x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mintia, între adevăr și manipulare în ritm de cazacioc

Mintia, între adevăr și manipulare în ritm de cazacioc

de Dan Constantin    |    14 Sep 2022   •   07:05
Mintia, între adevăr și manipulare în ritm de cazacioc

Aflat într-o continuă agitație postnupțială, Simion, liderul AUR, antrenează partidul în diferite acțiuni premergătoare „marelui protest”.

Eșecul penibil al încercării de deturnare a manifestărilor de la Țebea spre o acaparare a mitului lui Avram Iancu a fost întregit cu o blocadă de trafic la termocentrala Mintia. Simion împinge subiectul termocentralei în prim-plan spre a-l plasa în zona unei mari fraude, ca exemplu de trădare a intereselor naționale pe care, cum altfel, doar echipa aurarilor le mai apără.

 Manevra face parte dintr-un plan mai amplu, de canalizare a nemulțumirilor populației spre o destabilizare politică, folosind „pârghia” crizei energetice globale, rupte din context, pentru a o „indigeniza” ca răspundere totală a guvernului. Premeditând conflictul cu gesturi penale de agresiune asupra lui Virgil Popescu în momente bine mediatizate din Parlament, Simion și-a făcut un selfie de pus în arhivă ca „eroul-care-se-ia-de-gât-cu-cei-care-asupresc-poporul”. 

Acum, pentru că Mintia este încă un subiect „cald”, în scrumul falimentului suflând multe interese, AUR a cerut înființarea unei comisii parlamentare de anchetă. Nu știm ca mecanismul parlamentar să fi dus la vreo finalitate după anchetele declanșate, majoritatea eșuând în acuze sterile înainte de o oferi măcar minime concluzii. Dar ele au fost folosite pentru a aduna puncte de imagine unor parlamentari mai guralivi, scopul anchetelor fiind parcă acela de a îngropa subiectul.

 Dacă va fi anchetă la Mintia, aflată în stadiul de propunere aruncată spre publicul spăimit de mesajele catastrofice pentru venirea iernii, sau doar o nouă gogoașă scandaliferă marca AUR, vom vedea repede, după startul sesiunii parlamentare. 

Dar pentru că interesul public este focalizat pe „pachetul energie”, cred că o prezentare mai clară din partea guvernului a problemei Mintia este necesară, chit că va fi sau nu o anchetă parlamentară. Moțiunea împotriva ministrului energiei a atins parțial subiectul, doar ca o săgeată boantă, pentru că problema reală a stării termocentralei a fost ocolită de inițiator. USR nu voia să aducă în discuție, și evită cât poate, acțiunile politice dezastruoase ca efect economic pe care le-a promovat direct sau prin intermediul ong-urilor de mediu. Or, Mintia nu mai avea certificate de mediu din anul 2019, fiind ținta reclamațiilor USR și ale organizației satelite Bankwatch, care a și reușit deschiderea unui proces aflat în curs la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, tocmai pentru funcționarea ilegală a termocentralei.

Așadar, oprirea funcționării termocentralei nu poate fi pusă în cârca ministrului Energiei. Pe lângă problema de mediu, starea economică de ineficiență a fost împinsă spre faliment de conjunctura în care s-a aflat de ani mulți activitatea de ansamblu a Complexului Energetic Hunedoara, care a acumulat datorii de 1,5 miliarde de euro până în 2019, după ce anterior pornise de la zero, prin reorganizarea din 2014. Dezangajarea graduală a energiei de sursa de cărbune a fost asumată la nivelul UE, cu obligații de transpunere în politica energetică națională de toate guvernele, cu o temporizare tacită la București, dar criticată vehement de organizațiile de mediu, sprijinite în justiție de magistrați școliți cu burse acordate cu vize pe filiera #rezist. Cei care au blocat investițiile de la cariera Roșia și mai de mult ale companiei Hidroelectrica, sunt în robe și acum.

Problemele de la Mintia nu au apărut peste noapte. Nimeni nu a protestat când centrala dădea semne de sufocare din cauza ineficienței, nici când tot lăudatele modernizări supraevaluate pe hârtie la 150 de milioane de euro, nu se regăseau și în lucrările efectuate doar la o treime din program.

Sunt desigur probleme care ar fi trebuit lămurite și explicate pe larg, pentru că pe lipsa de informații oficiale substanțiale se nasc speculațiile și înfloresc teoriile conspiraționiste.

În ultimii trei ani, o serie de proiecte pentru modernizarea termocentralei și trecerea pe gaz a funcționării, lansate cu aplauze, au eșuat fără a fi lămurite. Romgaz a dat chix cu centrala Iernut și s-a retras și de la Mintia, unde s-au cheltuit, din 2019, sume importante pentru studiile de fezabilitate. Doar demiterea directorului general Volintiru de la Romgaz nu este suficientă pentru a explica unde s-a împotmolit colaborarea cu spaniolii și insolvența ROMELECTRO, cu efect și la Mintia.

 După intrarea în insolvență a termocentralei Mintia, o delegație substanțială din Coreea de Sud a prezentat în 2021 cel mai promițător program de relansare, prin investiții de peste un miliard de euro. Unde au dispărut sud-coreenii, deși apăreau pe lista celor care doreau să participe la licitația pentru cumpărarera termocentralei? Investigatori de dată recentă din presă sugerează nevoalat ideea că singurul ofertant, cel care a cumpărat Mintia cu 91 de milioane de euro, ar avea pe altcineva în spate, și trasează un scenariu care implică jocuri de interese pe filiera americano-irakiană, cu suport în Iordania, unde este ambasador George Maior, fostul director al SRI, ambasador apoi la Washington. Deci se cere o anchetă a SRI contra SRI, demers public construit doar pentru a învolbura apele.

Noul proiect Mintia este fezabil, așa cum apare prezentat de lichidator și de compania care a cumpărat termocentrala. Ca să demolezi cu suspiciuni și fapte ireale o investiție este destul de ușor, în climatul de instabilitate din zona Estului. În afară de proiectele americane în energetica nucleară, nu prea am văzut investitori dornici să vină acum prin România, aflată pe linia de contact cu războiul din Ucraina. Dacă îi ușuim și pe cei care riscă acum, putem să primim aplauze și să ne pregătim de o dușcă de vodcă, antrenându-ne pentru   un cazacioc cu Simion. 

×