Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, spune “să renunţăm la ideea de a mai crede că hoţul neprins e negustor cinstit”. Dacă respectiva zicere ar fi venit din partea unui procuror sovietic poate că n-ar fi fost nicio problemă, căci inchizitorii comunişti susţineau că nu există oameni nevinovaţi, ci doar miliţieni neatenţi. Dar e bizar ca prezumţia de nevinovăţie să fie atacată de ministrul unui stat democratic, membru al Uniunii Europene.
Şi ministrul ar trebui să ştie că un cadru legislativ corect e mai greu de eludat. De ce niciun reformator n-a vrut să modifice legea astfel încât să conţină norma morală? Pentru că nu trebui să ai studii de specialitate ca să-ţi dai seama că între principiul etic, ce determină morala, şi lege, distanţa e foarte mare...
Ca să spunem lucrurilor pe nume, în România persoanele sunt condamnate emoţional, la televizor, nu pe bază de justiţie, de dreptate, ci de oprobriu public. Asta nu înseamnă că cei pedepsiţi n-ar merita, ci că legea, în forma în care e, acţionează selectiv, ca la decimare. Pe acest sistem a fost condamnat celebrul gangster Al Capone, ale cărui crime au stârnit o vie emoţie în America. Însă el nu pentru asasinatele puse la cale a intrat în puşcărie, ci pentru evaziune fiscală. Ştia toată lumea ce a făcut, nu putea rămâne în libertate şi atunci i s-a fabricat ceva ca să i se dea poporului satisfacţie.
Dar, în fine, mai bine am renunţa la "imixtiunea" în treburile justiţiei şi am lua ca exemplu educaţia ca să ajungem la aceeaşi concluzie. După 10 ani de învăţământ obligatoriu, elevii nu dau un examen pentru a se vedea dacă pot lua măcar nota 5. Sau când intră la facultate, viitorii studenţi nu sunt testaţi. Dacă ar fi, ar rămâne mai puţini, şi profesorii s-ar confrunta cu şomajul. Iar în puţinele cazuri când se mai dau examene, subiectele sunt la nivel mediu. Sunt avantajaţi mediocrii, nu vârfurile, pentru a putea avea profesorii "clienţi". Deşi e evident că procesul de îmbătrânire e un rezultat al faptului că nu s-a gestionat structura populaţiei pe grupe de vârstă. Ceea ce face să fie natural ca profesorii să aibă mai puţini tineri de şcolit. Deci e nevoie de mai puţini dintre ei. Însă în loc ca responsabilii să-şi asume răspunderea pentru politica demografică dezastruoasă, limba română rămâne principala materie de studiu şi proba de bază la evaluarea naţională de admitere la liceu, chiar dacă 80% dintre licee au profil de matematică - informatică. De aici se vede că strategii neamului n-au greşit, profesorii nu-s afectaţi, ceea ce înseamnă că nu trebuie reformat nimic.
Şi pentru că nu e nevoie de reformă structurală, din declaraţiile ministrului Justiţie se înţelege că românii sunt o naţiune de hoţi. Nu că oamenii-s prezumtivi nevinovaţi şi că trebuie să li se dovedească vina pentru a fi condamnaţi.