe Antena3.ro
