Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Traiesc tot mai putin cu nadejdea ca, atunci cand pe un afis, intr-un ziar sau la vreo televiziune apare un titlu despre "zestrea romanilor", dincolo de el se afla ceva bun si demn de respect.
Televiziunile, reflectand trista realitate, se ingrijesc de "punerea in valoare" a nonvalorii, acoperind cu vorbe poleite si admiratie goala manifestari traditionale urate, rod al ignorantei si prostiei. Etnografii poarta uriasa vina in promovarea unor astfel de productii si, implicit, in cultivarea lor, dar ei au o "scuza": asta le este "painea"; desi pentru lipsa constiintei nu exista scuza. Tot fara scuza sunt si profesionistii de televiziune, cei care, apeland la clisee comode ca "traditia milenara" si "obiceiul din mosi-stramosi", inalta la rang de cultura, frumos si necesar, practici stupide, lipsite de sens, cu ceremonialuri scarboase ori nocive. Ca formatori de opinie ce se pretind, jurnalistii sunt asadar de neiertat. Pe masura motivatiei burtii lor: plecand doar cu ce au pe ei si cu "beta-cam"-urile pe umar, se pripasesc, cu acordul "autoritatilor locale", pe te miri unde. Acolo mananca, beau si li se umple portbagajul cu bunatati de catre chiar cei care, acceptand filmarile, ar trebui platiti pentru asta. Oamenii de televiziune insa, par si ei "de inteles": niste plebei amarasteni, parasutati in posturi prin lantul relatiilor personale. Televiziunea publica, evident, nu face exceptie. Iar dovada o face un documentar despre oieri, filmat in Maramures. Daca dupa vizionarea acestuia, cineva a mai putut consuma lactate provenind "direct de la tara" si produse "bio" din gospodarii, inseamna ca a avut fie stomacul tare, fie minte putina; adaptari, de altfel, necesare supravietuirii. "Focul viu" se chema obiceiul pacuraresc pe care fusese centrata filmarea, obicei menit sa apere oile de duhuri necurate, de fiare, de boli si de … "femei rele".
Aprinderea acelui foc, recunosc, mi-a aprins si speranta: prin frecarea cu o franghie groasa de canepa, invartita o singura data, in jurul unui de bradut uscat-iasca, se isca un firicel timid de fum si, in cele din urma, o flacara adevarata prindea sa scurme in coaja lemnului. Dupa aprinderea acelui foc pur, documentarul parea sa fi fost facut de "dusmani". Daca l-as fi vazut pe vreun canal occidental de televiziune, l-as fi blestemat pe acel realizator care ne spurca imaginea "in afara". Cu siguranta ca daca o televiziune budapestana ar fi difuzat filmul, "romanii verzi" s-ar fi rastit, prin ziare, la unguri, eternii culpabilizati pentru neisprava concetatenilor cu gaci.
Filmul era facut insa de romani pentru romani, beneficiind de comentariul laudativ al lui unui veteran din TVR. Cand nu vorbea acesta, cuvanta poticnit si gutural baciul, un zdrahon intre doua varste, imbracat oseneste de la crestet la talpi. In timp ce mulgea oile, el a explicat cam cum sta treaba cu "focul viu" si cu descantatul turmelor. Vorbea greoi dar tare, ca unul fara indoieli asupra leacului. In rastimpuri tragea cate o oaie prin strunga, potrivind-o autoritar deasupra galetii cu lapte. Pentru igienizare isi muia mana in lapte si, cu degetele naclaite, asuprea dobitocul, storcandu-i ugerul. Lua alta oaie, apucand-o de coarne sau de lana, isi muia iar degetele in produsul proaspat si mozolea patrupedul. Intre timp telespectatorii aflau ca, spre a fi ferite de rele, oile se cer afumate cu taciuni si cu tamaie arsa in "focul viu". Leacul era sigur numai dupa stropirea animalelor cu o fiertura aspra din balega de vaca si leustean, timp in care trebuiau "batuti gacii". Comentatorul insistase asupra existentei unor "femei rele" care aveau obiceiul sa farmece prin simpla uitatura, sa fure laptele turmei; moment in care – normal – toate mioarele suferinde incepeau sa planga in tacere: semn rau.
A urmat demonstratia. Baciul si-a chemat un ortac, despre care am aflat ca e "cel mai bine facut" din intreaga stana. Amanuntul nu era lipsit de importanta fiindca, ajuns in tarcul oilor, acesta si-a lepadat gacii, ramanand cu totul gol, de la brau in jos. Explicatia n-a intarziat: "Pentru ca femeile rele sa se uite la «barbatia» lui si nu la oi, spre a le seca laptele". Cei doi au prins sa umble impreuna printre animale. Baciul le stropea cu fiertura urat mirositoare, in timp ce barbatul cu "barbatia" libera isi lovea cu un bat gacii intinsi pe un par. Dar ce gaci! Cenusii, rigidizati de jeg, uriasi si nepasatori. Din cand in cand, operatorul plonja in racourci-uri insinuante asupra mijlocelului ciobanelului, deloc "tras printr-un inel". Se vedeau poalele camasii, spanzurand peste niste coapse paroase, albe ca urda. Dedesubt se putea banui, atarnand, "barbatia", caci omul era "cel mai bine facut". Si, in timp ce presupusele femei rele se uitau pofticioase dintre cetini, baciul a prins sa strige pios "Tatal nostru". Omul cu "ispita" scoasa isi lovea cu inversunare gacii, glasul baciului implora "Si nu ne duce pre noi in ispita", iar singurele normale, mioarele, alergau speriate prin tarc, ferindu-se de cei doi.
Emisiunea se chema: "Zestrea romanilor".
